Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ADÂNC

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 589 pentru CEL MAI ADÂNC.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

... lui Noe celui adevărat, Iisus Hristos, carele ne-au mântuit cu corabiia trupului său, de potopul păcatului celui strămoșesc, cum că va să facă potopul cel cumplit și amar, potopul cel plin de scârbă și de întristare, potopul cel groaznic și înfricoșat al judecății. Și de nu ne vom veni în fire, ca să ne părăsim de răutățile și să ne căim, ne vom ... făcut nici unul aceasta; iar pentru ca să nu mint, poate că vor fi făcut vreunii din cei proști. Iar noi, cei ce ne ținem mai mari, mai vrĂ©dnici, mai înțelepți și mai cunoscători, au mutat vrĂ©mea din săptămână în săptămână, petrecând, cu mâncări de toate fĂ©liurile, cu băuturi îndestulate și cu toate pohtele trupului nostru ... pentru un obiceaiu, alții de rușinea omenească, alții de frica stăpânilor; alții iară au câte doi duhovnici, unul la țară și altul la oraș; la cel de la țară, ca la un om prost, spune păcatele cĂ©le ce socotĂ©ște el că sunt mai mari, iar la cel de la oraș spune păcatele cĂ©le ce socotĂ©ște el că sunt

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... copil speriat? — Nimic!... Și, pipăindu-se, dădu de pungă. Un fior rece îi fulgeră din călcâie și până în creștetul capului. Apoi, văzând pe cel mai mic dintre copii cum se așezase pe vine și sorbea cu lăcomie mirosul cald din gura cuptorului, se uită la nevastă și îi zise: â ... — Cum l-ai pierdut? — Vezi că ce e al tău se duce și ce e al dracului rămâne. — Dar asta... ce-o mai fi? Copiii mâncară, se săturară și adormiră cu fețele în sus, doi pe prispă și cinci în casă. Omul se dete după casă, puse mâna ... și din neguri ca niște ape crețe și nemărginite. De behăitul lor se deșteptase lumea. Turmele cuprinseră casa, învăluiră curtea, încinseră satul și nu le mai încăpea locul. Un cioban, cu plete lungi și cu căciula ca o căldare, se apropie și zise: — Să trăiești, jupâne, ale d-tale sunt ... de aur pe care îi aruncase el în două părți ale lumii. Și frica, frică, dar omul, om. Ce se socoti el? "Dar dacă aș mai ...

 

Emil Gârleanu - Nadișanca

... Gavrilaș și Bălanul îmbătrâneau Bălanul mai repede, cum e felul calului. Bălanul îmbătrânise mai tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i întuneca zilele. Ți-ai găsit! Numai Bălanul îl făcea să zâmbească. Dimineața, când ieșea în cerdac, striga cam pe nas ... poruncea: — Du-te la țigan și spune-i să-i puie un zbanț. Și azi un zbanț, mâine un altul, ajunsese nadișanca să nu mai aibă nici o bucățică de lemn într-însa. Toată era cârpită cu fier și tinichea. Când pornea la drum, și mai cu seamă când vroia Bălanul să-și mai încerce puterile, hodorogea nadișanca de ți se părea că plouă cu grindină pe acoperământuri de tablă. Pe moșie, hodorogeala aceasta era un semn. Când o ... închise în șură, cu porunca să nu se mai atingă nimeni de dânsa... Trecuse vreo jumătate de an de la moartea Bălanului. Boierul Gavrilaș rămăsese mai posomorât, mai întunecat decât fusese. Stătea toată ziua închis în casă; pe câmp nu se ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

