Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NICI UNUL DIN (DOI)
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 592 pentru NICI UNUL DIN (DOI).
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără ... “ „Eu, Neagu ... mă duc ... vă las cu bine.“ „Sărmanul, zic românii, grăindu-l trist de-a rândul, Nici c-au avut el parte să-și împlinească gândul! Mult au să-l mai bocească neveste și copile!“ „He! ... Dumnezeu să-i ... că i-a murit frățiorul?“ „Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“ II În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină, Căci are-o presimțire ce-i tot menește-a rău ... a ei naframă Și-i zice: „Te trezește, copile, dragul meu! Vin dușmanii! te-ajunge prin somn păcatul greu!“ Tresare vânatorul! ... Doi spectri se arată, Nălțându-se prin umbră cu arma ridicată! ... „Ho! fiară, ho!“ el strigă, și-n clipă, viu, deștept, Pe dușmani ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind și în acest gen sentimentul și arta. Și să se observe că mai des e exotic subiectul în poezia obiectivă decât ... redus importanța unor însemnați scriitori munteni și mai ales a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a ... a fost, dealtfel, și istoric, și nuvelist; evocatoarele Amintiri de la "Junimea", ale lui G. Panu, pline de tipuri vii ca un roman; Amintiri ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... culegînd roze sau strîngînd faguri de miere Omul nu poate să scape de a ghimpului durere. Astfel și drumul acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se ... verdeață începură a se pune Puterile-nprăștiate voind iarăși să le-adune. Întru această plăcută și-aleasă soțietate Primit aflîndu-mă și eu din a soartei bunătate, La această poposire, în acest loc de plăcere. Fiindcă nu-mi rămăsese mai nici un dram de putere, M-am depărtat subt un arbur cu ramurile tufoase, La a căruia tulpină, flori revars-a lor ... pe-a lui spate. Din calea noastră în laturi în partea despre amiază, Un drum plin de bolovane la un schitișor urmează, Schitișor ce din vechime acolo se preamărește Și ani trei sute, schitul Pionului se numește. Loc în care adevărul, odihna, faptele bune Și sînta cucernicie au hotărît să ... durere : „Să mor noaptea ce-i lăsată spre odihnă și plăcere ! Și să mor mai ales încă într-o-ntunecată stare, Fără să aib nici ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... N-am în lume sărbătoare, Nici n-am partea mea la soare. Ostenit mereu de ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă. (Doină din Valahia, pag. 277) Sub tufe de clocotel Zace-un tânăr voinicel Cu mândruța lângă el. - Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate ... de la nord" și Austria "despoticul absolutism", ci fiindcă străinul îi rămâne străin sub orce formă politică l-ar subjuga. Exemple aflăm multe în cântecele din Basarabia și în doinele din Transilvania. Frunză verde de măslină, Trecui Nistrul, apă lină, Să vedem pânea de-i bună Ca și-n țara mea străbună. Fie dulce ca și ... pare că-i ca fierea. (pag. 405) Când eram la mama fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată; Când aș discuia odată, Ar cunoaște lumea toată, Cât amar și cât venin Bea inima la străin ... populare, precum le aflăm, d.e., în următoarele poezii: Bade trandafir Bade, trandafir frumos! Vrut-ai să te-arăți duios, Dar te-ai arătat ghimpos Și din ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... mai stă de strajă teiul Ce i-a umbrit străbunii în zile mai senine... La umbra-i primitoare era așa de bine! Dar, din copilărie rămas orfan, băiatul A fost silit din vreme să-și părăsească satul Și la oraș el însuși pe sine să se crească, Cum cresc mai toți orfanii în țara românească. Azi dă ... Dar viața asta totuși nu i-ar părea amară, De n-ar cunoaște lumea cum este prea de-aproape, Și-n ea n-ar fi nici oameni mișei, nici versuri șchioape... Deci, cum venea spre casă, într-un amurg de toamnă, Îl ia cu frig din spate... El, neștiind ce-nseamnă, Nu vrea să bage-n seamă că nu-s chiar semne bune... Dar nopțile și lipsa încep să se răzbune ... nimenea pe lume nu l-a-ntrebat ce-l doare, Pân' ce-ntr-o dimineață vecinii mi-l aflară Mort în chilia scundă din strada solitară... O, Doamne, câte visuri și-avânturi mari înfrânte Pe veci sunt osândite cu el să se-nmormânte! Se spulberă-n risipa țărânii o ... ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... I La dealul Bărbat, Pe drumul săpat, Merge hăulind, Merge chiuind Mihu copilaș, Mândru Păunaș, Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea ... vie Cu mine-n frăție Ca să vitejească, Numele să-i crească!" [14] Ungurii se-ntrec La pământ se plec Și-n zadar se-ncerc! Nici unul nu poate Să ridice-n spate Armele culcate Cu-aur îmbrăcate, Cu fier ferecate. ,,Voi, mișeilor, Haraminilor! Codrul mi-l lăsați, Jugul apucați Că nu ... Mi-au ținut cununa, Brazi și păltinași I-am avut nuntași; Preoți, munții mari, Păsări, lăutari, Păsărele mii, Și stele, faclii! ↑ Chiotul face parte din toate serbările și veseliile românului. Ia nunți, la hore, la mese mari este obicei a chiui într-un ton puternic și prelungit. â ... figurează ades în poveștile poporale. În locul acestor două versuri unii cântăreți zic: Ca doi voinicei Puișori de zmei. Alții schimbă compararea și spun: Ca doi negri tauri Și ca
... strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri ... Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe ... unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie din delirul frigurilor din copilărie? Fragmente din viața unui înaintaș înscrise în nervii ascendenței și luptând să iasă în lumina conștiinței? Azi se împlinesc treizeci și șase de ani de la moartea ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i țărna ușoară! — așa a făcut cu mine. Și bărbatu-meu — Dumnezeu ... puțin, că mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastră. Dar tu să știi că eu dorm iepurește; și pe lângă iști doi ochi, mai am unul la ceafă, care șede purure deschis și cu care văd, și noaptea și ziua, tot ce se face prin casă. Ai înțeles ce ți-am ... să meargă plăcintele aceste mai bine pe gât. După ce-au mâncat ș-au băut bine, le-au venit a cânta, ca rusului din gura gârliciului: Soacră, soacră, poamă acră, De te-ai coace cât te-ai coace, Dulce tot nu te-i mai face; De te-ai coace ... atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. Când își aducea ea aminte de puicile cele nadolence și boghete, de vinișorul din ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega de neputință. Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona ... cînta simfoniile. Din munți de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în adîncuri, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate în bucăți, cînta năpraznicul vînt, umblînd stăpînitor peste abisuri. Udă, hlamida Didonei îi ... să vadă frumusețea Didonei. Dar a clădi pe nisip sau pe valuri este totuna, și șubreda jucărie fără temelii, non-sensul acesta înjghebat din funie și din lemn, ce purta sculptat pe proră un ochi deschis ca talisman, își desfăcu obosită încheieturile netrainice, aruncînd o floare abisului. Albă și frumoasă plecase zvelta ... frumoasa triremă, ce lăsase în urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în adîncuri... ...
... o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile ... într-înșii tunul! Spre Stambul că-i poartă gândul mi-a spus jidovul hain, Însă jur pe semilună că peri-vor pân la unul, Pentru fiecare-n parte născoci-voi câte-un chin... În zadar s-a pus hatmanul Scatozub [2] în a lor frunte ... pas. Și caicele ușoare de corabie-agâțate Par o ceată năpustită de ogari pe un mistreț; Vasul geme sub povara de cadavre spintecate, Sunt respinși din nou cazacii, dar au inimi încordate, Vor să-nvingă sau să moară, căci pe viață nu pun preț; Se reped cu cinci, cu zece, tot ... Secerați sunt ienicerii ca și spicele de grâu... Dintre rănile căscate curge sânge, curge râu, Pentru cei rămași în viață deznădejdea e adâncă, Ei cad unul câte unul! Vai! pierduți sunt toți, pierduți! De urgie să mai scape nu mai cugetă nici ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... s-a împotrivit cu energie. Rege el însuș al cugetării omenești, care alt rege ar fi putut să-l distingă? Și aceasta nu din vreo vanitate a lui, de care era cu desăvârșire lipsit, nu din sumeția unei inteligențe excepționale, de care numai el singur nu era știutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideală, pentru care orce coborâre din lumea convențională era o supărare și o nepotrivire firească. Cine-și dă seama de o asemenea figură înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe ... se afla fără silă în elementul său. Dacă a înnebunit Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară. Cei ce cunosc datele din familia lui știu că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte de a sa și că această nevropatie se poate urmări în linie ... o cetea parcă ar fi fost o lucrare străină de el. Niciodată nu s-ar fi gândit măcar să o publice; publicarea îi era indiferentă, unul sau altul din noi trebuia să-i ia manuscrisul din ...