Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru N.

 Rezultatele 2711 - 2720 din aproximativ 3783 pentru N..

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l ... la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat aceastași vârstă; astfel, aș număra 85 de toamne, n-am pretențiunea de a zice primăveri. Să-mi fie permis a rectifica această dată. Eu sunt născut în Iași, la 6 ... care se bucura de o mare reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs mai mulți bărbați însemnați ai Franciei. În casa părintească n-am fi putut fi mai bine tratați decât în sânul familiei LhommĂ©, sub supravegherea activă a abatelui. Eram cei întâi din clasele noastre ... familie franceză, reprezintă oameni însemnați, care și-au făcut în istoria Germaniei un nume cunoscut în științe, în arte, în armată, în diplomație; dar niciodată n-au uitat originea lor. Ei, o dată pe an, se adună într-un banchet frățesc, în care reînnoiesc aducerile lor aminte de Francia, de prigonirile ...

 

Nicolae Filimon - Omul de piatră

... casă, zise mă-sei: — Mamă, mie îmi miroase a om după tărîmul cellalt. — Ți-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii după tărîmul cellalt. Vîntul se liniști și se puse la masă; dar după ce mîncă o strachină de lapte dulce de ... întrebă pe muma vîntului daca i-a spus fiul său ceva; dar ea, temîndu-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic. Atunci feciorul bucătăresei și cel de împărat luară drumul înainte și se duseră zi de vară pînă seara, dar cînd ... doamna Chiralina c-o mînă și pe Dafin cu alta, sări într-însa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pîna-n seară, ca cuvîntul de poveste ce d-acilea încolo se gătește, ieșiră pe tărîmul cellalt și ajunseră în țara lor. Împăratul, cum priimi știre despre ...

 

Nicolae Gane - Aliuță

... țările calde ale copilăriei lui, și fața lui atunci se-nveselea, se lumina, ca și când primblarea i-ar fi fost aievea. — Așa că n-ai să te duci de la noi, Aliuță? îi ziceam eu, netezindu-i barba. — Cum va fi scris! răspundea el. Pentru Aliuță tot era ... șezătoare, și lăutarii îi cântă cântecul: Frunză verde de năgară, A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n boală. De cum i-a răsărit musteața, el s-a simțit cuprins de dorul voiniciei, și maică-sa n-a mai putut să-l stăpânească. În zădar a plâns ea și a făcut rugăciuni pe la biserici, ca ... orfani, așa că unii îl blăstămau și alții îl binecuvântau, iar Bujor domnea nesupărat peste moșii, drumuri și păduri, și vestea despre dânsul merse pănă-n țările vecine. Era în luna lui august, pe la strânsul pânei, când tata primi scrisoarea de la Bujor. Se ținu mare sfat la curte de ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un băiat. El, de la nașterea lui, se pomenise bubos. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube? dară în deșert. Băieții la joc și fetele la horă îl huiduia și fugiau ... Pește, peștișor, ghigorțule dragă, mi-ai zis că ai să-mi prinzi bine odată, odată; rogu-te, scapă-mă de bubele astea uricioase și împuțite. N-apucă să sfârșească vorba bine, și ce să vezi dumneata? odată îi căzu bubele, și rămase curat și luminat, ca un pui de brad. Când ... pe împăratul, dară el nu-i cunoscuseră pe dânșii, vezi că nici nu-i trăsnea lui prin cap ca ei să mai trăiască. Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze de ceea ce văzu în acele palaturi. N­apuca să privească cu băgare de seamă la lucrurile ce mergeau singure ...

 