... o văzusem tânără și frumoasă; îmi adusei aminte de cuvintele prorocului: "O suflare trecu și floarea căzu, și pământul ce o purta nu o va mai cunoaște". Trei ani au fost destul ca să pună o deosebire grozavă între fata de atunci și femeia de acum. Dar multe sunt durerile omului ... a acelor plante, și zici că așa piere, așa se trece tot ce e bun și frumos în lumea aceasta! În puțină vreme cât mai zăbovirăm la Bistrița, călugării ne spuseră multe despre ticăloșia lor și obiceiurile aristocratice ale părintelui egumen; norocire că noi veniserăm în trăsură cu 4 cai ... dar unii din următorii apostolilor, uitând adevărul acesta și cercetând cu scumpătate distincțiile societății, te primesc bine dacă vei fi boier, și încă boier mare; mai puțin bine dacă vei fi neguțătoriu, iar de vei fi țăran te poftesc afară. Apoi se plâng că stăpânirea îi nedreptățește, luând o parte din ... au întemeiat; să ni le arate acestea, și atunci vom zice că trebuie nu numai să li se lase veniturile, dar încă să li se mai adaoge. Cei dintâi călugări cărora li s-au încredințat direcția mănăstirilor s-au arătat vrednici de sarcina lor și au împlinit în cuget curat dorința ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... celebră a lui Maurice BarrĂ©s. A fondat atunci revista Literatorul, foarte răspândită în toată țara și la care au debutat mai toți scriitorii noștri cunoscuți ca: Duiliu Zamfirescu, Caton Theodorian, Alex. Djuvara, fost ministru, poet, pictor și mare orator, Teleor, Alex. Obedenaru, Traian Demetrescu, mi se ... nici prea răutăcioasă, nici prea spirituală. Publicarea ei a avut nenorocirea să coincidă cu izbucnirea maladiei mintale a genialului poet Eminescu. Cel care a dat alarma și a pornit o campanie distrugătoare și neomenească contra lui Macedonski a fost Grigore Ventura ... toată liniștea, putem discuta cu seninătate și acuzația și apărarea. Iată epigrama în chestiune: Un X, pretins poet, acum S-a dus pe cel mai jalnic drum. L-aș plânge, dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun; Căci până ieri a fost năuc Și nu e azi decât nebun! Chiar dacă epigrama ar fi aparținut maestrului deși el a ... de explicație. Prietenii l-au părăsit. Colaboratorii au emigrat. Mizeria l-a copleșit. Ani de zile a trăit în lipsurile cele mai ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură prin gură, ca la un surugiu. Fără a mai sta mult la gânduri, dete bici cailor șiplecă, lăsându-și vizitiul în noroi. Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele ... învețice să fac. — Nu te învăț nimica, te rog numai să nu mănânci lucruri care-ți fac rău. — Adu-mi oloi, băiete. Nu mai zise nimeni nimica. Se auzeau furculițele în farfurii, glasul fetiței care vorbea încet cu bona în nemțește, tusea Tincuței și lingura lui Tănase care bătea ... Profira mânca de dulce. — Da' ce faci, bătrâno, zise el zâmbind. Baba scăpă furculița din mână, speriată. — A, bată-te potca, mai mare spaima îmi fu... — Mănânci carne, ha? — Poi de, măiculiță, adăugă ea miorlăindu-se din nou, ce să fac, dacă așa vrea Tincuța ... este, am rugat-o să mănânce carne, fiindcă mi-a zis doctorul. Lucrul păru că face plăcere lui Tănase. Baba era, ca și

