Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BATE CU MAIUL

 Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 640 pentru BATE CU MAIUL.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul ... mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta majestoasele creațiuni ale stinsului geniu, pân'ce un funest întuneric înfășură tot orizontul. Mai rămâne o speranță: învierea morților! Atare fură principiele criticii și ale perspectivei noastre: judecați înșivă dacă am fost în stare sau, mai bine, dacă avui noroc de a le ținea credință. Încât privește coloritul, știu atâta, că inima simțea în adâncul său ceea ce scria ... Shakespeare, începe povestirea prin o lungă digresiune despre Adam și Eva. Suntem mai discreți: scriind istoria lu Ioan-vodă, ne mărginim a arunca ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... Agajdenici, adică marea pădurilor, pe apa Racovățul, lângă râul Bârlad. Puterile domnului Moldaviei erau alcătuite numai de patruzeci de mii de oameni, din care cea mai mare parte erau țărani cu coase și cu topoare, armele cele mai înfricoșate în mâna poporului, când îi adus în deznădăjduire. Pe lângă aceste patruzeci de mii moldoveni, mai erau încă două mii călăreți leși, trimiși într-ajutor de către Cazimir, riga Poloniei, și cinci mii săcui trimiși asemene de către Mătieș Corvinul, stăpânitorul ... înaltul pontif ajutoruri bănești, pentru ținerea războiului cu otomanii [4]. La această luptă, Ștefan, care știa a răsplăti curajul oriunde-l afla, boieri mai multe sute de țărani, care pe câmpul bătaliei se purtaseră mai bine decât mulți boieri ruginiți. Toate puterile străine se bucurară de biruința câștigată de către moldoveni asupra turcilor. Roma serbă în toate bisericile pe Apărătorul ... că nu se vor putea ține multă vreme în Crimeea, din pricina popoarelor barbare ce-i învecinau. Ei, dar, căutară a se uni cu moldovenii, nația cea mai puternică și mai policiată. Alexandru cel Bun fu cel întâi domn care se uni ...

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... din divan, pentru ca să scap de acum de altile mai amară. Acei dar care știu firea fimeiască, cred că mă vor ierta că nu mai pot trăi, iar pe cielalți socotesc că trebui să le povistesc cu ce amar trăiesc! și, deci, ascultați-mă, pentru dumnezăi! — Cât pentru acești caresunt aice și râd numindu-mă greu, puțin îmi pasă. Pentru că ... Ă­ÎµÎ´Ï…), ?pentru că eu, în numile dumnezăilor nu văd nici un câștig dintru această vorbă, nici lucrurile celi triste nu să fac mai bune dacă aude cineva zâcându-i — să-s bucure! — Încâ de dughenile acele câte au ilău și ciocan fug cu grabă, tarapanĂ¡lile, herăriile și multe altile, iar pe aceli meșteșuguri le iubăsc, care să săvârșesc prin tăceri, cu toate că eu acum am găsit zugravi cântând când zugrăvĂ©. Așa de drag le este unora să vorbascâ și să nu pot stăpâni pe sâne ... glasului, dar tu ești sălbatic, căci aceste așa trebuie să fie. M-am supus iarâș și adauăzi mai mult am aflat nenorocirea me care era mai mare decât ce de ...

 

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu

... te aveam drept dovadă Slavei acei strămoșești! Videți-l cum a să cadă! O, ziduri din care Ștefan, înviat la bărbăție, Întorcându-se cu grabă, pe vrajmași au biruit, Însuflețiți-mi puterea, dați-mi glas, dați-mi tărie, Să pot tângui cu jale starea-n care ați venit. II Rădice-se pân' la ceruri tânguirea și strigarea A obștiei moldovene! Plânsul, bocitul și jalea Meargă ... mulțămire. Voi sunteți cei de dăunăzi când pe Teatru cânta Trei franțuji în altă limbă, și cetatea o sărba, Strigați și băteați în palme, plângeați cu lacrimi fierbinți, Căutați unul la altul, dați din cap, crâșcați din dinți; Ș-acum vedeți daramarea, și nu ziceți un cuvânt! Oar-au fost de ... mormânt? Oare nu era ș-acele vro jărtvă d-a măgulirii? Nu, fraților, nu, vă rog, nu mai dați prilej hulirii, Nu vă mai trageți asupră-vi hula neamurilor toate, Ci strigați, opriți pacatul, cereți cu glas o dreptate. Iară voi care pacatul nu vă sumețiți a-l face, Ci patimii vă-nchinați, cugetul poate vă tace? N-ați ... veci să v-agonisască. Lăcomia de voi însuși și de a voastră avere Bucure-se, aibă parte, stăpâneasc-o în putere, Iar blăstămul

 

