Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRINDE DE
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 523 pentru PRINDE DE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse... Mai era cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine lățos... mai era cineva... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori nu-i preface în poeți, pe câți filozofi nu-i scoate din fire, suflând ... până la genunchi, ai căreia ciorapi albi se înverzeau până seara? Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea de gât cu amândouă mâinile ca să o duc în cârcă? Copilul devenise femeie, în locul ochilor, de o infinită naivitate, se aprinseseră două văpăi de demon. Și acum Irinel mă lua de mână. Dar era de 15 ani... și de mult mâna ei era alta: mai caldă, mai nu știu cum. Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede ... Irinel începea să râdă. Și râdea, râdea, până ce lacrimile îi curgeau pe obrajii ei rumeni. Apoi, după ce ofta, începea: — Îi scrie... tremurând... de ...
Cincinat Pavelescu - Din schit
... Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și-ți vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala ... Iar ea să fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de-odată-și face cruce, Un tremur prinde
Ștefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz
... Ştefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz Eroul de la Königgrätz de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine ... trece anul — Se face între nemți război. Departe, peste munți și ape, Cu oaste mare ne-am pornit, Și-n țara Praisului [1] , aproape De Cîne-Creț [2] , m-am pomenit. Chitea p-acolo să mă-ngroape Al naibii neamț... Dar ți-ai găsit ! Umblam fugar de-o săptămînă Prin codrii Praisului, flămînd ! Și uite-așa... Stam într-o rînă Subt un stejar și, îngînînd O doină, mă gîndeam la stînă, La ... larmă P-aproape, colea-n ștejeriș : Pun mîna repede pe armă Și iau pădurea-n curmeziș... Măi ! ce stau ochii să-mi privească ! Un vălmășeag de nemți luptau Pe-o pajură împărătească... Erau cîțiva de-o apărau, Și mulți voiau să le-o răpească ! Ajută-mi, Doamne, să le-o iau ! Ca o dihanie turbată M-arunc de-a valma peste ei ! Izbesc la mir trei inși deodată... Dau iar, și mai turtesc vreo trei. Hai, cînd să prind de ...
Vasile Alecsandri - Însura-m-aș
... ↑ Însurătorile pentru români sunt un prilej de mari veselii, căci nunțile țin mai multe zile și bancheturile nu contenesc. Obiceiurile sunt păzite cu rigurozitate de la moși-strămoși în asemenea ceremonii de familie și sunt foarte interesante de observat. Iată, de pildă, datina împletirii cum se practică în munții Vrancei. Vornicelul, ținând o năframă cusută în mână, merge întovărășit de alți doi oameni la părinții fetei și zice: ,,Buna vreme la cinstita adunare! și la cinstiți socri mari! cum trăiți? cum vă aflați?" Socrii răspund ... om da. Al nostru tânăr împărat de cu seară ne-a chemat și această poruncă ne-a dat: sa strângeți cete de voinici, cu topoare mari și mici, ca să fac o vânătoare, de păsări gălbioare, de blânde căprioare. Noi cu toții ne-am supus, la vânătoare ne-am dus. Iar împăratul îndeseară zări o urmă ușoară de sprintenă fiară. Unii ziseră că-i urmă de pasăre de rai, să fie împăratului bună de trai. Alții ziseră ca-i urmă de zână, să fie împăratului grădină, de frumoase roduri plină. Atunci tânărul nostru împărat în scări ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Dar românul e astfel: râvnește strălucirile străine, aleargă după umbrele și fluturii străini ... ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume, ce s-au veștezit de când se pomenesc, puterea criticii și dezvoltarea gustului sunt adormite în el. Ne pare bine că suntem cei întâi a vorbi de dl Dăscălescu și dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia, ce se arată cu așa miros de naționalitate, o floricică românească, ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... poată-atunci să vadă că toate sunt create și-n haina pământească, ce Forma o exprimă, Adăpoestesc un suflet mereu în căutare, ce e fără de moarte prin har dumnezeesc – Și-atunci să-Ți mulțumească, primind a ta iertare de tot ce îl desparte, dar zorii îi vestesc, De clipa însemnată când va putea să creadă cu-adevărat în Tine descoperind în el, Trimisul Tău în lumea ce n-a știut să ... