Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POARTA MARE

 Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 370 pentru POARTA MARE.

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... de noroc, Căci înșelătorul care pe ea astăzi o iubește Mâine poate s-o izgonească și să-și ieie alta-n loc. Iar odoarele ce poartă pe fruntea ei cu mândrie, Va trebui să le-ntoarcă acei ce s-au fericit, Cum și-naltele palaturi cărora le-au dat protie, În ... ticăloasa în al său mândru palat, I-am cerut câteva ore să-mi dea măcar ascultare, Gândind s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat; Având speranță că poate voi deștepta fapta bună, Ce din frageda sa vârstă învățase de la noi. Ah, dar nemulțumitoarea, cu a sa ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... consulul francez din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor ... a sta pe jos, singur, în câmpiile acele pustii! Toate aceste împrejurări mă aduseseră într-o astfel de furie, că aș fi mâncat atunci cu mare mulțumire carne de valah! Stam în drum lângă nenorocitul șăuaș care zăcea la pământ și mă gândeam ce o să mă fac, încotro să-mi ... fac?... Mă urcai de iznoavă, cu capul plecat ca un osândit la moarte ce s-ar sui pe carul ghilotinei, și pornii iarăși în fuga mare, deși căruța nu mai avea decât trei roți și jumătate, deși postașul nu mai avea de bătut cu harapnicul decât trei cai, adică doi înainte ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... la Casa de Depuneri, de unde să meargă, tot împreună, pe jos, până acasă ; erau aproape vecini: Lică sta în Apolodor. Când au ajuns la poartă, Gogu s-a răsgândit și s-a despărțit de tovarășul de drum, zicând că are de lăsat undeva o vorbă; pe ... sub plasă, am împănat-o cu agenți, am puricat casă cu casă, din pod până în pivniță, am descusut pe toată lumea dela mic la mare, am surchidit mișuna bărbătească și femeiască a hanurilor, cârciumilor și cafenelelor din apropierea gării, doar o răsufla ceva. Dar nimic. în cărți de ... și la vestita ghicitoare dela Cotroceni. Ei bine, mi-a spus că-l vede cu un alt bărbat oacheș, merg împreună până la poartă. Apoi cărțile se închideau; așa cum a fost: de când, în poarta gării, Gogu Nicolau s-a despărțit de tovarășul său ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... în fund. În dreapta, o estradă. Pe laița din față, Năucescu și Despa. Hazliu și Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se poartă pintre public, strigând din timp în timp: Alune prăjite! șeapte de-o para! SCENA I PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU, PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIȚA] COR Ce ... pliroforisești ritos... Ce să fie balonul ăsta? HAZLIU: Ți-oi spune bucuros... dar în taină... E o beșică de chit. NĂUCESCU: De chit!... așa de mare!... Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e o beșică de chit! DESPA: O fi, dacă așa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ... sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur... Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și nu ... mine pe unde și-a înțărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul și Viena, dacă ai face parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureștilor, ai ști că sexul nostru, fie cât de gras, e tot gracios și ușurel. Așa spunea Alkibiad, palicarul din vremea grecilor vechi ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... multă frică îl voi zice, întru lauda și cinstea ei: Bucură-te cĂ©ia ce ești plină de dar, Domnul e cu tine. Că mai mare și mai lăudat și mai cinstit tituluș decât acesta nu s-au dat din vĂ©ci, nimănui, nici să va da până în vĂ©ci ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... noștri, Giulia!