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

... mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine ... negru hotar stă înspăimîntată, neîndrăznind nici să privească înainte, nici să se întoarne înapoi. Spectral și trist, ca trimis de o oglindă în care ar bate luna, un chip de om ce-mi seamănă ca un frate vine spre mine cu un surîs obosit și mă privește în față, mirat parcă de-a se vedea pe el însuși, cu ochii licăritori și plini de nădejde. Umbrit de noapte e conturul lui și nesigur, albă de nesomn îi e fața și albe mîinele lipsite de ... brăzdată îi e fața și fruntea, și dezordinea foilor și hîrtiilor aruncate pretutindeni povestesc și mai mult descurajarea ce-l apasă... Cu pas umbrit și cu un deget milostiv dus la gură, somnul însă a intrat într-un ceas de noapte tîrzie în odaie, a deschis încet ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... s-a dus drept între dînșii, zicînd: Măi flăcăi, tot îmi ziceți voi că eu sînt prost, dar, după cum văd eu acum, mai proști sînteți voi de o mie de ori decît mine. Degeaba vă mai țineți cu nasul pe sus și sînteți așa țîfnoși… Ce-mi dați voi, măi, și s-o ferchezuiesc eu pe Catrina de față cu bărbatu-său, chiar acum, dacă vreți? Atunci toți flăcăii, îndrăciți de ciudă, au sărit drept în picioare și s-au răpezit ca niște vulturi asupra ... noauă lei, zise el, ș-o vadră de vin vechi, nu vă cer mai mult. — Iaca una de noauă lei, zise un flăcău; vadra cu vin om be-o pe urmă; numai să vedem ș-aist păcat. — Fie ș-așa, zise Ionică. Acum haideți cîțiva cu mine și puneți-vă la pîndă la păretele din dosul casei lui Vasile, de vă uitați pe ferestruică, și-ți vede cu ochii ce-am să fac eu. Numai încet, să nu tropăiți cumva ori să faceți larmă ca să vîrîți omul în prepus, ș-apoi atunci ... ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia

... de bărbăție, Gorunul uriaș spre ceruri cată... La umbra lui, pe-o noapte-ntunecată, Trei căpitani și-au fost jurat frăție. Ei s-au legat cu inima curată Să-și mîntuiască neamul de robie. Luptară dîrji, dar, prinși prin viclenie, S-au săvîrșit — martiri-eroi — pe roată. Trecură ani ... pustie, viața lui pribeagă. Îl îngropară sub gorunul mare, La umbra-i, ce-i fusese-așa de dragă, Pe cînd ai lui umplură lumea-ntreagă Cu-al doinei vaier fără de-alinare. Bătut de ploi, de nopți vijelioase, Cercînd zadarnic pe urmași să-i cheme La luptă nouă, stăruie și azi ... pleacă crengile-i stufoase, Umbrind mormîntul marelui viteaz. * Ce-nseamnă însă-a cerului mînie ! Ce-nseamnă norii vajnici de s-adună ? Gorunul azi mai greu din ramuri sună, Parc-ar voi eroul să-și învie ! În hohote de plîns ar vrea să-i spună C-ai lui uitară drept ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape ... se plimba pe stradă cu capul de țâr atârnat de haină, spre cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară ... stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu

 

Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite

... expoziția de vite care s-a ținut zilele trecute la domeniul Cocioc, nume vestit pentru crema, laptele bătut, coșulețele, ștreangurile și sforicelele sale. Cu drept cuvânt, gazetele au adus și de astă dată laude administratorului domenielor coroanei, onor d. I. Kalinderu, pentru patriotismul cu care d-sa se sacrifică pentru îmbunătățirea producțiunilor diverse ale acelor domenie. Expoziția de vite de la Cocioc a dovedit o dată mai ... și cu stăruință, se pot obține și la noi dobitoace bine cultivate, cu instrucțiune și educațiune raționale. Până unde a putut merge omul cu știința în cultura vitelor, se va vedea mai la vale dintr-un singur exemplu, pe care probabil nu l-a aflat nici o altă gazetă înaintea noastră; căci, dacă l-ar ... să aducă laudele pe cari noi ne simțim datori a le aduce d-lui administrator al domenielor coroanei. Dar să nu fim adulatori cu un bărbat, care nu poate suferi adulațiunea! să nu facem reclamă unui personaj așa de sus-pus, care, știm bine cu toții, n-a umblat și nu umblă după reclamă; și să venim d-a dreptul la fapt — faptul va vorbi ...

 

Anton Pann - Norocul și mintea

... numai cele mai frumoase, Care socotiră că sînt mai prețioase. Nici nu așteptară să se lumineze, Ci plecară-ndată să se depărteze, Lăsînd pe ciobanul cu plosca în mînă Și privind la dînșii răzimat p-o rînă. Iar Norocul care să necăjea tare De a lui cu totul neghiobie mare, Cînd domnul cu marfa puțin ochii-nchise, Să arată-ndată în vis și îi zise: -Întoarce-te și ia pe ciobanul cu tine. Ce zic mă ascultă, că nu-ți va fi bine, Fiindcă această multă bogăție Prostului aceluia e dată, nu ție. Atunci negustorul oprește chervanul ... să putea altă. Plecînd dar îndată, la palat să duse Și împărătesii despre toate spuse, Își arătă încă gîndul său și dorul Pentru încuscrirea cea cu negustoiruL Și împărăteasa n-a fost mai cu minte, A găsit cu cale aceste cuvinte, Și mai vîrtos zise că această treaba Fără-ntîrziere să se facă-n grabă, Ca nu cumva asta mare norocire S-o soape din mînă cu vro preltmgire Deci la prinz poftiră pe neguțătorul Ca să-l ospeteze și să-și spuie dorul Mînînd dar la masă ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... Sublim li-i somnul-n veșnicie! Eu moartea lor o pizmuiesc Și-un astfel de sfârșit doresc să-mi fie hărăzit și mie! Căci mult mai bun mi-ar fi ca traiul trândav al patimei lumești În care nu poți să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași și de nimic. Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de ... păstori pân-la boieri, cu Domnul țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de-averi. Iar fetele, ca o răsplată, Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea nu-ntotdeauna parte slăvitul țării Voievod cununa gloriei s-o poarte ci omul simplu din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi. Și către el cătau cu-ardoare priviri focoase de femei că nici nu mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>