Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 2068 pentru CEL MAI.
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
... a retras cele 2 puncte ce-mi acordase din cauza me- diei mele superioare. Acasă tata a ironizat-o, rugând-o să nu mai calce pe la secretariat. Când preparam examenul de clasa VII la Sf. Sava, locuiam în str. Teilor, într-o casă frumoasă pe care tata o ... al curții regale. Vila fiind devastată de război, am fost siliți s-o vindem, fi- ind cu neputință să-i facem reparațiile de două milioane cel puțin, cât era devizul arhitectului. Prima mea poezie a fost o improvizare scrisă pe un al- bum al dnei Antimescu, soția avocatului-șef ... cele 5 numere găsite la tutungerie și am fugit spre casa unchiului meu din str. Armenească, unde se găseau în toate sărbătorile și părinții mei. Cel mai sceptic din toți indulgenții mei auditori din seara aceea festivă a fost viitorul savant N. Paulescu, care mi-a spus că ... nu m- a premiat atunci nici pe mine, nici pe Ion Gorun, nici pe Vic- tor Eftimiu. Ne-a răzbunat însă mai târziu Comisiunea premi- ilor naționale, care ne-a acordat tuturor celor căzuți cea
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... unul ce pe acolo toate poticile știe, Ne-au dus la o casă-n codru, ce era chiar sihăstrie ! Dar cucoanele ce-n toate-s mai delicate din fire, Neputînd fi mulțămite cu-asemenea găzduire, Pe călăuzul acesta încep să-l îndătorească O gazdă mai de odihnă numaidecât să găsească ; Bine ar fi făcut însă de primea aici să mîie, Să nu cate huzur casnic într-o lature pustie. Cînd ... apoi iertare. Fu, înmărmurit de frică, mai că plîngeam de durere : „Să mor noaptea ce-i lăsată spre odihnă și plăcere ! Și să mor mai ales încă într-o-ntunecată stare, Fără să aib nici duhovnic, nici capăt de lumînare.â€� Dar de așa hal pătrunsă cereasca milostivire, Am ajuns ... Borsec, cu feredaie, cu mese, cu adunare Se uitase mai cu totul a drumului supărare. Adeseori făcea baluri nobilimea ungurească, Să le pară mai plăcută clima acea chiar ursească. Făcea și primblări cu toții pe jos pe la steclărie Ba încă și peste-un munte pînă la o vizunie ... în cinci săptămîni de zile, Trimițîndu-ni-se caii de păharnicul Vasile, Ne-am pornit cătră Moldova cu nespusă nerăbdare, Ca s-ajungem pe acasă mai ...
... „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ca Negruzzi, Gane, Eminescu, Creangă, Slavici, Șerbănescu, Lambrior etc., fără îndoială scriitori dintre cei mai cu limbă românească ce i-a avut vreodată literatura noastră. Și câte nu s-au încercat în contra Convorbirilor literare! Mai toate ziarele de pe atunci au năvălit asupra lor; dl Bariț într-un discurs solemn al Academiei Române ne-a denunțat de cosmopoliți ... a ne arăta bucuria că, întru dezlegarea multelor întrebări ce mai sunt la ordinea zilei pentru vorbirea și scrierea românească de astăzi, avem un câmp mai liber al discuțiunii și ne putem aștepta la o ascultare mai liniștită a argumentelor pentru și contra, din a căror dreaptă cumpănire, fără insinuări și prepusuri, va rezulta mai curând aflarea adevărului. Între acele întrebări, care astăzi sunt încă deschise pentru întemeierea vorbirii și scrierii românești, este mai ales una, asupra căreia ne credem datori să atragem luarea-aminte a celor ce iubesc limba română și doresc dezvoltarea ei firească în ... atunci încă siliți să-l avem în contra numeroșilor noștri adversari. Revenind prin articolul de față la aceeași întrebare, ne propunem a studia ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noi — cam încet, nu e vorbă, dar totuși se întinde — nu mai încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o societate e entuziasmul, e iubirea dezinteresată pentru știință, atât din partea celor care o predau, cât și din partea ... a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod de manifestare și comunicare emoțională între oameni e cuvântul sfânt și inspirat al poeziei. Afară de aceasta, literatura are de multe ori o ... utilitară, politică. De multe ori un popor ce se redeșteaptă trebuie să arate că există și că are dreptul la existență, și una din cele mai bune dovezi e și literatura lui și mai ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... i prezintă curtea. Ce suavă liniște domestică: servitoarea cumpărase o saca de apă. Sacagiul o deșerta în putină. Ce privire fericită ! D. Boliac se simțea mai bine aspirând acea simplicitate pacifică, care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită. În două minute sacagiul deșertă sacaua, își ... van însă lovea cu biciul pe spinarea gloabei; gloaba nu putea porni; era ocupată cu afaceri intime. D. Boliac privea scena sacagiului și gloabei cu cel mai mare interes. Secretarul, asteptând dictarea, adormise. Sacagiul, pierzându-și răbdarea, întoarce biciul d'a'ndoasele și 'ncepe a croi spinarea animalului ... și cruce. Și când ar sta cineva să cugete la cauza care a stimulat inspirațiunea d-lui Boliac !... Ei, domnilor ! adesea efectele cele mai mari provin din cauzele cel mai
