Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FRUMOASA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 1432 pentru FRUMOASA.
Dimitrie Bolintineanu - La lampa mea
Dimitrie Bolintineanu - La lampa mea La lampa mea de Dimitrie Bolintineanu Tu te consumi, o, lampă! dând raze luminoase. La lucrul meu ca tine eu însumi mă consum, Voind a da lumină acestei țări frumoase Ce relele supun. Avem aceeași țintă, aceeași misiune, Dar tu de când servi mie, o lampă-ai ruginit, Și eu de când serv țării, vai! trebuie a spune? Cu inima-am slabit! Și n-am produs nimica! Acum ca altădată Copiii săi cei vitregi în taberi se dezbin. Acum ca mai-nainte ea este-ngenucheată Sub jugul cel străin! Nu simte nici durerea ce suferă de heară, Nu simte nici rușine de umilința sa, Nu simte că mai bine într-un mormânt să piară Decât a se pleca! Tu știi, o, dragă lampă! acele nopți amare, Trecute în veghere, ca să-i aflăm cântări, Prin care să-i aprindem, în sufletul ei mare, Frumoasele-aspirări! Dar vântul de la dânsa au dus aceste cânturi; Ea nu le-a ascultat. Tot astfel și suspinu-i s-a mestecat pe vânturi Și lacrima-i cu sânge în râuri a picat! Cântarea libertății acum e ...
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca Maria Putoianca de Dimitrie Bolintineanu Maria cade roabă. E dusă la Divan. Acolo se prezintă superbului sultan. E jună și frumoasă sub ostășești veștminte! Frumoasele-amazoane, ea mândru ne aminte. E-naltă și subțire, ca bradul copilaș; Pe albu-i sân, păr negru se varsă drăgălaș. Cum plană întristarea pe cugete senine! Iar gura-i e o roză cu sânge și cu vine. — ,,De ce-ai luat veștminte și arme de bărbăt Ca să te lupți cu turcii? sultanul a-ntrebat. Urmat-ai tu în luptă vreun ostaș ce-ți place?" Și a Mariei față mai rumenă se face. — ,,Nu am urmat pe nimeni, și, dacă arme port, Voi să-mi răzbun prin sânge părintele meu mort." — ,,Mulți turci ucis-ai oare? Eu pot a-ți da iertare De n-ai ucis nici unul!" La astă întrebare, Maria îi răspunde: — Îti jur pe Dumnezeu, Ucis-am numai nouă, și mult îmi pare rău! Îmi trebuia o mie ca să răzbun un tată A cărui scurtă viață fu de virtuți bogată." Sultanul cu mirare pe fată auzi — ,,Fii liberă, trăiește! Ești demnă ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
... în colțuri grozav răsuna. Ascultă-mă, doamne, aveam în oștime Un fiu oarecare vestit în mulțime Prin luptele sale; era fiul meu; Plăcut ca seninul, frumos ca o floare Și pentru aceasta mai stam eu sub soare. Era pentru mine al meu Dumnezeu, Și pentru aceasta m-am dat în pierzare ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
Dimitrie Bolintineanu - Rovina Rovina de Dimitrie Bolintineanu Cu degetele d-aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă cu capii armiei dorite. Părul lui străluce ca fuiorul alb, Scapă valuri late de sub coiful dalb. Fața lui lumină de trăsuri frumoase, Sub trăite zile grele, furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte. — ,,Pentru țara noastră însă noi murim! În amoru-i tânăr inima mărim! Cât n-or fi românii un popor de sclavi, Demni de tot disprețul popolilor bravi, Cât roși-vor încă jugul crud să poarte, Cât a lor mărire or căta prin moarte, N-o călca străinul într-acest pământ Fără să găsească chiar al său mormânt. Cel ce nu se luptă pentru-al țării bine Nu merită viața decât spre rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune ...
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate Un tânăr român murind în străinătate de Dimitrie Bolintineanu Cum pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat, D-o suvenire dulce, vai! inima mea bate Și zboară spre pământul în care s-a format. Căci am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce, o lacrimă ștergând. Eu nu aveam o mumă să-mi șteargă-a mea plânsoare, Eu nu aveam pe nimeni, și am trecut plângând. Dar hora grațioasă a zilelor junele Acum se întrerupe, eu trebuie să mor! Frumoasă rondurelă, pe aripile tele În țara mea iubită, de ce nu pot să zbor! O! moarte, mai așteaptă, căci eu sunt tânăr încă. Pe douăzeci de roze îmi număr anii mei! O! moarte, crudă moarte, abia-am ajuns sub stâncă, Și tu, din vârfu-i numai, ai dreptul să mă cei! Când toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară râzător. Ghirlanda aurită de vise încetează Și imima ce-ngheață nu simte nici un dor. Așa acel ce trece pe-o vale-ncântătoare Și-adună toată floarea ce el ...
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina
... Nimeni nu răspunde; nimeni nu venea. Un bătrân acolo la vederi apare. Merge spre domniță, zice cu-ntristare — ,,Iată-această floare — ce viteaz frumos
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
... pe izvoare Scurta ei călătorie. Și cum trece și se duce Ca o stea pe valea vremii, Ies voinicii la răscruce Din versetele poemii: Făt-Frumos Cercel-Palincă Sare jos dintr-o poveste, Bate malul din opincă Și se-nchină la neveste. Măriuța , bibilica, Se spășește de rușine: I-a ...
Eduard M%C3%B6rike - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El — de o parte, ea — de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte. Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată ...
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
... Angelina de George Coșbuc Baladă din Albania Ca Dumitru-n albanime Mai viteaz nu era nime, Nici la braț mai viguros, Nici la umblet mai frumos: Era înger la iubire, Zmeu era la războire; Între fete curcubeu, La bătăi trăsnet și leu. El cu dragii săi tovarăși La război pornit-a ... victimă... Sân zdrobit de două ori... Pleacă fruntea... taci și... mori! Barda fulgera prin aer; Un suspin înfrânt și-un vaier, Și-un fecior tânăr frumos, Mort de bardă cade jos. Ucigașul lung privește Sângele cum aburește Și tăcut ca fierul stând El se pare tremurând: Simte-ale mustrării icuri Și ...