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... puternic, despotic, dispunând de profunda supunere a locuitorilor țării, înconjurat de o temere respectuoasă, și însuși tremurând dinaintea unui firman din Constantinopol, tremurând mai mult dinaintea unei simple note din Petersburg, tremurând încă și mai mult dinaintea împărătescului consul al maiestății sale Nicolai Pavlovici. Acel domn, deși înfășat pro forma în pelincile Reglementului Organic, deși față cu o putere legiuitoare ... în materie de procese; el era cenzorul arbitrar a orice produceri intelectuale, a orice aspirări liberale; el, prin urmare, suspenda pentru cel mai mic pretext foile ce se încercau a răspândi gustul literaturii (presa politică fiind mărginită numai în dare de seamă a balurilor ... să intre în posturile de ispravnici și de vornici de aprozi. Clasa II, formată de ranguri secundare, precum: spătari, bani, comiși, paharnici etc., era mult mai numeroasă, însă totodată și mărginită în aspirările ambiției sale. Din corpul ei în adevăr ieșeau diacii de visterie [1] , cei mai iscusiți, cei mai cu bun condei; însă rareori, chiar după mulți ani de serviciu, un favorit al soartei parvenea a se furișa în mândra protipenda, și ... ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... Hogea Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann Cuprins 1 ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU 2 PÂINE, LA FOAME UDATĂ E CEA MAI DULCE BUCATĂ 3 CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI 4 GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI 5 CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE 6 DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU ... scoată apă pentru școală neavând, Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari; Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun, Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un. Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era, Hotărî-n cele ... fruntea mesii, fiecare loc făcând. El dacă șezu la masă ș-a-ntins mâneca în vas, Zicând: - Poftim, poftim, blană, mănâncă ce e mai gras ! Îl întrebară nuntașii: - Hogea-efendi ! zicând, Pentru ce o faci aceasta, ș-întingi mâneca mâncând ? - Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

... a-mi ridica sufletul, ca să arăt ce ajutor aș putea aduce și eu la fapta mare a binelui și a mai-binelui, pe care a poruncit-o Dumnezeu omenirii... S'a oprit și a oftat adânc... Vorbise așa de cuminte, că n'am avut ce să zic: i-am arătat numai din ochi că aștept urmarea... - Răbdarea-mi îndelungă, a ... al lor, și, deacolea să trăim cu toții, spre folosul tutulor, în bună înțelegere, în prietenie adevărată, în desăvârșită omenie... - Ei ! atunci ce piedică ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat, n'ai face așa întrebare... Tocmai când credeam ... și mai adânc pe de alta... Când să zic Doamne-ajută, mă pomenesc, în casa asta, cu zavistie și vrajbă între copiii mei. Acu nu mai am vreme și gând să fac pace cu potrivnicii: trebue să mă sbat cum să-mi împac copiii dușmăniți între ei, că parcă ar vrea ... nobilă mamă ! m'am gândit. Ce sărbători mâhnite !... Ce să-i zic eu, un drumeț străin ? Cum o pot eu mângâia ?... Nu, nu vreau să mai ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... că eram poftit la masă de Pantazi. Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți ... prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birjă, lucru cuminte, deoarece la sosirea mea, ceilalți mosafiri erau ... era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngaime amara destăinuire, sub vraja adâncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai joasă, mai înceată, mărturisind duioșii și dezamăgiri, rătăciri și chinuri, remușcări și căințe, cântarea, înecată de dor, se îndepărta, se stingea, suspinând până la capăt, pierdută, o ... șterse ochii umezi. - Ah! zise Pirgu lui Pașadia, făcându-și privirea galeșă și glasul dulceag, ah! cu valsul ăsta țin să te duc la lăcașul cel ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel ­ Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă ­ Cu dezlegări ciudate și ... lucire, a inimei bătaie Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Trăind cu doru-n sân Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin? De îți jertfești viața, tu, pentru un popor, Au sarcina vieții purta-va mai ușor? A tale lacrimi crude, a tale crude chinuri Îi schimbă poate-n taină prescrisele destinuri? Ai tu vro țintă-n ... viață avui parte!! (fulgere) O, fulgeră-mă numai... o, joacă comedie Comediant bătrâne cu glas de vijelie! Nu vezi că nu poți face tu vun mai mare bine Decât pe vecinicie să mă omori pe mine? Au vezi tu că eu tremur, dar vezi ­ mai cred în moarte ­ Ai fi prea blând să ai tu în mână-ți astă soarte. Aș râde-atunci viața, muncind-o cu dispreț. Aș ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>