Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DOUĂ
Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 1043 pentru ÎN DOUĂ.
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și ... n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și-a spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al răzbunării înger ... strălucitoare-n rouă ! Cadavru-acestui tînăr vi-l pun în față vouă, Să veștejiți ca dînsul, secînd orice izvoare : Să fiți un loc de spaimă în zile viitoare ! Vai ție, crai sălbatic ! A barzilor urgie ! Deșartă lupta-ți cruntă spre glorie să fie ! Și piară negru-ți nume în ... Strigă bătrînul; cerul îi auzi cuvîntul. Zidirile-s ruină prin săli vuiește vîntul. Din fosta slavă numai un stîlp mai stă dovadă, Și-acela, rupt,
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și ... n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și-a spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al răzbunării înger ... strălucitoare-n rouă ! Cadavru-acestui tînăr vi-l pun în față vouă, Să veștejiți ca dînsul, secînd orice izvoare : Să fiți un loc de spaimă în zile viitoare ! Vai ție, crai sălbatic ! A barzilor urgie ! Deșartă lupta-ți cruntă spre glorie să fie ! Și piară negru-ți nume în ... Strigă bătrînul; cerul îi auzi cuvîntul. Zidirile-s ruină prin săli vuiește vîntul. Din fosta slavă numai un stîlp mai stă dovadă, Și-acela, rupt,
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... aceasta, tremurând ca varga, fugi în sus, fugi în jos, și, văzând că n-are scăpare de vrăjmașa fiară sălbatecă, se repezi și se ascunse în sânul împărătesei. Balaurul, văzând una ca aceasta, se repezi și el asupra împărătesei. Dar împărăteasa dete un țipet și se deșteptă. Îi sărise inima de ... o lună de zile nu se depărtă de lângă dânsul. Călugărul, văzând că nu-i mai vine capra, începu s-o caute, și caut-o în sus, cautÂo în jos, capra nicăiri. Își luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se pomenește cu ea. Pustnicul o văzu, începu s-o mângâie: - Capra ... aia? Capra, țâșt! în dreapta, țâșt! în stânga, se depărta mereu. Călugărul după dânsa. Dacă văzu că nu poate pune mâna pe ea, se întoarse în chilioara lui, făcu o strachină cu tărâțe și începu a se lua pe lângă dânsa cu binele, tot strigând-o și mângâind-o ... intră într-o cetate. Se ameți și se fâstâci când se văzu încongiurat de o mulțime de lume, și-l asurzise zgomotul ce se făcea în acel oraș. Mergea, și nici el nu știa unde se duce. După ce-și veni ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce păsările se dau peste cap în văzduh, risipite de vijelie. Așa, o săptămână întreagă... Suflă... Ciulinii rezistă, îndoindu-se în toate chipurile, cu bubumzul lor fixat pe o tulpină scurtă, nu mai groasă decât degetul cel mic. Ei mai rezistă încă puțin. Dar ciobanul, nu ... destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul lor, ei sosesc cu întârziere, sărmanii. Și-i vezi cum se perindă izolați, rostogolindu-se ca niște cocolașe de omuleți grăbiți. Văzduhul și tot ... a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ... trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al ... palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui-n luntre și, vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta, născut în preștiintă În sânu-eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii ... Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul ... providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... n-aveam pe ce mă mândri, când mi-am ales loc lângă d-lui. Acum lumineze-vă Dumnezeu, boierule, și judecați după dreptate. Boierul sta în cumpănă. Nu știa cui să dea dreptate. Vedea el că săracul a căzut în păcate, dară fără voie. După ce se gândi el nițel, zise: - Bre, oameni buni! Eu am să vă fac trei întrebări; cine le va dezlega ... curată dinaintea lui. Săracul păru a se mângâia oarecum; dară numai inima lui știa. Nu voia, vezi, săÂși mai mâhnească și copiii. În dimineața când fu a se înfățișa la boierul ca să-i ghicească întrebările, fie-sa îi spuse ca ce să răspunză. Săracul se ... duce așa departe, fără decât dau cu socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gândul, răspunse și săracul. - Tu ai dreptate. Cela aiurează. În cele din urmă, mai întrebă o dată pe bogătaș: - Ce este mai bun pe lumea asta? - Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive ... i venea să spuie drept, de teamă să nu pățească ceva. Dară daca se văzu încolțit, spuse tot adevărul precum era. Atunci boierul, mirându-se ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din ... Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că ... de la coada mea, Ce pe a gloriei cale pururea o veți vedea." Zise, și auzitorii așa mult au aplaudat, Cât dulapurile toate în Arhivă s-au mișcat. A doua zi șoricimea cu mare grabă porni Făcu la Focșani gustare, și seara în Iași sosi. II Noaptea domnea în natură, Și zefirii răcoroși Suflau cu-aceeași măsură La drepți sau necredincioși; De a zilei osteneală Sion dormea obosit: Dormea! fără îndoială, În ... o asigurez, Căci fapta e de mirare, și nu îmi vine s-o crez), Spun că și chiar comandirul, faimosul acel Rozon, Lăsă o labă
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti ... de care luptă să mă-ngenunche și să mă copleșească... Pe lângă astea, suflarea de monstru astmatic a locomotivei și țăcănitul din ce în ce mai obosit al roatelor... E penibilă mișcarea în alt tempo decât al sufletului... În sfârșit, tica-taca, încetinel, ajung cu voia lui Dumnezeu joi seara, 24 mai, în gara Iași, unde sunt întâmpinat nu se poate mai frățește de prietenii mei. Mă gândesc, cum sunt obosit de drum și de atâtea impresiuni, să ... un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în
George Topîrceanu - Rapsodii de vară
... am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil ... niște Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele ... Pământul încropit Vibrează Adânc și liniștit. Sunt gâze și gângănii Ce sar și fac mereu Mătănii Când trec prin dreptul meu, Și-mpreunându-și zborul, În ierburi își ascund Amorul Multiplu și fecund. IV Și-n vremea asta, oare, Când eu visez mereu La soare - Ce face dorul meu? Iubirea mea ... bagi de seamă Cum pasu-i furișat Cu teamă S-apropie de pat, Ci doar treasari deodată Și parcă-ți pare rău. Mirată, Te uiți în jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine, Să-mi spuie ce-a făcut... Așa, spre zarea largă ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit ... într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut Și bieții vinovați în ele au intrat. Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad, La care singură Alecto** foc au dat, Stârnind o flacără atâta de ... Iar focul sub autor necontenit ardea. Văzând așa asprime, Văzând neușurare, El strigă cu glas mare Că nu-i dreptate-n nime! Că el, trăind în lume, Și-au dat un mare nume Și, de au scris ceva Cam slobod, cam ghimpos, * Dar n-au crezut cândva A fi ... cine-i încântat nemernicul amor? De tine! Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată Prin o îmbrobodire de adevăr înalt Și răzbunarea urii de tine-nfășurată În scutece de sânge de om din om vărsat. Aceste fapte toate, Prin scrieri înfocate Certând ai proslăvit Și-n loc de fericire, Tu omului ai