Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCAT
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 913 pentru ARUNCAT.
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - Ceasurile Ceasurile de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 8 ian. 1906 În orașul unde-am stat Ani li ani, cînd crește Liniștea pe înserat, Turn cu turn vorbește. Turn cu turn socoate rar, Vieței numărate: Clipele ce se-ntorc iar În eternitate. Bate-ntîi un ceas sfios Cine știe unde, Și-n târziu auzi din jos Altul cum răspunde. Cîntă liniștea, și-acum Altele rămase, Se-ntîlnesc grăbite-n drum, Și cad peste case. Cad, și-apoi răsună iar Supt bolți așa clare; Parc-arunci într-un pahar Cu mărgăritare. Cad, și-apoi, scăpînd din nou, Pînă se distramă, În zadar cîte-un ecou Cînd și cînd mai cheamă. Vin apoi la geamul meu, Și cu note pline Bat, pîn'în tîrziu mereu, Să le-aud de bine. Să le-aud, să socotesc Cînd bat noaptea-ntreagă, Cîtă vreme prăpădesc De cînd îmi ești
Dimitrie Anghel - Crizanteme Crizanteme de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă ) Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină. Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă... Cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui
Dimitrie Anghel - Dantura Dantura de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1046, 14 nov. 1911, p. 1. A moșteni implică un cadavru, evocă un catafalc, făclii aprinse care ard și flutură, coroane și discursuri de multe ori ; și cu toate acestea, ce dulce lucru e a moșteni. Ce voluptate e să te găsești stăpîn pe un lucru de-a gata muncit, să devii proprietar în cursul unei nopți, să deschizi uși și sertare care ți-erau străine, să-ți predai la intrare pălăria și pardesiul unui servitor ce ți se înclină și să-ți asculți singur zgomotul pașilor ce trezesc ecourile propriului tău eu , care se va așeza și etala fără nici o discuție, în locul binevoitorului de cujus , care a fost așa de gentil să se strămute într-o proprietate în adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme că banul odată agonisit muncește singur pentru tine și că telepatii ciudate și afinități nebănuite există între ban și ban. Încredințați de aceasta, pîna ce ajung să aibă ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiş De vorbă cu un afiș de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , II, 577, 26 iulie 1910 p. 1. Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tîmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră. Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb de pudră, și umerii și ...
Dimitrie Anghel - Divanul Divanul de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , II, 9, sept. 1912, p. 156—157. Le sofa sur lequel Hassan Ă©tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de struț și fulg de simplă volatilă, flori de tafta și somptuoase roze murind pe corsajul alb al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ...
Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel)
Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel) Dragoste de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 26 ianuarie 1903 Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină, Miroasă dulce, cum miroasă un așternut păstrat de zestre; Și-n mine, cînd e întunerec și cînd se face iar lumină, Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre. În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă, Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi; Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă, Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi. Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, mișcat-alene, Pe somnul tău ș-alintă-n aer gingașa ei apărătoare. La vîrsta ta tihnit e somnul, și ochii-adorm curînd sub gene Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare. Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară, Că drag mi-i sînul tău cel dulce ...
Dimitrie Anghel - Fantazie, 2 Fantazie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 3 iunie 1907 Stau notele-aruncate-n vraf, Că-i trist maestrul și visează, Lung firele de telegraf S-aud afară cum vibrează. Vibrează cele șapte fire, Cîntînd același laitmotif. Iar paseri mici vin să se-nșire Ca notele pe-un portatif. Tot una cîte una, vine, Și cu un aer de mister, Înseamn-așa în note pline Un început de cînt pe cer, Și-atunci maestrul inspirat Bătînd măsură cu măsură, Notează cîntu-naripat Cetit pe-albastra
Dimitrie Anghel - Florile (Anghel)
Dimitrie Anghel - Florile (Anghel) Florile de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 16 februarie 1903 De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare, Și fete nu-s pe tot pămîntul să-mbrace mai frumoase rochii. Pe crin l-a miruit în frunte, lăsîndu-i hlamida regească Să poată-mpărăți cu fală norodu-i de mironosițe, Cicorilor le-a dat seninul strîns din privirea omenească, Iar rîsul fărîmat prin lume l-a nins pe foi de românițe. Sfiala care urcă-n fața fecioarelor cînd vine-amorul, Și toată jalea și netihna acelora ce-așteaptă mirii, Mîhnirea toat-a unui suflet pe care îl ucide dorul Le-a pus pe-un ram, și-atuncea lumea s-a-mbogățit cu trandafirii. La fiecare pas te-așteaptă cîte-o minune, — ici scînteie Ca un rubin o ghințiană, colo un stînjinel se joacă... Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie, Și a știut să țese nalbei un cuib din tort de promoroacă ! ...
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
Dimitrie Anghel - Linişte (Anghel) Liniște de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 oct 1902 (sub titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ca un ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n lună, În loc de-o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopțile de Sînziene, Cînd crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în mine Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine Cum iar se-aprinde și scînteie ca un an nou într-o