Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂREIA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 784 pentru CĂREIA.
... urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase La amintirea fetei lui. Un ropot ...
... Ca să ia virtute, bând apă din tine, Și să ți se-nchine, Și să-și lumineze fețele lor triste. Nu mai vin. Dar vremea, care schimbă toate, Multe vrea și poate, Multe le preface și le-ntinerește: Pune vis în codri, umbră în poiene, Doruri pe sub gene, Viers și ...
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure O noapte în pădure de Duiliu Zamfirescu Peste codri varsă luna Clarul feței visătoare, Luminînd ca-ntotdeauna Taina apei din izvoare. Unda se oprește-n maluri Și se umflă, se ridică, Crește, geme, bate-n valuri Și deodată se despică. Se desface apa-n două, Iese-o zînă din bolboacă Cărei ramurile plouă Sărutări de promoroacă. Rîd stejarii, fioroșii, Scot din flori mirezme teii, Ies din veacuri Făt-Frumoșii Și din cremene ies zmeii. Mura tremură pe viță, Ard din aripi licuricii, Vin zmeriți către Domniță Uriașii și piticii: Sîsîilă și Gînganul Vin călări pe rîși de munte, Caragață căpitanul Pe-un haram cu corn în frunte; Badea Vulpe din Straoane Vine în olac cu coadă, Bate patru lighioane De gîndești că le deznoadă; Ursu , vameș de prisacă, Ține hîțele lui slabe: Scoate sabia din teacă Și salută-n două labe. Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna, Stau la front în nemișcare, Așteptînd să treacă Zîna. Zîna trece plutitoare În lumina albăstrie, Legănîndu-și pe izvoare Scurta ei călătorie. Și cum trece și se duce Ca o stea pe valea vremii, Ies voinicii la răscruce Din versetele poemii: ...
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole
... Acropole Pe Acropole de Duiliu Zamfirescu Luna tragică privește, într-o mută contemplare, Pacinica singurătate din împărăția sa, Strejuind de peste ape valea clasică, în care, Pe Acropolea știrbită, Parthenonul dormita. Ah! și cum durerea lumii mă prindea în ghiara-i rece La priveliștea acestei, unice în univers, Protestări a ... timpulului ce trece, Monument, al cărui nume sunător e ca un vers. Căci așa e, totul piere, ca o umilă scânteie: Jocuri, timp, filozofie; mâna care te făcu; Timpuri noi și jocuri nouă; sărbători panathenee, Totul piere sau se schimbă; — neclintit ești numai tu. Tu, ca toate, ești în lume ... curg pe a ta frunte În imensa, infinita liniște de orient, Din trecut și pân’ la tine se întinde ca o punte, Peste care tot trecutul se coboară în prezent. Ah! ajută-mă acuma, tu, Minervă înțeleaptă, Să găsesc printre atâtea lucruri nouă ce mă mint, Drumul către Salamina ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o sută de ori mai mare, i-ar fi destulă mintea pe care o are acum, în vreme ce atâtea dobitoace, mari cât munții, dacă ar fi de o sută de ori mai mici, nu le-ar ajunge ... țipătele de bucurie ale puișorilor cărora rândunica le aducea hrană. Și gângania, biata, își dete seama: „Vezi, asta e soarta noastră: să hrănim păsările, care au ce căuta pe lume!â€�... ... Gâza întinse aripioarele, se lăsă în gol, pluti puțin; apoi săgeată străbătu din nou aerul. Se auzi o pâlpâire ...
... îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte. Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe ... picioarele. — Bun! Foarte bine! răspunse Dumnezeu și zâmbi: ochi de broască, trup de fluture, aripi de albină și picioare de păianjen! Iată lighioana pe care o doreau ele! Dihăinile se uitară una la alta. — Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaștei. Dar Dumnezeu blagoslovi în aer, apoi întinse ... se desăvârșească sfatul celor patru tovarășe ale tale? — Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală șopârla. — Fie! Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care se ridicase pe vârful degetului său. Și așa, din răutatea celor cinci viețuitoare, zbură, pentru întâia oară pe pământ, nebunatica și gingașa libelulă . Dar ar ...
... picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când, rozeta, care își scutura semința coaptă, împrăștia mireasma ei în zorii unora din dimineți. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit ... Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta ... întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să ... parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza ...
... dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece ... un alt câine care îi plângea de milă. Și dimineața, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcușul lui de paie. Și toți ai casei, care treceau pe lângă el, îl blestemau. Toți. Urletele lui le tulbura liniștea nopții, le curma somnul și-i făcea să tresară speriați în pat. Iar ... venea. Atunci, în sufletul lui parcă a-ncercat nu o durere, ci o jale, o jale grozavă, o jale adâncă pentru stăpânul pe care-l văzuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe câmp, la picioarele căruia se culcase de atâtea ori să primească, supus, vergile ce i se cuveneau. Și jalea aceasta parcă-i dădu ... stăpânului?... Bubuitura nu curmă liniștea ogrăzii. Și astăzi simți că nu mai are mult. Și parcă-i părea rău să închidă ochii în curtea în ...
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte Călătoria mè la munte de Enache Gane Informații despre această ediție Fragment Luna ce este planetă mult mai gios decît de alte, Tîrziu după ce răsare să ivește pe drept munte Cu așa apropiere a lor vîrfuri atingînd, Încît la sănin curat ea să vede strălucînd, Ca cînd ar fi o lumină pe vîrf de munte născută, De unde ca în oglindă în Bistriță să arată. Toți copacii sînt sălbatici și numai cît înverzesc, Afară de puțîn număr de mălini ce înfloresc. Muzica acestor locuri, fără talanturi firești, Iaste sîngură cîntarea fluierilor păstorești, A cărora jelnic glas și firii mărturisăște De soarta pustietății încît ea de tristă este. Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare. Cînd noorii să adună, orizontul de închide Piste văi ca și o noapte, negura atunce cade, Și tunetul pintre munți, înfocat răspunde tare, Acel om întocma tartar la un nedeprins să pare, Și cînd acel întunerec pe încet să răsipește, A ceriului albăstrime cîte puțin să ivește, Atuncea inima lui are ace mare bucurie Ci sîmțește un închis și supus la tirănie, Cînd ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... de ale lui, și iată-ne poeți! Așa că nu numai cuvântul e de vină -- cum cred unii --, adică nu numai muzica eminesciană e aceea care robește pe acești tineri, ci și fondul. Căci dacă ar fi vorba numai de cuvânt, atunci n-am putea explica eminescianismul, pentru că cuvinte au ... această putere a fondului lui asupra tinerimii vine de acolo că el a întrupat aspirațiile și simțirile unei întregi pături, pe care apoi a robit-o sieși. Din cele zise mai sus vedem clar că această specie de eminescieni luând fondul iau și forma corespunzătoare ... în forma Y etc. ... Însă, fiindcă ei toți au cunoscut pe Eminescu, au căzut jertfe lui, pentru că ei au găsit la dânsul o formă, care pe lângă că e superioară formei ce ar fi creat-o ei, dar încă și perfect corespunzătoare cu sentimentele lor, căci, cum am spus, aceste ... de soiul acestui ceva a fost întrupat de un altul mai mare decât tine, numaidecât îți va veni în gând chipul, mijloacele cu care cel mai mare decât tine a exprimat lucrul asemănător cu acel ceva al tău, și atunci vei împrumuta forma, chipul de exprimare al