Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOR
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 567 pentru NOR.
Gheorghe Asachi - Jijia Jijia de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție imitată dupre zicătoarea poporană Între Prut și-ntre Siret, Ce mai mult de ani o mie Apă limpede trimet Păn' la Dunăre-n cîmpie, Este-un lac, ca marea-ntins, De muncei umbroși încins. Nici un rîu din sînul lor Nu revars-a sale ape, Cu nutrețul curgător Acel lac ca să-l adape, Ci din fund nemăsurat Lacul crește nencetat. Acel lac, cînd este lin De vînt unda-i nu se-ncreață ; La ochi samănă deplin Cu un disc luciu de gheață, Sau cristal chiar, ce-a răsfrînt Bolta-azură pre pămînt. Noaptea, cînd te-apropiezi Către apele acele, În ceriu și în lac prevezi Stol de lucitoare stele, Luna jos și luna sus, Și-n lac cursu-i spre apus. Nu-nțelegi de-i adevăr Sau fantazie, au dacă Lacul suie-se spre ceriu Ver spre lac ceriul se pleacă, Că de cați în a lui fund Sameni mez în glob rotund. Așa, cînd e timp frumos, Ochiul tău se îngînează, Dar va fi mult inimos Milian cel ce cutează La lac noaptea a veni, Fără ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
... n a ei floare a fost nouă agiutori; Fericiți de fii când astăzi vor fi ei cunoscători! Auritele palaturi nalță turnuri cătră nor Ș-a străbunilor mărire din surpări vor să răsară; Necurmat va să răverse avuțiilor izvor: Înflorire, fericire și repaos preste țară, Când ni ...
Gheorghe Asachi - La pictor La pictor de Gheorghe Asachi Scrie-mi, pictore ghibace, Pe-a mea doamnă departată, După cum pe ea voi face Prin al meu vers vederată. Negre coame cu lucie, Să se-ncrețe de-a lor voie, Și de poți prin măiestrie Fă miresme ca să ploaie. Albă frunte să se vadă Și umbroase, dese gene, Preste care-n cerc să cadă Negricioasele sprincene. Te rog, însă, scrie-acele Gemeni arcuri înmândrite, Ca vederea să înșele De sunt două sau unite. Căutătura-i fă sănină Ca văpaia scânteioasă; Ochi albaștri fă-i de-Atină Sau de Vinerea frumoasă. Scrie-n tinerică față Lângă roză unit crinul, Când în mai de dimineață După rouă-și deschid sinul. A ei buze de corale Către sărutări să-mbie, Înmierită fă o cale De-îngerească armonie. Fă ca-n aer făr de nori Împregiurul ei să zboare, Împreună cu Amori, Și pe grații surioare. Dar al ei să nu ascundă Haruri o mantelă deasă, Ca fantazia să pătrundă La frumseță mai
Gheorghe Asachi - Meditaţie Meditație de Gheorghe Asachi Dacă soarele acufundă în ochean a sa făclie, Pe munte m-așez, la umbra învechitului stejar, Și duioasa a me privală o preumbl pe-astă câmpie Din a căria felurime mii de zugrăveli răsar. Râul dincoace răsună cu spumoase unde înalbite, Ce-ntre maluri înfloriți șărpind fuge împregiur, Lacul dincolo întinde a sale ape adormite Sau al sării ste răsare din a ceriului azur. De păduri posomorâte acea culm-încununată S-aurează încă de raze ce lucesc din a lor tron, Ș-amu carul cel de abur din umră întunecată Să ridică ș-înalbează geana a lui horizon. De-altă parte acea tăcere și văzduhul să dispică De sunet melanholiii călăuz lui călător, Ș-amorțitul clopot iarăș din zidire acea gotică Sara al său conțert adauge spre uietul muritor. Dar acestor zugrăvele în inima me împietrită Toate haruri și plăcere au încheiet a mele sorți. Privesc lume ce o asamăn cu o umbră rătăcită, Căci a viețuirei soare nu încălzește pe-acei morți. În zădar din munte în munte eu preumbl a ...
Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba națională
Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba naţională Pentru compunerile poetice în limba națională de Gheorghe Asachi Imitație Tinerel și verde dafin împlântat-am dinioare Și-nălțat-am cătră ceriuri cu rugi pofte umelite, Ca să vadă și românii cele ramuri înflorite, Ce urzesc cununi de laudă și dau numelui lucoare. Am rugat pe blândul Zefir ca din nori să se coboare Și pre el să-ntindă vara a lui aripi aurite, Și ca barbara fortună, strânsă în obezi cumplite, Să nu aibă vro putere ca în urmă să-l oboare. Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează, Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va, Când prin Pronie, de unde soarta gintelor derază, Român vrednic de cunună doară între noi veni-va, Precum după oarbă noapte răsar line-a zilei
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi)
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi) Primăvara de Gheorghe Asachi Anacreontică Neaua-n pământ ascunsu-s-au Și ceriu-i făr de nori, Se-nvăsc din nou iar arborii De frunze și de flori. De-acum nu cade turbure Apa din stânci în văi, Râul cu line murmure Curge pre-a sale căi. Că-s toate-aice trainice Anul ne-arată chiar, Stelile apuindu-se Din nou în ceri răsar, Și în căzuta epohă Se-nnoiesc toate iar, Dar cii ce-nghite tartarul Mai mult nu mai răsar. Ori cine dintre oameni Ursita a întors, Ca să nu taie Lahesis Ce Atropo a tors? O, nebunii fantastice Dorirea a-și ținti În cugete nesigure, Având toți a muri! Deșerte-s măgulirile Ce trec preste pământ Ca o săgeată repede Pe aripe de vânt! Deci, la ceresc repaosul Ținteasc-al nostru dor, Precum la dulcea patrie Gândește-un
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului Cântecul soldatului de Grigore Alexandrescu I Pe câmpul României Trompeta când răsună, La glasul datoriei Oștirea se adună. Și steagul o umbrește, Și arma-le lucește, Și inimile-n piepturi Bat repede, voios. De nici un fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credință Și suflet curajos. II Când bolta din tărie De nori se încunună, Pe munți și pe câmpie Când fulgeră și tună, Soldatu-naintează, Și marșul său urmează, De misia sa mândru, Nu cată înapoi. El legea împlinește, Și țara-și ocrotește, E totdeauna gata, În pace și-n război. În astă lume mare Oriunde soarta-l duce, Viața-i schimbătoare Plăceri cu ea aduce. III Apoi când totul trece, Când bate ceasul rece, De frații săi de arme Măreț e-nmormântat; El vesel viețuiește Și moare bărbătește, Căci astfel este traiul Și moartea de
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o găsesc! Vedeți aceste locuri, aceste stânci râpoase? Vedeți pământu-acesta detot nelocuit? Ei bine, aici toate mie îmi par frumoase! Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...