… Signora Giulia strânse boabele de mazăre în pestelcă și urcă sprintenă treptele. Vacano era vorbăreț și petrecător de-a mai mare dragul. Ne-a povestit că el nu-i din Abbiategrasso, ci din Anzio, de lângă mare, unde tatăl său era pescar. A fost de multe ori chiar și la Roma, când tatăl său încărca două coșuri de pește pe ... catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a crescut mai mare, a cutreierat toată Italia, purtând negoț cu jucării. Și-n Abbiategrasso a întâlnit-o pe signora Giulia, fata avută a ... rostește câte o vorbă. Ochii! Bată-i pârdalnicul de ochi, că-s prea neastâmpărați, când îi ridică în sus! Când râd, când devin serioși nevoie-mare, însă așa de comici că mai că mă pălește râsul. Ciudată fată! Un ardelean povestește de țara noastră, despre români și despre traiul lor, iar ... ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... vie, ascultând cum târâie ploaia pe acoperișul hardughiilor cu butoaie goale, lin, teasc și zdrobitori, prin care îmi plăcea să mă vâr, am plănuit întâia mare îndrăzneală din viață. Fluieram a drum lung și-mi ziceam: când voi pleca anul ăsta la Craiova (adică la liceu) - fiu-fiu, după ... Maxim al meu nu i-am găsit. în locul lor am dat de niște namile leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se ... mai vream să mă gândesc măcar, îmi plăcea totuși să citesc povestiri și romane și dorința de a pătrunde într-o literatură mai mare ca a noastră m-a făcut să pierd multe nopți (uneori între zilele de munci istovitoare) cu buchisitul unor hârțoage cu ... străini care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se ... face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare, alfa și omega a Iașilor, ca prin o lungă arteră, se răspândesc în dreapta și în stânga, intrând în ulițele lăturașe. Acei însă ... când, după legi, stăpânul este silit să stingă gazul și să înceapă a închide obloanele și ușile, și atunce încă mulți ies cu mare greu și după întreite îndemnări. Atunce fieștecare își ia pălăria și, poftindu-și noapte bună, se duce la casa sa și câteodată la casa altuia ... mai civilizate, adică mai leoaice, după moda Parisului și a Vienei, se coboară în cofetărie. Cea mai vizitată cofetărie este acea din ulița mare, în preajma uliței ce duce la palatul domnului Sturdza; în această cofetărie adeseori societatea este așa de numeroasă, că gustătorii nu-și pot apropie lingurița ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... Și fiindcă acesta se născuse odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se ... și vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele. După ce ajunse pe moșia unui împărat mare, calul învăță pe băiat ce să facă. El ascultă și se duse de se băgă argat la grădinarul împăratului. Până a nu se ... a face trei legături de flori și să le ducă fetelor împăratului. Cheleșul se duse de culese flori și făcu trei legături, una mai mare, alta mijlocie și alta mai mică. Pe cea mai mare, care era alcătuită din flori ce începuse a se trece și abia mai mirosinde, o dete fetei împăratului cea mai mare ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul ... avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul... Cum am ajuns, a doua zi am dat un prânz mare, la care am invitat pre toți magnații târgului, mari, mijlocii și mici; barbați, femei, babe, fete ș.a. S-au cam mirat de astă poftă, dar ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă..." Ureche, sub anul 1564 FEȚELE : RĂZVAN, țigan dezrobit SBIEREA, boier bătrân TĂNASE, cerșitor BAȘOTĂ, mare vătav DASCĂLUL TÂRGOVEAȚA I TÂRGOVEAȚA II TÂRGOVEAȚA III TÂRGOVEAȚA IV TÂRGOVEȚUL I TÂRGOVEȚUL II TÂRGOVEȚUL III FATA I FATA II SLUJITORI de la vătăvie O ... TĂNASE Dar acești bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat. RĂZVAN Așa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat! Toți banii din țara noastră poartă, moșule, pe sine Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi și suspine, De la noi, de la opincă, de la omul cel sărman, Ș-apoi ... și-nsetați!... TĂNASE (luând punga și sculându-se) Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă ... pungă. (Ia un galbăn și dă sacul lui Răzvan.) Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban... Acuma mă duc, băiete... Mare păcat că-i țigan!... (Iese.) RĂZVAN Bietul om!.. Ce fudulie! Ce vorbe late! Ce toană! Cineva, privind, l-ar crede că-i un împărat în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>