Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) APROPIA
Rezultatele 281 - 290 din aproximativ 487 pentru (SE) APROPIA.
... strigoii macină făină. Acolo nu-i loc curat. — Hai, fă ce-ți spun! Mai aveți cornul cel de luncă, hațaș de lupi, și unde se încrucișează drumurile; se zice că adeseori noaptea pe la cântători se aud bocete în pădure. — Fugi răpede!... Ion, scărpinându-se în cap, ieși gânditor. Dar pănă când să-mi puie calul la sanie, îmi luai pușca și torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de ... astăzi nunta, mâni vânatul. Cu inima strânsă mă apropiei de Elena pentru a-i zice câteva cuvinte de urare, însă numai fruntea mea se aplecă dinaintea ei, iar vorbele îmi amorțiră pe limbă. Elena atunci se uită lung la mine, parcă mi-ar fi gâcit durerea, apoi lunecând pe strălucitoarele parchete se amestecă în mulțimea ce se învârtea prin saloanele pline de lumină. Nu știu dacă în noaptea aceea am închis ochii sau nu, într-atâta îmi era capul de amețit; dar ... s-a făcut stăpânul tău? Ion se scărpină în cap, tuși, oftă după obiceiul lui când avea ceva vajnic de spus, apoi apropiindu-se ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam ... Priveam însă din fundul amfiteatrului și mă felicitam că lipsea încă puțin ca să cunosc pe toată lumea. Un grup de trei fete, îndeosebi, mi se părea intangibil. Erau mereu împreună, fără amestec printre ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepându-se, mi se părea, să fie politicoase față de toți și în același timp distante. Ușurința cu care ...
... mișcânda lăcomie de bani, factorii evreiești. Iată țiganii pe jumătate goli și desculți. Iată moldoveanul ce și-a muls turma de oi, care se paște în preajma orașului, vă strigă la ureche: "Lapte dulce!" Iată calesce, căruțe, cai, boi, bivoli, oi; tot se mișcă, aleargă, fierbe. Pe la unghiurile orașului și prin mahalale e și mai vie mișcarea; vă sfătuiesc însă pe acolo să nu vă întindeți privirea ... nu mai aveau ochi înfocați, nici sprâncene negre; ciubucciul arnăut însemna, că cu toată frumusețea chihlimbarului, curățenia ciubucului și bunul miros al diubecului, ciubucul agăi se stingea nefumat. El nu mai cerea nici cafe, nici dulceți. Se închidea în cabinetul său și sta pe gânduri nopți întregi. Necontenit da poronci la zapciii și pandurii ce i se înfățoșau cu raporturi, și din zi în zi se făcea mai tăcut și mai serios; în așa stare nu l-a văzut nime în curs de zece ani de când el ocârmuiește ... încălecând pe cal a aruncat la săraci câteva jumătăți mahmudiele, poroncindu-le să spue agăi că Tunsul e foarte mulțămit de rânduiala ce se păzește la obor. Cuvintele: Tunsul! Tunsul! se repetară în norod; gloata ...
... n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire ... a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns' Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el ... au pus pân' la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui ...
... n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire ... a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns' Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el ... au pus pân' la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui ...
... Mihai Eminescu - Şi dacă... Și dacă... de Mihai Eminescu Și dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii, E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii. Și dacă stele bat în lac Adâncu-i luminându-l, E ...
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină
... ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și ... în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo-n țărmuri depărtate, În a ... să privească Armia cavalerească Ce din ziori s-a adunat Lâng-al regelui palat. Sala tronului e plină De o magică lumină Ce se varsă din senin Pe frumoase flori de crin, Și pe dame strălucite, Tot în aur învălite, Și pe nobili mult vestiți, Tot cu fer acoperiți ... “ Iată că în sala mare Un străin deodată pare, Tânăr, mândru, nalt, frumos, La ochire luminos. El spre tron măreț pășește, Lânge rege se oprește Și din gură zice-așa: „Să trăiești, măria-ta!“ Toți s-apropie în grabă. „Ce voiești?“ regele-ntreabă
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară
... ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță , cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ... crăiasă, Lasă-le în a mea mână, Mlădioasa mea stăpână. Dar ea mâna-și trage - ndată Dintr-a lui. . . și speriată Se uita în jos smerită, Rușinoasă și uimită. S-o ajungă el voiește, Ea să vină se ferește, O ruga cu vorbă dulce Pe-a lui braț ca să se culce, Mai nu vrea și mai se lasă, Ca de-un farmec e atrasă, Pân' ce cade-n a lui braț De-o privește cu nesaț. Păru-i galben abia ... cu tine, Ce mai trebuie să fie Dacă n-am tovărășie Și la ce să mai trăiesc Singurel să pătimesc ? Ea roșește la obraz I se prinde de grumaz Și îi zice - abia - abia : — Vino la urechea mea Și spune-mi orice vei vrea; Și eu ți-oi spune ceva ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună ... grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ori s-o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în ... obicei: "Ba să mă ierți; asta o știu pe de rost". Huțu își dădea silința să-l lămurească și să-i arate și lui cum se citește; însă când Budulea se uita la slovele încurcate, îl cuprindea un fel de amețeală, fiindcă era peste putință ca cineva să le descurce. Într-o duminică Budulea i-a ... o sută de ani alții să citească astăzi? La asta nu s-a gândit niciodată. Era cu putință ca doi oameni care nu ...
... veselie, Cum datina-i de-a pururi pe la-mpărați să fie. Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, un frâu de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din ... necontenit Pojar și jar pe-o sută de zări în depărtare, Grozav suna pământul sub clocot de-alergare Și joc turbat. Pe pajiști mereu s-apropia Bălaurul și stava; tot câmpul înnegrea De spaimă și de temeri, dar Fulger simte pace: Râzând inelul trage și cruce cu el face Și-n ... a zis: Eu te-nțeleg Că ești voinic în fire, că ești fecior întreg, Dar timp e pentru fapta de-a treia; și se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, fuior de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Când Lia ... Volbură grăbește! Blând Fulger ia fuiorul, cu drag la el privește Și iese din palută. Când nimeni n-a zărit, La Salba el
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... zece colonii de bulgari și nemți și vreo câteva sate de moldoveni. Topografia Bugeacului nu-i pitorească; el n-are munți, lacuri și păduri, el se compune din șesuri, curmate în mari intervaluri de râulețe. Pe la anul 1840, Bugeacul se putea numi un adevărat Eldorado4 al vânătorilor, cuprinzând mii de păsări, ce se-nmulțeau prin abundentele ierburi ale acestor șesuri ce se întind până la Dunăre cu ramificațiunea apelor ei, care alcătuiesc un labirint de insule, lacuri, bălți și codri de stuf, gros ca prăjinile de stejar ... somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frânÂghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime ... gimnasticii. Mai totdeauna pescarii rămân biruitori; dar seÂntâmplă că mănunchile harpunelor se rup, atunci monstrul se cufundă în adâncime și scapă de prigonire. Spectacolul se terÂmină prin aceea că victima, pierzând mult sânge și slăbind în mișcări, se