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... de la natură și, totuși, să nu aibă darul de a-i face și pe semenii lui să râdă. Și cu cât el, cel dintâi, râde mai tare de propriile-i glume, cu atât cei din jurul lui se lasă mai greu contagiați, mai greu convinși să râdă și ei. Când e vorba de un scriitor, se cuvine să facem aici din treacăt o observație, să relevăm un curios ... sufletească s-ar găsi și fără alte însușiri înnăscute, ar putea să aibă humor, numai să vrea. Cum am putea caracteriza acum, după cele expuse mai sus, humorul românesc? S-a spus despre humorul anglo-saxon că e grav, despre cel german că e greoi și exuberant, despre cel francez că e ușor și spiritual..., caracterizări ce par a se referi mai mult la veselia acestor popoare decât la humorul lor. În același mod, prea schematic și destul de convențional, am putea să caracterizăm și noi în ... mijloace, cînd e vorba de un popor, ar fi laborioasă, chiar dacă nu ar presupune în prealabil o inventariere universală a fenomenelor comice. Cel mai
Ion Luca Caragiale - "Constituționalul" poet
... de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice. Să scoatem florile alese ale bucății din Constituționalul. Iată-le: “Foc !... sergentul ... Focul era în toată puterea, cu toate că nu trecuse nici un sfert de oră de la anunțarea lui...â€� Se știe că un foc, mai ales puternic, nu începe decât de la anunțarea lui. Poetul trebuie să fie și este totdeuna și logic. “Totul fusese prada flacărilorâ€�; însă afară ... teatru așa de bine aranjat și... asigurat contra incendiului!â€� Asta în adevăr este mare minune: cum să poată arde un edificiu bine aranjat și mai ales asigurat tocmai contra incendiului? Asta e tot așa de absurd ca și încetarea din viață a unei persoane asigurate în contra cazului ... œBieților artiști francezi, cari au dat aseară în fața unei săli goale La fille da Tambour-major, le-a fost dat cupa cea mai
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... răpit pe fiica ta, Ș-am ucis pe frate-tău, [10] Viteaz mare cât un leu, Care-a fost dușmanul meu!" Ghirai hanul cel bătrân Uită hamgerul la sân, Și cu glasul oțerit Pe loc a și poruncit La mârzaci de cei mai mari Și la cincizeci de tătari Pe Grue să-l ducă-ndată La cea mănăstire naltă! II Tătărimea purcedea Și pe Grue mi-l ducea ... la litean, Că liteanu-i om viclean. [14] Ci să-l vinzi la un român, Că-i om drept și bun stăpân Și de mână mai dănos Și de suflet mai duios. [15] El pe negrul de-a avea, Tot de nunți mi l-ar ținea. Eu la dânsul l-oi vedea Ori la ... de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la pas erau caii din Moldova. Cantemir zice în Descrierea Moldovei că turcii au un proverb care pomenește de frumusețea tinerilor persani și de ...
Vasile Alecsandri - Adio (Alecsandri)
... Alecsandri - Adio (Alecsandri) Adio de Vasile Alecsandri De-aș trăi cât lumea-ntreagă, Gândul meu la tine, dragă, Vecinic, vecinic va zbura, Ș-orice e mai sfânt în mine, Dulce înger! pentru tine, Pentru tine-l voi păstra. Cea mai blândă-a mea gândire, Cea mai gingașă simțire, Cel mai falnic dor al meu Ție numai, numai ție Le închin pentru vecie Ca la însuși Dumnezeu! Tu, ființă de slăvire! C-un cuvânt, cu o ... Bosforului valuri Îngânate lin, ușor, Te las, înger de iubire! Cu a vieții-mi fericire, Cu-al meu suflet plin de dor! Constantinopol, mai
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
... Iertați-mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de ... câmpul învelește. Și în raza slavei unde strălucim, Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă. Astăzi este timpul ca să isprăvim. Sau români ne pierdem, sau români trăim!" Asfel le vorbește... Dar doi soli sosiră, Doi trimiși ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât ... dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea să lăcuiască singur astă lume pustie! Melodia V Junele menestrel purcesă la război, el este în șirurile morții; sabia părintelui său armă mâna sa ... ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna care deșteptasă atât de ades pentru mine acoardele sale tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival ... a mea, visteriile aerului, a pământului și a mărilor să vor întinde la picioarele tale. Tot aceea ce închipuirea ne arăta