Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI DE FATA

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 557 pentru FI DE FATA.

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

... Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea ... mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care ... copilă minunată, ca să-i rămână ca părinte numele pe veci cinstit. Alții iar povestesc că Ghenoveva era fata a doi sărmani muncitori de pământ, cari d-abia-și duceau bordeiul ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci ... foia să se dea jos, bolborosind printre dinți: — D-apoi să-mi dai simbria, că eu mă duc... — Bată-te Dumnezeu, nevoiașule, că de douăzeci de ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!... — Parcă-c eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă: — Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac ... rămase gol. — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi

 

Ștefan Octavian Iosif - Credință

... Ştefan Octavian Iosif - Credinţă Credință (Baladă din Litvania) de Ștefan Octavian Iosif De cîntece răsună codrul În faptul mîndrei dimineți; La casa mică din poiană Descalecă un călăret. „Hei, bună vremea, mătușică. Drăguța unde mi s'a ... a dus? — Pe pat de moarte-i, sărmănica, Acolo 'n cămăruță, sus. Voinicul urcă scara 'n pripă Cu gînd pierdut, cu suflet stins De ușă, biet, se sprijinește Nu poate 'nainta de plîns. O vino, vino, mult dorite, Căci în curînd mă vei dori: Curînd acești doi ochi albaștri Cu pînză s'or acoperi. În haină albă ... mă 'ngroape, Vei plînge tu nemîngăiat, Apoi te-i logodi cu alta Căci sînt destule fete 'n sat...â€� „Tu ce mi-ai fost de-apururi dragă Și'n veci de veci nu mă 'ntristai — De-ai știi în inima'mi, sărmană, Cu vorba ta ce rană tai!â€� Lung se priviră plini de jale, Așa duios, cei doi iubiți Cu mînile înpreunate — Copii de moarte logodiți. Atunci ea lin închide ochii; El scoate-atunci încetinel Inelul ce-l purta pe deget; Pe gură-i puse-acel inel. Și dac

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... întinde, Și trista lui cătare în rugă se aprinde Văzând că nu-l vedeți; Și tremurându-i barba, spre ceruri mormăiește; Când sania din urmă de ziduri îl strivește; Voi treceți și râdeți! Nebunilor ce sunteți! Vă pare că e o glumă Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă De foame și de frig! Vă pare că e glumă când cruntă disperarea Și țintă către ceruri; - vă râdeți voi de starea Victimelor ce strig: ..................................... ..................................... III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Resfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan; Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă, În reverențe intră ușoară și frumoasă Ca și un îngeraș, - Și după ea un june ... soția; Și știți c-aveți mijloace, vă iartă avuția Să-i faceți fericiți; Oare gândiți atuncea că poate-n altă casă Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă, Dar e trăită rău; Și plâng, căci mâine poate copila o s-apuce O cale... n-au de hrană; și viața este dulce, C-așa va Dumnezeu. IV Când cina vă așteaptă în sala de ...

 

George Coșbuc - Dunărea și Oltul

... și câmpii de-neci, Ori ți-e firea ta de-a rupe Maluri pe-unde treci? Rup și maluri câteodată Și fac holdele de pier, Iar când plouă mult la munte Cap de om eu cer. Dar nu-i asta, maică sfântă, Nu de asta-s tulburat, Ci de câte văd mi-e milă, Maică, și-i păcat! Tu, pe unde-alergi prin lume, Vezi și țări și munți frumoși, Neamuri ce-și vorbesc ... lor. Vezi și-aici poporul nostru Cel din veac adus pe-aici, Sprintene și mândre fete Și flăcăi voinici. Și ți-e dragă țara asta De români, căci te iubesc Dar tu nu cunoști de-a-ntregul Neamul românesc! Eu de unde vin, mâhnitul, Furios spre șes scobor, Căci de unde vin, e spaimă. Groază și fior. Tot români sunt și pe-acolo, Neam din veac pe-aici adus, Dar pe gâtul lor și astăzi ... de-a pururi Sulițele stau. Sfânta libertate este Nume gol pe-al lor pământ: Cei nedrepți sunt cei puternici, Singuri au cuvânt! Ah, de ... ciudă pe dușmanii Cei ce l-au călcat. Iar de-nec și mal și oameni, Nu mai știu ce fac nici eu Că mă simt

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 ... farfuriuță și se duce cu tava în odaia din dreapta ) voila, voila, on y vole. LIZA: Ce are? ce-a pățit băiatul ăsta de la o vreme încoace? Nu-i glumă... 0 fi bolnav! Trebuie să-l întreb, trebuie să-mi spuie numaidecât. Eu nu știu ce să mai crez ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și să știe!... Că moșul Drăghici să strig mă mână, Ca tot îns' la cortul ... o țâră, Dar', ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate, Au pus în frunte să meargă bucate! Socotind bătrânii-înțelepțește Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai harnice-în țigănie, La cuvinte și gânduri istețe: Unul ... a mea părere), Ca un iepure fuga dă-ai întinde, Totuși iuții gonaci te vor prinde." Bratul aurariu și el atunci [13] Ș-aduse-aminte de graiu și zise: ,,Dar cum?... Voi uitarăți dă porunci Și dă hele ce Vlad Vodă scrise?... Socotind c-eți umbla cum vă place Dă capu ... tabăra țigănească. [17] Cum vă place dar a mea părere Și dă-aveți ei împrotivă-a zice?..." Dragomir atunci arătă vrere ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba

... hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, Cum calcă strigoiul când va să dezgroape O tânără fată... Colo... Ascultați! Să fie satana cu ochii de focuri? — ,,Hei! Cine să calce în negrele-mi locuri, Se-ntreabă bătrâna... aici nechemați!..." Ea zice, și-n umbră un om se arată Cu ... să-ți mai placă, nimic să dorești! VII Așa vorbi bătrâna Și Mihnea tremură. Iar naiba, ce fântâna O soarbe într-o clipă Și tot de sete țipă, La dreapta lui zbură. El are cap de taur Și gheară de strigoi. Și coada-i de balaur, Și geme cu turbare Când baba tristă pare; Iar coada-i stă vulvoi. Iar nagodele-urâte Ca un mistreț la cap, Cu lungi și ... strâmbe râte Cu care de pe stâncă Râm marea cea adâncă Și lumea nu le-ncap; Și șase legioane De diavoli blestemați Treceau ca turbilioane De flăcări infernale, Călări toți pe cavale Cu perii vulvoiați. Și mii de mii

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... gol la cap ca un harbuz. Nu eram, ca să zic așa, nici vesel, nici supărat, căci tocmai bine nu puteam să-mi dau samă de ce se petrecea cu mine în ziua aceea. Numai când văzui pe tata răzemat de ușorul odăii, mâhnit, parc-ar fi rămas singur pe lume, simții atunci că mă taie la inimă. Însă m-am stăpânit și mi-am înghițit lacrimile care cercau să-mi năvălească ... front mergând cu pași măsurați: ,,Una, două, trei, sau când dinaintea comandanților cu mâna la cocardă strigam: ,,Ascult, domnule căpitan!... Să trăiți, domnule maior!..., ar fi zis cineva că-s croit pe soldăție. Numai de scos oamenii la munca câmpului nu eram bun, căci aveam fața blajină și ei nu erau deprinși să se teamă de mine. Chiar Catrina îmi zicea că nu mă prinde când mă sluțesc. Astfel o dusei doi ani și mai bine în care timp mama muri ... plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar acum nu mai îndrăznii; de când gândul însuratului mă urmărea, mă făcusem rușinos ca o ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... stea alunecă de sus Și taie-o dungă albă-n aer... Cine din lume s-o fi dus? În capul satului e curtea. Ce-or fi făcând acolo oare? Or fi dormind e miezul nopții. Și ea?... Atât de gânditoare Și tristă m-a privit aseară! Plânsese, ori mi s-a părut? Ce-ar fi odată, mâna-i albă, Când mi-o întinde, s-o sărut?... Și-n minte mi s-arată chipu-i Atât de fraged și de blând, Cu ochii mari, senini, albaștri... Ascund în fundul lor vrun gând?... Șuvițe blonde-i cad pe frunte... Un păr bogat și mătăsos, Ș-un ... ce-ți dă fiori, ș-o gură... Cum râde de copilăros! O fi știind cât de frumoasă-i? Un liliac orbit de lună, În zbor, de strășini se lovește. Visez? Cine-a venit să-mi spună Că ea-ntr-o vagă așteptare Se primblă singură pe-afară? La vremea ... să nu doarmă?... Sunt basme nopțile de vară! Se poate gândurile mele S-o fi atins, și ea-n neștire, Ca de o vrajă tulburată De-această rază ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... vânduseră ai mei pe o învățătură neghioabă și perversă. În nopțile de iarnă, când viscolul mă trezea în sforăitul celorlalți, îmi dășiram în minte frumusețile de odinioară, și toate se încheiau cu ticăloșiile din clasă. Un profesor bătrân și rău. Tace ca o momâie. Deschide gura parc-ar fi un mort care-și scuipă pământul din gură și slomnește îndesat prin știrbiturile dinților: "Afu-ri-situle!" Altul, gros, roșu-verzui, ca un ficat; fără ... și nopțile mele, smălțuite cu flori și semănate cu ținte de aur? De mi-ar fi lăsat barim pisica și cânele, poate că mi-ar fi curs mai puține lacrâmi pe declinările latinești, învățate de spaimă, ca să nu deschiză asupra mea ochii reci și răi profesorul neclintit și galben ca un mort, în jețul catedrei! Nici un câne n ... când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit... iubeam. Aș fi dat în genuchi înaintea lumii; aș fi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>