Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCEA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 374 pentru ATUNCEA.
Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...
... minte eu abia. Pe Dunăre când nu avea Moscalii încă stăpânire. Pe când știam noi de sultan, Iar pașa de la Akerman Ocârmuia Bugeacul tot, Atuncea tânăr eu eram Și să-ți închipuiesc nu pot Cel dintâi foc ce s-au aprins Întru simțirea mea nestins. În scurt, ceea ce-am ...
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
... vorbim și râdem și facem cu ochiul, unul altuia mai rău decât pe la cârciume. Sărbătorile și praznicile nu le ținem, ca o nimica, ci atuncea facem cĂ©le mai rĂ©le, de bucurăm pe dracul și atunce vindem și cumpărăm. Și în scurte vorbe, ne-am abătut cu toții din ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... impuse de capriciul marelui prozator au fost îndeplinite): Și fiindcă-mi place numai versul, Arareori citesc jurnale. Dar când nu vrea să-mi vie somnul, Atuncea cumpăr Universul Fiindcă într-însul scrie domnul Caragiale! Altădată, maestrul Caragiale mi-a făcut o farsă nostimă. Îi aduc o poezie de 3 ...
... că se atinge de al Indiei covor Ce în cale i s-așterne și pe care se așează. Pregătiți-vă arcușul și viorile-nstrunați! Zice atuncea mândrul agă. Și ghiaurii într-o clipă Plâng pe coarde-a lor durere, și și-o strigă și și-o țipă, Mângâierea e ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... doua tocmeală „În zodia cumpenii soarele când va ajunge, Pe când se răcește timpul, câmpii și codrii golind, Nesuferindu-se țara de cucoane mari atuncea, Eu să mă aflu gătit, Ca să las gospodăria și a ei liniște dulce, Și la baluri și ospețe la târg s-avem ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine de Vronța păgânul, Căci eu defăimându-l, ca daco ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... ce simțea; Dar amar de el când seara o vede pe ea că vine, Înconjurată de tineri și când cu dânșii glumea. Mai amar însă atuncea când îi zicea uneori: "Romane, du-te ș-adună pentru acești boieri flori"... A sosit însă minutul unde a lui suflet ...
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
George Coşbuc - Blăstăm de mamă Blăstăm de mamă de George Coșbuc Legenda poporală din jurul Năsăudului Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Frunză verde tulburea, Avea Lena nici ca ea Trei feciori frumoși avea; Trei feciori și-o fată mare Lena cea veselă are. Trei feciori ca niște zmei, De-a dragul să cauți la ei, Iar copila râzătoare, Subțirea și-ncântătoare Ruptă dintr-un raz de soare: Mult cu mă-sa sămăna, Deci Lenuță-o boteza Pe numele maică-sa. Câți feciori au fost prin țară Toți venit-au să o ceară, Mândri și viteji feciori, Venit-au ca pețitori. Dar Lenuța, ți-e mirare, Răspundea la fiecare, Că-i prea tânără și-așa Încă nu s-a mărita. Mai la urmă s-arătară Pețitori din altă țară: Doi feciori, ca două flori. Lenuța cât ce-i vedea Mamei sale-așa zicea: Vezi, iubită maica mea! Din voinicii acești doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Și la mers și la cătare, Că-i înalt și subțirel Și m-aș duce după el! Dar Lena pe gânduri sta; Gândurile- ...
... or plânge Ca pe morți, căci ei Moartă te-or gândi, Și-apoi va veni Și-al tău Ionel, Iară dacă el Plânge după tine, Atuncea vezi bine, Că el te iubește De se prăpădește, Însă dacă el Nu va fi-ntristat, Nice supărat, Atunci nu te are Dragă, cum îți ...
I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ...