Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE (DE)ASUPRA
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 524 pentru PE (DE)ASUPRA.
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... însă care tot urmează a se înmulți va sfârși negreșit a se amesteca și a face una cu norodul. Pe de altă parte, aristocrația până acum a putut ținea, pentru că păstra asupra celor mici superioritatea banilor, a puterii și a educației, care toate astăzi încep a se răspândi și în celelalte ... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; de aceștii, Hrisoverghi nu se folosi, pentru că la 1827, ieșind de la părintele singhel, intră în pansionul lui Muton, francez, om destul ...
... Ion Luca Caragiale - Temelia Temelia de Ion Luca Caragiale Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani, De jos, din temelia stâncii, casmaua smulge bolovani, Și macaraua suie-n muche, și dalta-n feluri îi cioplește, La rând ciocanul îi așează, frumos mistria ... rostuiește; Și — lucru vrednic de mirare din răsărit până-n apus! — Un grandios castel, d-asupra, spre nori se-nalță și tot crește: Pe cât jos se scobește stânca, pe-atât se-mpodobește sus... ...Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală, Și-i opera desăvârșită — e gat-a unui secol fală!... Un ultim ... greu pe scripet... Dar blocul ultim nu-i sus încă, Și, din afund, din măruntaie, răcnește stânca: „Nu mai potâ€� „Proptele iute! Merg de râpă! mă surp cu fala-vă cu tot!â€� Morala Ades, visând prea vesel, ai deșteptare tristă... „Să nu te rezemi, Doamne, decât pe ...
... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... ( pauză ; Anca se retrage. ) Dacă era să bocești toată viața pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi! ANCA: De ce nu ești mai blând, Dragomire? DRAGOMIR: Pleacă odată...! ANCA: Mă duc. ( iese în fund. ) SCENA II DRAGOMIR, GHEORGHE DRAGOMIR: Du-te la păcatele! ( se ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da;
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... numai, căci Cecilia s-a dus de mult de pe pământ! La aceste cuvinte două lacrimi părură în ochii lui... Atunci un fulger de adevăr îmi lumină mintea și înțelesei că prietenul meu era înamorat!... Intrarăm în cafenea. În Italia cafenelele sunt toată ziua pline de consumatori (mușterii), din pricina căldurilor nesuferite care aduc pe om într-un fel de moleță foarte plăcută; pătruns de fluidul magnetic în care creierii înoată, te simți furat de o somnărie ușoară, și toată ființa ți se cufundă în sânul unei lene poetice, cunoscută în Italia sub numire de dolce far niente. Pare că, întins pe un leagăn de flori, te cobori din nouri încet, fără a vedea măsura care te desparte de pământ. Ne puserăm la o masă de marmură albă. Îndată un botega (fecior de dugheană) îmbrăcat curat alergă înaintea noastră, întrebându-ne de vroiam granite sau gelate și, fără a aștepta răspuns, începu a număra vro douăzeci de soiuri de înghețate cu atâta iuțime, încât, neînțelegându-l ce spune, îl poftii să ne aducă ce-a vroi. V*** nu ieșise încă din melancolia ...
Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!
... în minoritate, nu reprezintă România! peste putință! A presupune un moment aceasta ar fi să credem că o națiune se poate sinucide singură pe sine însăși, și ar fi nebunie să bănuim măcar o clipă o națiune cu rațiune capabilă de așa aberațiune! Protestăm energic dar! Țara și Istoria să judece! Ieri s-a votat monstruoasa lege a d-lui P. P ... aservirea noastră economică! Ieri s-a jertfit poftelor străine interesele române, sălbăticiei străine corpul României, antropofagiei judaice carnea și sângele Națiunii! Sărmană Românie! De opt ori nefericită țară, căci în adevăr ești nefericită de atâtea ori câți sfetnici are Coroana de oțel pe care ți-ai smuls-o din gura tunului inimic! Mizeră Românie! Ai fost trădată, insultată, micșorată, murdărită, batjocorită, tăvălită, maltratată, înjosorâtă, ruinată, vândută, calcată, zdrobită ... zi funestă și blestemată! s-a votat acea lege antisocială, antieconomică, antipatriotică, antinațională, antirromână, acea lege prin care evreii săraci nu sunt opriți de a învăța vreo meserie! Am zis că durerea e sobră de vorbe. Atâta dar! Iată prin urmare de ce, deși atât de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... ale dlui Maiorescu; căci citind scrierea noastră până la sfârșit, vor vedea că eminentul critic atinge chestii nespus de însemnate și prețioase. Începem cu articolul asupra comediilor dlui Caragiale. Am zis că într-însul sunt multe păreri, pe care nu le primim deloc, dar trebuie să mai adăugăm că sunt altele, cu care ne unim în totul, ba sunt și unele rostite chiar ... în articolul ce am scris asupra dlui Caragiale. Și noi