Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru C
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 1431 pentru C.
Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții
... pă urmă, cât veți mai trăi în urmă, Dați-m mie cea mai dulce, la cel ce d-aici să duce, Cea din urmă sărutare, c-o întreagă-mbrățișare. Mă duc, mă duc șî vă las, vedeți, vedeți ce vă las, Vă las chiote șî leșânuri, văitături șî suspinuri, Vă las ...
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ți...)
... voce în rai de misteruri, Ș-aduce aminte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria  Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...
Ștefan Octavian Iosif - Cântec de primăvară (Iosif, 1)
Ştefan Octavian Iosif - Cântec de primăvară (Iosif, 1) Cîntec de primăvară de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfloresc grădinele, Ceru-i ca oglinda ; Prin livezi albinile Și-au pornit colinda... Cîntă ciocîrliile Imn de veselie ; Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. Joacă fete și băieți Hora-n bătătură — Ah, de ce n-am zece vieți Să te cînt,
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ţi-ar arăta 4 [Oglinda cînd ți-ar arăta] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Oglinda cînd ți-ar arăta Întreaga frumusețea ta, Atunci și tu, ca mine Te-ai închina la tine. N-ar fi mijloc să te privești Asemenea după cum ești Și idolatrie Să nu-ți aduci tu ție. Ochii în ea cînd ți-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Și dă te și arată Iar nu adevărată. D-aceea nu da crezămînt Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Da crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nșală Nici fac vreo greșeală. În ei te cată să te vezi Întocma pă cît luminezi Și d-într-a lor vedere Vezi cît ai putere. Crede-i săracii cînd îți spun Că numai ție să supun Și că le ești din fire A lor
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu: Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...
Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită
Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită de Grigore Alexandrescu Dar, boala poeziei este nelecuită: Ai zis și tu-n viața-ți un singur adevăr; Dovadă la aceasta e muza-ți cea pocită, Și versurile tale, care se trag de păr. De-atâta vreme lumea își bate joc de tine, Și-n loc să pui silință a scri ceva mai bine, Din zi în zi mai tare te văz că șchiopătezi. Ce doctor așa mare poate să se găsească, De a ta nebunie să te tămăduiască, Sau cel puțin să facă în proză să
Ienăchiță Văcărescu - A socoti că poate
Ienăchiţă Văcărescu - A socoti că poate A socoti că poate de Ienăchiță Văcărescu A socoti că poate Un om să facă toate Oricâte va gândi, Nu-i dus dă isteciune, Nici semn dă-nțelepciune, Și n-o va
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...
Gheorghe Asachi - Cânele carele scapă lucrul, vânându-i umbra în apă
... apă curgătoare Trecea cu pripire-n not, Țiind o friptură-n bot. Când în apă deodată Alt-asemene-i s-arată. Cânelul atunci să pare C-acea porție-i mai mare; Deci vânându-i umbra-n apă Nu numai că lucrul scapă, Ci când botul au căscat Puțin di nu s ...