Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI CĂUTAT

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 817 pentru FI CĂUTAT.

Alexei Mateevici - Cântecul zorilor

Alexei Mateevici - Cântecul zorilor Cântecul zorilor de Alexei Mateevici Hai, măi frate, hai, măi frate, Zorile s-aprind, Hai să căutăm dreptate, Voie și pământ. Plugărit-am viața toată Ș-am muncit noi rău, N-am văzut zi luminată, Numai greu, tot greu. Și pe umeri numai juguri Pân-acum am dus, În robie și lanțuguri Toate ni le-am pus; Ș-ale sufletului daruri Noi le-am înecat Tot în plânsete ș-amaruri, Ce ne-au apăsat; Și odorurile minții Noi le-am prăpădit, Căci în ceața neștiinței Tot am viețuit. Muncă, muncă și iar muncă, Alta n-am văzut; Și în munca noastră lungă Toate le-am pierdut. Am crescut în largi ogoare Roadă cu prisos, Dar din pâinea roditoare N-am avut folos, Căci ogoarele luate Fost-au de la noi; Nouă-n schimb ne-au fost lăsate Juguri și nevoi. Goi, lipsiți de toate-n lume, Vecinic înjosiți, La boieri n-avem nici nume. Pe pământul țării-mume Zăcem necăjiți. Dar destul! Venit-a ceasul, Ceasul așteptat, Ca să dăm noi jos necazul, Care l-am răbdat. Vezi?! În zarea depărtării Zorile s-aprind, Sfânta zi a învierii Vine strălucind. Hai, ...

 

Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie

... a recomandat Cleopatrii, că pe noi ne recomandase de mult. Pe urmă, râzi! și conversație, și râzi! (face mare haz.) Am stat noi așa, să fi fost până pe la două și jumătate trecute... Mișu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cișmegiului, de la care cumpăra țigări de damă ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... credincioși, mângăitoriu De toate,-având raiul viitoriu. Cu adevărat bună răsplată! Că cine nu ș-ar da toată-avere Pentru cea grădină desfătată? De-ar fi cu putință a o cere Ș-a o dobândi cu bani sau doară Cu mai scumpe decât bani odoară!... [11] Însă ... strică pe-une. [14] Un popor blând, spre-îmbunătățite Năravuri învățat din pruncie, Măcar supt ce legi învolnicite, Măcar supt ce slobodă domnie, Totdeuna va fi bun și drept, Tocma să n-aibă rând înțălept. Iară mulțimea-întru rău dedată, De-ar avea măcar ce lege sfântă, Prin sângură lege niceodată ... a zăcea-în forma de-afară A vreunii stăpâniri de țară. Cu-un cuvânt, eu socotesc că toate Formele de domnii cunoscute, Pot fi bune și neasămănate Într-un popor bun și cu vărtute: Și iarăș' pot fi nesăvârșite La noroadele nenărăvite. [15] Dintru cele zise acum urmează Cum că-a unui dătătoriu de lege Mai întia sâlință și pază Este ... mută-în omide Care rod cu multă lăcomie Frunza pomului cetățenesc, Ba păn' la rădăcină-l mistuiesc. Iar' când după supusul temeiu Organisìtă va fi