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care ... ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... darul să placă și să merite aprobare sonoră, atunci din aplauzele dv. dăruite voi face un buchet și-l voi arunca cu un salut adânc de gratitudine și de simpatie: ale tale dintru ale tale. Ea se naște, cele mai de multe ori, din ciocnirea împrejurărilor neprielnice cu durerea, revolta sau indignarea scriitorului. El prinde raporturile nevăzute dintre noțiunile cele mai disparate, le filtrează printr-o logică ageră, le dă o formă adecvată cu sentimentul exprimat și, punând concluzia într ... improvizare stricto sensu nu există. Ea nu e decât rezultanta anilor de ucenicie, de muncă obscură și de meditație, când scriitorul, luptând în singurătatea odăii de lucru, cu greutatea d-a modela cuvântul pe ritmurile sufletești ale ființei sale, își sângerează mâinile întocmai ca sculptorul ce smulge blocului de ... ale simțirii tale și a face să țâșnească din adâncurile pământului unda limpede, filtrată picătură cu picătură, ce refuză să zacă închisă, departe de aer, de viață și de lumină. De ce am scris epigrame? Ca un protest în contra esteticii mele lăuntrice ofensate de urâțeniile vieții, de ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... doi cai gemeni, râzând în hohot mare Cu alți ca dânșii tineri, baroni, comți palatini; Glence din Pocuția, Zbaloș Litfan ce are Un cârd pletos de zimbri în codri de arini. Gavril de Moravița, frații Grotov, Huminski, Mardela Veneticul, Tecelski și Pruhninski, Iarmeric Mazovitul și Kozjatic Ucranul, Ce crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul. Ei merg, bătând din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe în haine poleite: Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... suspină-n urma lor; Dar ei alerg ferice la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... Ion Luca Caragiale - Diplomaţie subţire - Cronică Diplomație subțire - Cronică de Ion Luca Caragiale N-au greșit oamenii pricepuți când au spus, că snoavele și zicătorile sunt înțelepciunea noroadelor... De ce ?... Fiindcă, deși împrejurările în cari se ivesc întâmplările se deosebesc totdeauna, întâmplările nu sunt de atâtea nenumărate feluri cum ni s-ar părea nouă, muritorilor. Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții ... două nemăsurate împărății, ca Rusia și China, este aceeași întâmplare din următoarea bătrână snoavă ? Un țigan, coborând la vale pe ulița satului, dă cu ochii de nașu-său, care vine dimpotrivă, dela deal. Cine știe de ce, țiganul sare repede din drumul mare peste șanț la stânga, să dea de o potecă de vale. Nașu-său îl vede; apucă și el peste șanț la dreapta și-i iese țiganului în față... - Bine, mă fine, mă ocolești, ai ? - Cum ... ntrebi multe. Dar oare numai la chestiunea Extremului-Orient se potrivește această snoavă bătrână ?... Ei, aș ! Aci aproape, în miezul Europei, se adună un comitet de oameni, în fața căruia se prezintă, somat, un om matur, pentru ca, după mature desbateri, să se'nțeleagă asupra modului de ...
... repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei ... În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros de oțet. Spre crâșmă se auzeau glasurile celor ce beau. În cătina de alături vrăbiile îl asurzeau. Frânt de drum, înecat de ...
... toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul serbărilor, în care se răsfățau splendorile aurului și al mătăsurilor. Sufletul trist, în orele lui de melancolie, n-are ce să-și aducă aminte. Veacul nostru practic i-a îmbrăcat pe toți laolaltă cu aceleași haine fără strălucire, serbărilor ... și omul acesta trist pe marginea unei prăpăstii. Negurile cenușii răscolite din fund parcă se ridicase și i se prinsese în plete. Picioarele îi tremurau de spaima adîncului și ochii îi păreau ca a păsărilor ce se feresc de lumină. Lipsită de splendoare era haina lui, și în mulțimea anonimă în care se amesteca, nimeni n-ar fi bănuit agonia unui luceafăr. Trist și singur ca un ... otrava care poate îl făcea să uite cine era. Pleoapele i se lăsau grele pe moartele globuri, și stînd așa, visa cine știe ce visuri de înger căzut. Și eu, ca unul ce cetisem pe Dorian Gray și mă îmbătaseră de atîtea ori, în anii mei de atunci, de ...