Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (PE) LÂNGĂ

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 880 pentru (PE) LÂNGĂ.

Ion Luca Caragiale - Identitate...

... Dar sunt cinci kilometri, domnule, până acasă, și-nțelegeți bine că, o dată cinci la dus, și-nc-o dată cinci la-ntors, fac zece... pe căldura asta... Pe câtă vreme stăruiesc eu pe lângă impiegatul nenduplecat, se tot îndeasă-n mine un englez, un roșcovan cu haine cadrilate, tipul desăvârșit al gentlemanului cu stare, care nu mai știe încotro ... metodic, pe-ndelete, locul din lume unde să-și poată arunca din cârcă povara nesuferitului spleen. După ce, cu oarecare invidie — mărturisesc — privesc pe englez ieșind cu portofelul plin, mă vâr iar la guichet și încerc încă o dată să conving pe impiegatul băncii... Zadarnic, orce încercare... — Regret, domnule, îmi zice; peste putință! v-am spus... Fără hârtiile dv. ... peste putință! Văzând că-mi răcesc gura ... toate, corespondență din țară și din străinătate (un dosar întreg), cu prietinul și gazda mea, d. Legrand, și cu o duzină de fotografii, care reprezintă pe amicul meu Legrand, pe soția sa, madam Legrand, pe cei doi copilași ai lor și pe mine, la masă toți, pe veranda vilei; madam Legrand, în fund, ține pe câte un genuchi ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

... arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite pe aceeași linie cu iatacul doamnei . Care a fost menirea acestor tainițe?... Las această întrebare pe seama arheologilor; eu constat numai că bolțile sunt lucrate cu multă măiestrie, că forma ferestrelor este rotundă și că arhitectura palatului, deși străină regulilor arhitecturale ... o cișmea seacă, făcută în zidul ce înconjoară Cetățuia. Poarta Cetățuiei se deschide în partea zidului ce cată spre dealul Pietrăriei. O clopotniță se înalță pe dânsa, însă nu are nimic mai însemnat decât toate celelalte clopotnițe de pe la mănăstiri. În fruntea porții, pe dinafară, este săpată în piatră stema țării: cap de zimbru, purtând o coroană pe coarne, și între coarne o stea; în dreapta un soare, în stânga o lună, dedesubt o cruce și primprejur o inscripție încă bine păstrată. Grăbească ... din dealul Cetățuiei s-ar fi dărmat — nu știu când... și că în acea dărmare ar fi dispărut și un palat cu două rânduri... (?) Pe zidul Cetățuiei este un foișor luminat cu trei ferestre mari, din care turistul se bucură de o minunată panoramă.

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... ndemână. A! dar nu! mușteriul este cu atât mai exigent și mai caprițios cu cât e mai puțin deprins la gustul lucrului. Întrebați pe orice biet lipscan: o să vă spună daca pe cea mai pretențioasă aristocrată bătrână n-o împacă mai ușor decât pe o tânără mahalagioaică ageamie. Acesta este rolul teribil al mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și să vezi critică de amănunte! atât mai multă autoritate ... artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă: un cuib de rândurici sub o strașină, în momentul când părinții ... intenția întreagă acoperită, pentru că el vrea să-și comunice toată gândirea și simțirea. Într-un cuvânt, artistul vrea să comunice tot și obține puțin, pe când amatorul vede că obține mai mult decât voia. Amatorul lucrează prin inteligență; artistul — prin apucătură. Pe artist îl stăpânește apucătura, amatorul își stăpânește priceperea. În fine, artistul este un om fără voință, adică un om incomplet, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

