Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE / PENTRU PURTAT

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 565 pentru DE / PENTRU PURTAT.

Ioan Slavici - Popa Tanda

... holde; pe Gropnița este sa- tul, iară pe Aluniș sunt mormintele satului între aluni și mesteacăni. Așa-n dreapta și așa-n stânga: dar lucrul de căpetenie este tocmai în fund. Aici sunt munții; de aici vine ce vine. Dincolo, peste Râpoasa, este Valea-Răpiții, o vale mai adâncă decât Valea-Seacă și numită așa pentru că prin ea curge Răpița. Răpița este supărăcioasă, mai ales în timp de primăvară, iar pârâul de pe ValeaSeacă este un crac al Răpiții. Primăvara, când se topește neaua pe munți, Răpița se supără, varsă o parte din mânia ei în cracul ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți

 

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana

... ceasuri de extaz și de gândire: Șoaptele, adânci murmůre ce iau viața în pustii, A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe ... barbare pentru pradă adunate, Lei sosind, era la fugă ca un cerb rănit, fricos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu trufie craiul ungur către țară-naintează [1] Sunt plini munții de oștire, sună zalele de fier; Pintenii lucesc; la lună săbiile scânteiază; Basarab încheia pacea cum vrăjmașii lui o cer [2] Dar românii nu vor pacea, nu vor trista umilință ... închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat, Niciodată mândru vultur ce-n văzduh se cumpănește, Acel domn al atmosferei ce un veac întreg trăiește, ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ... lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: Frunză verde viorică, Oh! unde ești, Măriucă! Să te strâng, dragă, la sân, Ca s-astâmpăr al meu chin; Măriucă, te ... Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea, A lui coapsă era ... lui steaguri patruzeci de ani ...

 

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra 'ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare—trăiește - un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers ... lume Pe-a cerului nemargini el are o blândă stea, Ce 'n cartea veciniciei e - unită cu-a lui nume, Că pentru el s'aprinde lumina ei de ...

 

Alexandru Macedonski - Stepa

... stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă,     Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit... Pe potrivnica fecioară aș turba-o sub plăcere, Și dușmanul, dintr-o dată, l-aș înfige sub cuțit. Pe ... va crede o-ntrupare de arhangel. Nentocmind decât un suflet, căci a ta va fi deplin, Într-o noapte o vei smulge și de mamă și de țară, Alba lună, după dealuri, când alunecă-n declin. Fericită, o vei duce sub un cer de primăvară, Iar pe ierburile stepei, un palat miraculos, Îl vei face, ca prin farmec, dintr-o dată să răsară,     Întinzându-și umbra-n veacuri enigmaticul ... nu-ncetează cursul ei fenomenal, Din cenușa cea mai rece, izbucnește înfocată, Se va-ntoarce, se va-ntoarce, strălucitul Germinal. Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată Pentru veci, sub deznădejde, nu se poate mormânta... E tot raiul

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om []își poate iubi copilul său. Iorgu era încă în epoca pantalonilor cu ... totdeauna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iară mânecele totdeauna suflecate trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... omenească, orice puneri la cale înțelepte, Ștefan vodă le-a urzit, îți va zice el, și iar Ștefan vodă. În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni, rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile și înstituțiile făcute în cinci veacuri de atâția stăpânitori, precum elinii atribuau lui Ercul toate lucrările de vitejie făcute de sute de eroi. Mormântul acestui mare domn nu este mai puțin venerat de către români decât al lui Mahomed de către musulmani, și cultul ce românii îi păstrează s-a întins până acolo, încât mulți îi zic sfântul Ștefan, chiar și astăzi, întocmai ... isprăvile mărețe, biruințele strălucite, toate așezământurile înțelepte, toate faptele bune ale lui Ștefan cel Mare, ar trebui tomuri întregi; strâmtorirea unui almanah nu ne iartă de a ne lăți condeiul. Din miile sale de fapte strălucite, vom lua cea întâi ce ni se va înfățoșa în gând, căci într-o viață așa de bogată este cu greu de a alege. Pentru astă dată ne vom propune a scoate ceva din viața sa militară; pentru

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... a unei chestituni într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi completat. Dar o astfel de expunere sistematică și completă poate să fie bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de ... întâi l-am început cu un articol polemic, că volumul al doilea îl încep iarăși cu un articol polemic și că, în general, întrebuințez așa de des forma polemică. Prefer forma polemică pentru că, în condițiunile actuale în care scriem și suntem citiți, e una din cele mai nimerite pentru expunerea și răspândirea adevărurilor literare și științifice. Aceste câteva cuvinte pot să arate cititorilor mei cât de binevenită socotesc orice critică, orice observație făcută scrierilor mele. La astfel de observații voi răspunde totdeauna cu mare plăcere, recunoscând că am greșit, dacă am greșit; dovedind că greșesc criticii mei, dacă voi rămânea convins și după ... de

 

Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)

... și intelectuale se afirmă, unde frumusețea ia un caracter de splendoare regală, și ochii lumii se vor îndrepta cu admirare spre dânsa. Tot ce doresc pentru România este ca să aibă nu 12, dar 20 de ani! II După întoarcerea mea de la Maroc, intrând în Spania pe la Cadix și vizitând Sevilia, Cordova și Grenada, m-am dus de am petrecut o lună de zile la Madrid în compania amicului meu, marchizul de Bedmar. Începutul iernii mă prinsese în acest oraș și mă îngrijeam în privința dificultăților ducerii mele la Paris; căci pe la 1853 călătoriile în Spania ... a se hrăni. În tot voiajul nostru, până la frontiera Franciei, nu o să găsim decât ouă clocite și pui ofticoși prăjiți cu untdelemn de lampă. — Untdelemn de lampă! Pentru ce nu untdelemn proaspăt ? — Pentru că așa e gustul spaniol. Închipuiește-ți că un amic al meu, consulul de la Alicante, neputând a se deprinde cu gustul național, a scris la Marsilia de i-au trimis două balerci de untdelemn de Provence, foarte limpede și bun; fiind însă că avea o prea mare câtime, el a încunoștiințat amicilor săi spanioli din oraș că voia

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge     În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare,     Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul     Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte,     Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă,     Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,     Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește,     Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava,     De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul,     Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... să le spargem, În giugul lor să nu tragem. Că Dumnezău toate vede Din scaunul său ce șede 1 ce veți. În ceri, unde odihnește, De-acolĂ³ pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... întins. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul. Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul, De-atunci, învingătoareo, iubit-ai pe învins. De-atunci, fecioară blondă ca spicul cel de grâu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la ... din ce în ce-i mai cald... Pe ea o ține-acuma, ce fu a morții pradă? Ea-nlănțuiește gâtu-i cu brațe de zăpadă, Întinde a ei gură, deschisă pentru sfadă: - "Rege,-a venit Maria și-ți cere pe Arald!" - "Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci? Tu zeu ... Las' să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai, Las' să mă uit în ochii-ți ucizător de dulci." Și blânde, triste glasuri din vuiet se desfac, Acușa la ureche-i un cântec vechi străbate, Ca murmur de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>