Petre Ispirescu - Găinăreasa

... să ia de soție pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce să facă dar? După multe chibzuiri, Sfatul împărăției găsi cu cale că împăratul n-ar păcătui de ar lua de soție pe fie-sa, fiindcă așa lăsase cu sufletul împărăteasa și pentru că Dumnezeu chiar orânduise așa, deoarece la ... s-a potrivit. Dumnezeu ne-a arătat pe aceea pe care împăratul nostru trebuie să o ia de soție. Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească și apoi să-și dea răspunsul. Și trecând în cămara ei, se puse ... atâta îi fu. Căzu la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toți vracii, toate babele și toți cititorii de stele; rămaseră însă rușinați, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii că până n-or găsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Mumă-sa rugă pe împăratul să ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... ne aduce folos pentru literatura laică, fiind prea puține cuvinte la care se potrivește. Mai însemnată este regula în aplicarea ei la cărțile bisericești; c[...]n bisericile de pe la multe sate și mănăstiri din România se zice încă blagoslovenie și nu binecuvântare, maica precistă și nu maica preacurată. Ceea ce ... primească vreodată drept de cetățenie în limba română. Cu atât mai puțin avem să ne temem de franțozismele unui deputat cunoscut din Camera română, d. N. Blaramberg, care nu se sfiește să zică și să scrie: Sunt incapabil de asemenea anguementuri. Nu voesc de o înălțare (Je ne veux pas de ... ton serios: ne vous battez pas la tĂȘte avec ces pensees; il tire avec la queue de l’oiel; pas de livre, pas de part (n-ai carte, n-ai parte) și alte asemenea glume. (Vezi și teoria idiotismelor în vol. I al ediției de față, pag. 87 și urm.) Dar trebuie să vorbim ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... Tot soțul cu câte-o soțioară. Să iubim dar și noi pănă-în față Rumeioară sângele ne joacă, Până-avem o logodnică soață, Păn' încă n-ajungem la soroacă Că vârsta scapătă, vremea sboară, Nice mai întoarce-a doao oară. [7] Să iubim! că tâmpul acuș' trece, Iar zilele ... Sângele saltă și să răvarsă; Să iubim păn' a iubi ne vine, Răcorind inima de dor arsă, Ca nu cumva-apoi, odinioară, Cumcă n-am iubit rău să ne pară. Să iubim păn' Amor ne priește, Păn' Vinerea ne poartă pe brață, [8] Păn' încă cu libov ne zâmbește ... chief, a patra cântând, A cincia de saț, că-a șasa-i prisos, De-a șepte-încolĂ² n-aduce folos." [14] Fârșind cântărețul toți beură Cu păharul plin și de-a-împrumut. Închinându-și ei cânta din gură Și poftorea stihul ... eu-ți fui povață... Și vruș' a-ți curma dorita viață? [17] Nu știi tu că nu-i vrednic de dulceață Care-amar n-au tras? După zi nuorată, După vânt cu ploi, negură și ceață Soare mai frumos strălucind s'arată! Lucru-i ticălos d-inime giosite, Gânduri ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or ... c-ai mișcat pe crivăț, pe fulgere și viscol. Apoi, înduioșată, plecându-se pe trupul mortului: Iartă-mă, Șuere, că blestemai și soarta pruncului ce n-a sosit încă... Haiducii măsurară pe Șuer c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând ...

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

... și a unei candori sufletești ce mă fermeca. Mai cu seamă felul lui de a se îmbrăca era nostim. Vestele lui n-am să le uit niciodată. Deschise până la pântec, ca cele de frac, aveau în forma lor ceva din șicul nemțesc de acum 50 ani ... scânteia în pahare, aprindea ochii, da drumul limbilor și idilele se înjghebau fericite, discuțiunile se aprindeau și flirtul era în splendoare. În casa aceea parcă n-ar fi fost niciodată la poartă zăbranicul negru. Așa credeam noi, musafirii. Fabriciu, însă, veghea. Și pe când un prieten distins și bun vorbitor termina ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... conului Tase își luau iar șirul, unele după altele, ca niște tovarășe bune care știau ce aveau de făcut... Conul Tase se înfierbânta; vorbea, și-n aceeași vreme își da seama de toate; gura spunea una, și gândul mergea alături; înțelegea că robise sala, simțea că putea vorbi așa trei-patru ... pentru mântuirea păcatelor omenești! Așadar, Crucea e semnul care vă va călăuzi, credeți în ea și mergeți la izbândă. Și mai judecați, iubiți alegători, că-n vreme ce noi pornim la luptă creștinește, potrivnicii noștri, ca niște păgâni, și-au ales Steaua, doar ca toți să le poată spune: Vai de ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n-o să pun mâna pe ele. — Pe mine, urmă el, m-a îndepărtat de ele o amintire tristă, pe care o să ... cuconului Gavrilaș. Era mama ei. În aceeași clipă, cuconul Gavrilaș, numai în jiletcă, alergă să ajute, aplecară tabloul și-l duseră dincolo... Din ziua aceea n-au mai jucat. Supărarea, nopțile nedormite, poate o răceală căpătată în ziua ploioasă în care ieșise dezbrăcat afară culcară pe nenorocosul boier în pat. A ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>