... Dumnezeu! "Bată-te Dumnezeu!" (Coconița Drăgana) de Ion Heliade Rădulescu Coconița Drăgana s-a crescut cu bună ducațioane la părinții dumneaei. Ninecuță-sa, pe lângă celelalte, a învățat-o și meșteșugul zugrăviei: știe de minune a-și încondeia și îmbina sprâncenele și, când voiește, se face ... de zestre și suflete de țigani, și fiecare are câte un nume, două, deosebite, peste acelea ce i le-a dat alde cumătrul. Pe biata baba Stanca o cheamă cioroaica a bătrână ; pe Ioniță băiatul îl cheamă diavolul de buzat ; pe Măriuța fata, împelițata ; pe Călin bucătarul, baraonul de râtan ș.c.l. Coconița Drăgana știe bine să vază de casă, este și econoamă bună. Pe scară mai nu e niciodată măturat, ca să nu se tocească treptele; în pridvor, în sală lipsesc câteva cărămizi de când trăia răposatul socrul coconiței ... rară și vrednicuță, apoi nu știu de unde până unde, că a căpătat și un drept mare să-și facă vătaf de curte pe însuși Dumnezeu. Eu nu crez una ca aceasta, însă dumneaei pe tot ceasul ne-o spune; căci, când n-are dumneaei chef de bătaie, atunci pe

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

... tremurând în buze. [4] După dânse cu capete-o mie Ș-o mie de mâni, Vrajba pornește Având Pisma dușmană, soție; Dârzia cai buieștri-întețește; Pe lângă cotigă mergând saltă Jacul cu prada ș-Izbânda naltă. Cazna, Răutatea necăită, Sâla și Cruzia neîndurată, Vrăjmășia și cu arma ascuțită, Șugubina cu haina cruntată ... Moartea-obidată, Cu mii de Chinuri împresurată. Războiul stropit cu negru sânge Răgni, și suliță-ucigătoare Cu care șireaguri întregi frânge Arătă țiganilor ciopoare, Trecând pe lângă ele mereu, Cu tot groaznicul alaiul său. [5] După dânsul Vaietele-amare Și Tânga cu Plânsurile mere, Blăstămul cu limbă-otrăvitoare, Jelea, Gemetul fără putere ... A lui Drăghici). Tandaler s-întoarsă Să vază cine cutează-a-l bate, Când unul din gloată așa-l ștearsă Cu un fuștiu pe ceafă de tare, Cât îl porni sângele pe nare. Aurariu amețit nu mai caută Cine l-au lovit, ci dă pe-întreg Și-împinge mulțimea-întărâtată, Sâlind să iasă-afară din zbeg Care-împrejurul lui s-adunasă Și să scape sănătos acasă. [9] Musă, care-ai ... tâmplă. Tandaler văzând trista cădere A Bratului, întracolo pleacă, Căci inima lui izbândă cere, Și-învârtind ciolanul cel de vacă, L-arĂșncă și pe

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

... lui cu nenumărate volumini. Patria îl glorifică. Universul îl admiră. Pentru nenorocirea lui însă, iată că cetatea Bucureștii, geloasă de gloria francesului, scoate la lumină pe Aamsky [3] , un geniu cu picioarele strâmbe, vorbind pe nas într-un dialect cât se poate mai curat românesc, și d-o dulceață de caracter estremă. Aamsky - care mai târziu muri în floarea tinereții ... ce va să zică un autor de predilecțiune; asemenea nu mai încape îndoială că fiecare dintre d-voastre are unul. D-ta, iubite cititor, ai pe Aristotele; vecinul d-tale are pe Voltaire; amicul d-tale, pe Racine; fratele vecinului, pe Lesage; nepotul său, pe Alfred de Musset; vărul lui, pe Dante... D-ta, amabile cititore, ai pe Lamartine; verișoara d-tale are pe Petrarca, și fiie-sa, pe d-na de StaĂ«l... și așa mai încolo. Fiecine, deci, își are autor de predilecțiune pe câte unul din cei trecuți la lista ființelor escepționali cari au făcut onoarea generului uman și al căror nume este, mai mult sau mai puțin ... literarii, absurda tiranie a Gramaticei și stupida supunere la datele și spusele Istoriei. Autorul meu de predilecțiune-și publică operele numai o dată pe an, în volume cari, ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa ... spus, aceluia pe loc îi și taie capul. Și cică până acum o mulțime de feciori de crai și de împărați, cine mai știe de pe unde au venit, și nici unul din ei n-a făcut nici o ispravă; și împăratul, după cum s-a hotărât ... iese din casă și pornește spre împărăție și, cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. Un străjer, cum vede pe moșneag că stă pe-acolo, îl întreabă: — Da' ce vrei, moșule! — Ia, am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul ... și acum... parcă văd c-am să rămân fără dânsul! Și, tot bocind ea, o apucă leșin de supărare. Iar moșneagul, de cuvânt; pune cușma

