Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN SINGUR
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 827 pentru UN SINGUR.
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... a lucra pe tărâmul dramatic și că sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele ... precoce a știut a ne smulge lacrimi în rolul cutare, care este cea mai prețioasă piatră din diadema talentului eiâ€�. Iar un speculator necinstit, care este în stare, spre a-și umple punga, să jure publicului, prin un afiș-monstru, că în cutare seară are să aducă în scenă pe Ucigă-l-toaca de coadă, și care are obiceiul de a mânca ... în versuri, de d. Hăsdeu, împotriva căreia sunt destule de zis. Mai întâi, această “poemă dramaticăâ€�, cum o numește autorul, nu este clădită pe un plan de dramă, ci pe
... cer, cu aripi nevăzute, Copilul morții — somnul — tainic vine, Pe ochii-nchiși, ușor să te sărute... Tu, dragul meu, dacă te simți prea singur Și n-ai pe nime-n camera săracă Decât un nou dușman și oaspe: foamea... Închide ochii! Foamea o să-ți treacă, Și fără veste somnul îți aduce O masă cu împărătești bucate, — Belșugul ...
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
... suflet, cu viața sunt gata să plătesc. În valurile-acelea de lume încântată, În care ne-am găsit, În vesele cadrile, în sala luminată, Stam singur și mâhnit. Plăcerea, frumusețea, podoabe felurite, Tot era în zadar; Ele nu pot să-nvie simțirile-amorțite De-al patimii amar. Bucuria ce-n preajmă ... Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ea ne împarte Desfătător miros, Așa dulcele-i suflet se simte de departe, În aer răcoros. Și inimile noastre ... cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta. Dar cum se strecurară delirul, fericirea! Ce iute au trecut! Jaluză de-al meu bine, făcu nenorocirea Un semn, și te-am pierdut! Multe rele de-atuncea am suferit, iubită! Multe am pătimit! Poezii și proză Soarta mea credincioasă la ura-i nemblânzită ... Tu îmi erai nădejdea, tu însuflai gândirea, Tu făceai să trăiesc. Roua buzelor tale sufletul răcorește, Dă viață și plăceri: Sub umedele-ți gene e un ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe ... unor ochi. Și în tăcerea aceasta adîncă, deodată, ca atunci cînd vîntul pornește pe nesimțite de trezește ici o frunză și colo alta, de apleacă un ram ici și fărîmă o crenguță mai încolo, suflă în intrarea unei scorburi ori trezește un ecou prin peșteri și ca apoi, toate aceste zgomote răzlețite adunîndu-le, cu ele să întregească o simfonie dulce ori un zgomotos marș de biruință ; de departe, venind pe sub crengi, un glas de fanfară străbătu încet, încet, se potoli și apoi, călătorind parcă pe sub pămînt, reîncepu mai tare, apropiindu-se mereu. Mîna tatei s-a ... armată în aurul firetelor, o lume întreagă de oameni și cai, purtînd lumini pe dunga epoletelor și pe tăiușul spezelor, umplu șleaul. În capul lor, un general bătrîn, pe un ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... neaoș, fără declamații și poze teatrale; spirit liberal limpede, fără apucături zănatice; dinastic, fără târîre; patriot cuminte și desinteresat până la a refuza un scaun de Domn; cunoscând profund țara și lumea ei, Lascar Catargiu niciodată n'a avut să-și mărturisească o greșeală. El n'a ... dat niciodată. Iată de unde a rezultat autoritatea și prestigiul din ce în ce crescânde ale acestei frumoase cariere, recompensată zilele acestea de un așa strălucit succes. Și iată iarăși de ce asupra acestui neânduplecat revoltat contra tiraniei vorbei, contra legendei liberale, s'au năpustit atâta bârfeală și atâta ... câte ori a reînceput lupta, a dat lovituri de moarte legendei caraghioase. Și pe lângă atâtea virtuți, a avut un singur noroc - sănătatea. A trăit întreg pentru ca, după o luptă eroică atât de îndelungată, să fie, de afară din Parlament, chemat de Cameră ... și de țară să deslege una din cele mai grele cestiuni ce a agitat lumea românească. Lascar Catargiu nu a stat un ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
... avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce. Amândoi se ocupau ... Const. Paulescu, frate cu tatăl meu, inginerul Ion Paulescu. Pe când vărul meu tocmea cutia cu iarbă, eu cercetam jurnalele și revistele apărute de sărbători. Un actor Alexandrescu, de Ia Teatrul Național, scotea pe atun- ci o revistă săptămânală și literară Biblioteca familiei. Aveam pe vremea aceea un mare respect de lucrurile publicate. Unde e candoarea copilăriei mele de odinioară?! Și mi-a venit aproape să leșin de emoție când găsesc ... prea lăbărțat, și nici stilul. Bineînțeles, el, care era cu 4 ani înaintea noastră la liceu, fiind camaradul și rivalul lui Pompiliu Elia- de, avea singur dreptate. Mama, tata, unchiul Costache, frații și surorile mele, toți au găsit poezia excelentă pentru un băiat din clasa a V-a de liceu. Poezia nu era iscălită cu numele meu întreg, ci numai cu pseudonimul: C ...
... clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul ... e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și ... Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gând. Toată ziua la fereastră, suspinând ... știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul ... e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și ... Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gând. Toată ziua la fereastră, suspinând ... știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-
Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor
... Din ambe lumi îmi piere! Blăstămul companionilor De crime și de soarte Mi-i mângâierea singură În viață și în moarte. Așa-n genunea ocnelor Un osândit suspină, Deodată când tunericul Răzbate o lumină. Ș-un son din sfera ceriului, Cu dulce armonie, Prin buza Domnitorului Răsună-n vizunie: Poarte obeze crimenul, Dar omului, să vie În brațele virtutei iar, Deschisă ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... Istoria tuturor societăților de pînă azi este istoria luptelor de clasă. Omul liber și sclavul, patricianul și plebeul, nobilul și iobagul, meșterul și calfa, într-un cuvînt asupritorii se aflau într-un permanent antagonism, duceau o luptă neîntreruptă, cînd ascunsă, cînd fățișă, o luptă care de fiecare dată se sfîrșea printr-o prefacere revoluționară a întregii ... de la crearea marii industrii și a pieței mondiale, puterea politică exclusivă în statul reprezentativ modern. Puterea de stat modernă nu este decît un comitet care administrează treburile obștești ale întregii clase burgheze. Burghezia a avut în istorie un rol cît se poate de revoluționar. Burghezia a desființat, pretutindeni unde a ajuns la putere, toate relațiile feudale, patriarhale, idilice. Ea ... de producție al burgheziei dacă nu vor să piară; ea le silește să introducă la ele însele așa-zisă civilizație, adică să devină burgheze. Într-un cuvînt, ea își creează o lume după chipul și asemănarea ei. Burghezia a supus satul stăpînirii orașului. Ea a creat orașe ... a fost centralizarea politică. Provincii independente, aproape numai confederate, avînd interese, legi, guverne și vămi diferite, au fost înglobate într-o singură națiune, cu un
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică a întreprinderilor sale. Nimic nu rămânea cruțat de mâna sa nelegiuită! Lacrămile ... osebire femeile; și, cu toate aceste, în pieptul său nu s-a dezvălit niciodată simțimântul vreunui amor adevărat. El căuta în amor nu un ideal, ci un mijloc de desfătare a simțurilor sale, și acolo unde nu putea izbuti prin viclenie sau bani, întrebuința totdeauna puterea brutală. O! Să nu ... logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex. Trei lăutari țigani, formând un orchestru compus din o scripcă, o cobză și un nai, cântau cântece de dragoste care scoteau pe furiș din pieptul nevinovatelor fete suspinuri de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și ... turcul o urmărește mereu. Ea îl știe cât e de aprig și de aceea se teme de dânsul. N-o vezi cum tremură? Parcă are ...