zicem că ,,lucrarea dlui Caragiale este originală", si noi credem despre comediile lui ,,că pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi" și că autorul a fost în dreptul său când și-a ales acel strat social, care, după noi, are însemnătate ... moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: ,,Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... totul său și cătră sine Iar' domnia mai sigur să ține. [12] Un monarh dară vă sfătuiesc Ori supt ce numire și poreclă, Să puneți pe tronul țigănesc; Cèlelalte domnii sunt de steclă, Pe care le frânge-o lovitură Ș-izvorăsc numa nepace ș-ură! Cine toate relele nu știe, În care pe cetățeni împlântă Neodihnita democrație? Unul cu alt luptă, să frământă, Unul pe-altul surpă, micșorează, Cetățan pe cetățan s-armează. Rogu-vă, norodul ce-înțălege Pentru cârmuirea vreunui stat? El purure pe-acela ș-alege, Au dictator sau consul în sănat, Care-i dă, l-măgulește,-i să-îmbie. Măcar să n-aibă-altă vrednicie. [13] Așa ... asemene să-i fie. Deci, mai mult ca să nu mă lățesc, Încheiu cuvântul și vă zic iară: Monarhia-i cea mai bună-în țară. De-aristocrație n-am ce zice, Că știu cum că nime dintru voi În adins va voi să rădice O stăpânie de trei sau de doi, Sau doară și mai de mulți împreună, Căci ar fi pofta cea mai nebună. [18] Acel pe
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... o înșală... și cum ajunge, și începe Trei iezi cucuieți Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă : Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, Drob de sare În spinare, Mălăieș În călcăieș Smoc de flori Pe subsuori. Atunci iedul mezin - care acum era și cel dintâi și cel de pe urmă - sare iute și-i deschide ușa. Apoi s-aruncă în brațele mâne-sa și cu lacrimi de sânge începe a-i spune : - Mămucă, mămucă, uite ce am pățit noi ! Mare foc și potop au căzut pe capul nostru ! Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima și rămâne încremenită !... Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, și-a mai venit puțin în fire ș-a întrebat : - Da' ce-a fost aici, copile ... a mușca labele !" Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei. - La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !... Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru !" Și așa zicând, pune poalele-n brâu, își suflecă mânicele, ațâță focul și s-apucă ...
Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev
... planul, ce s-a avut în vedere la început, ea a fost să fie numai o expoziție a țărilor de miază-zi a Rusiei, dar mai pe urmă acest plan a fost lărgit, și expoziția a primit numirea de „Expoziția fabricilor, gospodăriei sătești, negustoriei, științei și meșteșugurilor din toată Rusia“. Expoziția din Kiev a prins o bucată de loc destul de însemnată: toată toloacă numită Troițkaia în partea târgului, ce poartă numele de Bessarabka (de la numirea țării noastre — Basarabia) și, pe lângă asta, costișele dealurilor megieșe. Aici au fost 31 de pavilioane (locașuri pentru lucrurile scoase la privire) de ale comitetului expoziției și 132 de pavilioane ale fabricilor și caselor de negustorie din toată Rusia. Vederea de dinafară a expoziției a fost foarte frumoasă. De la poarta cea mare de intrat se începe o toloacă lungă, împodobită cu fel de fel de florării, verdeață, chipuri de marmură și izvoare de apă bătătoare în sus. De amândouă părțile toloacei erau pavilioanele expoziției, împodobite cu niște coloane (stâlpi) mărețe. În partea din fundul expoziției o scară mare de piatră cu 120
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; de aceea, se gîndește mai puțin la aprobarea multora dintre comtimporani, decît la înlesnirea vreunuia, care va veni poate cîndva să judece această vreme a ... la țăran, - și se fragmentează în porțiuni așa de mici pînă înfine, încît ar mai putea servi doară la o rafinată cultură intensivă - un fel de muncă imposibilă aci din cauza deprinderilor străvechi, lipsei de inteligență specială și de răbdare, ignoranței metoadelor pentru așa cultură savantă, și din cauza lipsei de capital și de
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, Imens răsunătoare când geme de durere... Durerea e obștească: acid e-al ei sărut... Tu însuți, Eminescu, o cunoșteai din fașe: Înlănțuindu-ți gâtul cu brațele-ucigașe Te-a ... lacrimi alunecă prin aer, În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți Cu negură de visuri, când singur îți arăți Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți, Când raza ei coboară peste câmpii și munți, În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă, Când mările respiră o dulce adiere, Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere, Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca pe