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... nevasta ce ți-ai ales. Bine că ți-a dat Dumnezeu în gând să-i aduci o credincioasă ca mine, care să fie pe lângă dânsa, căci altminteri, cine știe cum era să te îmbrobodească și să-și râză de dumneata. Se mânie fiul de boier când văzu o astfel ... să scape de câra ei, fiul de boier puse de tăie scândurile, făcându-le țăndări mărunte. Iară spurcata astupă toate găurelele casei și puse scândurile pe foc de arseră. Totuși două scânteioare se strecură pe coș și picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mielușel ce creștea și el ... nostru și să-i mănânc drobul. - Fugi d-acolo, nevastă, îi răspunse el, ce stai tu de vorbești? Unde s-a mai văzut pe lume un miel așa de frumos? Cum să-l tăiem? Mai bine să aducem pe toți vracii să-ți dea leacuri care să te facă sănătoasă. - Leacul meu ăsta este, îi mai zise ea. Daca nu vrei să tai mielul ... și, arătându­le aceste unelte, îi strigă cu un grai duios. Cum văzură copiii aceste lucruri, odată se repeziră la dânsele; și fata puse mâna ...

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă ... de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el. — Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor? Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a ... de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu țăpoiul și să tragi vaca pe șură, la fân, n-am mai gândit!" Apoi drumețul se întoarse acasă și petrecu lângă

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... care-i vine de la o damă megieșă, elegantă și cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică și el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere și trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pus­tiu, înghețând de viu și îngropând în troian pe călătorul rătăcit. Deci târgovețul birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neaș­teptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ... o bunică. Mă voi duce la el, hotărâi eu, neavând timp de a mă răzgândi, și cu grăbire îmi luăi bagajul portativ de pe polița vagonului. Dar când m-am coborât pe platformă și m-am văzut noaptea în vălmășagul cumplit al viscolului, care mai că nu mă răsturna de pe picioare, atunci cu părere de rău mi-am întors căutătura spre cupeul în care eram adăpostit și voiam să mă întorc îndărăt. Era însă prea ... troienită. Eu m-am uitat în jur cu oarecare sfială și în adevăr zării prin pâcla de omăt câteva umbre de oameni ce se mocoșeau pe ...

 

Alecu Russo - Critica criticii

... nu l-ar sili odată pentru totdeauna a-șida opinia sa asupra criticii de față, precum ș-asupra celor ce critică, spre învățătură, pe viitorime. Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri în dreptate de a găsi un lucru bun sau rău, care se mânie când râde publicul ... de un personaj al piesei, și anume de cc. (cuconașul)Nicu: "prostia unui cuconaș de astăzi era caracterizată în el, ca încel mai desăvârșit model, pe lângă care întrunește încă și patimaamorului". Nimica de asemenea nu se vede... Domnul A., care aînvățat la alt dascăl decât la dumnealui D. G ... o băcăliță sadea sau o băcăliță de frunte, de aceea un băcalîși dă învățătură copilului, de aceea fieștecare fecior de bacal vreasă-și schimbe bernevicii pe un pantalon, pestelca pe o pereche de mănuși, contășelul pe un surtuc, cuțitul sau cumpenile pe un condei și să-și zică domn, în loc de Neculai feciorul. Este de mirare căun om învățat ca domnul D. G., care vorbește de ... dar când zice că Zoița rămâne înfruntată și Sărmală fărănici o răsplătire, în numele dreptei judecăți răspund: domnul D.G., precum n-a înțăles pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>