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... i-au acoperit nepomenire. Ș-unde era Ector, cel a Troii naltă sprijană, și Ahil, tăria și zidul grecilor, de nu să ar fi născut cântărețul Omèr? Deci nu pentru că numai Ellada și Roma au putut naște oameni înalți și viteji luminați, ne mirăm cetind viețile slăviților ... de când să au așezat în Dacia, câți și mai câți bărbați, cu tot feliul de vărtuți strălucitori, am cunoaște doară acum, deacă să ar fi aflat între români, din vreme în vreme, bărbați care să fie scris viața lor și cu măestru condeiu împodobindu-le fapte și înălțându-i după ... numai un Omer, ca să fie înălțați preste toți eroii. Răvărsându-și întru mine nește scântei din focul ceresc a muselor, bucuros aș fi cântat doară pre vreun eroe dintru cei mai sus numiți; însă băgând de samă că un feliu de poesie de-aceste, ce să chiamă epicească ... n-au suferit neamul său și n-au făcut nice un bine, ci numai au strâns părale ca să îmbuibeze pre boieri. Doamne, când va fi să mai ajungă alt vĂ²ievod, care iubește pe ai săi? Eu socoteam că voi auzi cât de curând că pe tine au rădicat ceata ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... din gropi, păpușoii sau porumbul din coșere, cirezile de boi, turmele de oi, rachiul din velnița cu mașină de aburi — în locul căreia ai fi făcut mai bine o școală; aceste toate le vinzi ca să strângi bani, cât vei putea mai mulți de la jidovi, odată plaga Egipetului și ... i; și, îndată ce se apropiu, îi prind și-i duc robi, în casa fetei. La întrebările ce li se fac, ei răspund că ar fi trimiși să vestească război și că oastea sosește după dânșii, ca să iaie cetatea cu asalt. Rudele atuncea merg cu găzdașii înaintea mirelui; și, după ... această fericie este, cum zic și filozofii, proprium naturae , adică adevărată și deosebită a firei, că este din sângele său și cum ar fi sie singur omul. Această fericie o mărturisește Sfânta Scriptură, când zice: "Iată femeia ta ca o vie roditoare, întru olaturile casei tale și, vei vede ... caselor sale este. De care și fiica dumilorvoastre, dintru acest ceas, are datorie a-și cere părințească iertăciune, intru cele ce n-ar fi putut plini poruncile părințești, poftele frățești. Îndeamn-o firea cea bună, din curată inimă, a mulțumi dumilorvoastre de toată înțălepciunea și creșterea întru ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... dreapta ) voila, voila, on y vole. LIZA: Ce are? ce-a pățit băiatul ăsta de la o vreme încoace? Nu-i glumă... 0 fi bolnav! Trebuie să-l întreb, trebuie să-mi spuie numaidecât. Eu nu știu ce să mai crez de el. ( Victor reintră din dreapta cu niște ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... iute, cel alb mai cumpătat. Și iarăși se deteră-napoi, cu gâturile întinse de mai să se desprindă din trup. Ca și cum i-ar fi suflat odată vântul, așa s-au ridicat de la pământ. Se îndesară pene-n pene, căutând să se apuce cu pliscul, să se sfâșie cu ... apropiară, mulțumite și mândre parcă fiecare de stăpânul lor; îi înconjurară. Iar luptătorii, după ce se mai priviră o dată, ca și cum și-ar fi

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... mai oribil și mai hidos - un batalion complet de vânători sub comanda maiorului Gorjan. Cum puseră piciorul pe pământul sacru, începură vânătoarea după republicani. Reacțiunea căuta însă mai cu seamă pe Prezident; dar acesta, printr-o inexplicabilă coincidență, ieșise prin granița de răsărit a Republicei, bariera Bucovului, pe când ...

 

Cezar Bolliac - Sila

... žBa tot ne-au tot scurtat-o     Cu cărți de judecăți, Pîn-au luat-o toată...â€� — „Ce viscol e afară ; Unde-o fi nenea, mamă ?â€� — „Aleșii îl luară     Ș-acum ca ș-alte dăți.â€� Pe masă, lîngă tat'său fetița-n nerăbdare Întinse o ... lacrimi, se dete sărăcuța     Pe șubredul bătrîn, Și îi șopti acestea : „Îți fac eu demîncare Numaidecît, tăicuță. Jupîne, aibi răbdare,     Că doar n-ai fi păgîn. Mîncarea-i pentru tata, căci vezi-l cum bolește, E an acu-n păresemi de cînd se chinuiește ;     Să nu-l dați jos din ... dase aleșii la oștire, Și singură, orfana, plîngea în zăpăcire     Și părul își smulgea. Sufla în pieptul mă-sei ca doar s-o încălzească ; Îi căuta cojocul... dar unde să-l găsească,     Căci e la arendaș Dodată cu căldarea luat zălog în silă P-o oarbă datorie. — O, Doamne ! fie ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

... mai veste, Turculeț? îl întreb. — Bună, sărut mâna. — Ce e? — M-aș însura, coane... Îmi spunea vorbele acestea ca și când aș fi putut să-l opresc de la isprava ce-și pusese în gând. — Bine, Turculeț; și pe cine iei? — Pe Zamfira. — Lui Săftoiu ... frumos ca dânsul. Dar pesemne fata era năzuroasă. — Bine, Turculeț, dacă nu te ia cum ești, nu te iubește, mă. — Ba m-o fi iubind dânsa, decât, dă, m-o fi vrând întreg. — Ce e de făcut atunci? îl întreb eu. El își luă aer în piept, semn că avea să povestească ceva: — Păi ... lucrul ăsta patru poli în cap, de face trebuință. Proprietarul, era adevărat, avea un ochi de sticlă. La urma urmei, de ce nu și-ar fi pus și Turculeț al meu? Tot aveam să mă duc a doua zi în oraș; i-am spus: — Bine, Turculeț băiete, să ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... a rămas de basmu până astăzi tutulor, Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan, Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean; El șezând odată-n școală, ce îi dete-n simplul gând: - Ascultați, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) - Să știți d ... n-a mâncat nicidecum. Hogea îl întreabă iarăși: - Dar ce mănânci tu acum ? - Pâine uscată cu apă. Hogea zise: - Așadar, Socotești tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci, Cu atâta gust și foame cât ș-altui ... a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela ... e bine făcut, Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus, Ci erafie bine spre miazăzi să-l fi pus; Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai; Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>