Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru O LUNGI

 Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 655 pentru O LUNGI.

Emil Gârleanu - Colonelul

... lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul ... pustnic. În odăile mari, în care amintirile stăteau închise în orice lucru, trăia zilele trecute. Dar războiul, așa cum îl făcuse dânsul, lasă urme. Într-o zi simți că piciorul stâng îi amorțește, că de-abia îl mai poate mișca. Cum luase altădată sabia din cui, ca s-o încingă pentru întâia oară, așa luă din colț bastonul gros, cu mâner de aur, în care avea să-și sprijine de-acuma bătrânețile. Nu-i ... sudoarea rece scurgându-i-se după urechi; vroi să se șteargă, dar nu putu duce mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu mai avea nici sânge, nu-i mai bătea nici inima, și chiar oasele i se topiseră. I se părea că e totuna ... presimțire a sfârșitului. Dar în clipa aceea, în liniștea adâncă a odăii, veni dinafară, dinspre cazărmi, sunetul de goarne al Rugăciunii. Atunci ...

George Coșbuc - Cetatea Neamțului

... Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu. Zici că afli ... Comandantul Onofrei, Cel cu pletele-ncurcate, Și cu straiu-ncins cu tei, Dând adânc zăvorul porții, Se zbătea ca-n ceasul morții. Și-au bătut o săptămână Leșii-n zid; dar zidul, prost, Sta pe loc, pe cum a fost. Însuși riga, într-o mână C-un pistol, din adăpost, Da pe Ștefan la toți dracii Și-mpușca la rând copacii. Deci, văzând că nici nu-l lasă Să ... ducă-n treaba lui, Și nici pomeneală nu-i De-a-l pofti la ei la masă, Și flămând vai, ce mai spui O luă mai pe departe, Pe genunchi scriind o ...

Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit

... Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu    Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor.    Favor, ură schimbătoare, Izgonire sau chemare Al domniei era plan. Cîinele gonit de soartă S-auzise cum că poartă ... găsit.    A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani.    Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că ... nu depărtase Pe un cîine ticălos, A căruia toată treaba E să mănînce degeaba, Făr-a face vrun folos.    Dar după o lungă vreme, Sătul în zadar a geme, Jalbă cîinele a dat, Zicînd că d-acu-nainte, Toate îi vor părea sfinte ... Schimbă gîndul și simțirea: Pe loc fu și slobozit. Cinsti, averi nu se mai spune: Ce zicea el era bune, Duhul lui era vestit.    Într-o zi neavînd treabă, Domnul pe ai săi întreabă: „Voi de cîine ce gîndiți?“ Șerpi, șopîrle, deodată, Toți răspunseră îndată: „Înălțime, să ...

Dimitrie Anghel - Divanul

... tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul ... în care nuanțele stinse stăpîneau și o umbră de galbăn, ca un praf de soare căzut într-un amurg, lupta să se vădească. Sfios i-o arăta, neputînd o clipă să bănuiască ce potrivnic avea să-i fie albastrul și ce război civil avea să se dezlănțuiască pentru galbănul acela nevinovat presurat pe stofa ... galbănul acesta șters ar fi putut aduce aminte cuiva de nuanța părului ce-a împodobit capul unei femei, pentru care poate ai avut o simpatie de demult — asta cine ar putea-o crede ?... Galbenul însă a întunecat ochii celei ce flutura ...

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... în cînd. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i s-arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșalei lui, adevărate sau plăsmuite și el nu apuca să putrezească, cînd alt cap îi lua locul. Nime nu îndrăznea a grăi ... sub căpitani creature a lui, le ținea pe margeni; slobozînd însă pre ostași pe la casele lor, le mărginise în puțin număr. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lungă vorbă cu Moțoc, care intrase iar în favor și care ieșea, după ce îi înfățoșăse planul unei nouă contribuții. Se părea neastîmpărat, vorbea singur ... el, Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă, sub tuturatul a doi frați mai mari, Iliaș și Ștefan. Iliaș, urmînd în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrînată domnie, se duce la Constantinopol, unde îmbrățoșă mahometismul și în locul lui se sui pe tron Ștefan. Acesta fu mai rău decît ... mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. „Nu hălăduia de răul lui nici o

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

... sub soare Ca secătura asta de privighetoare...    Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat?    Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi ... ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele aceste sunt așa de rari! Ș-un cântec e-un izvor de fapte mari. Tu prea ești serios de felul tău; Nu știi să ... ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori, De bună seamă că au fost crescuți De ... Cu cât umplea un suflet de iubire, Cu-atât umplea pe celălalt de ură. Tâlcul Să fii tu, cârtiță, judecătoare, Ce zici?... Minune-ar fi o

Alexandru Macedonski - Accente intime

... viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng ... au! Mai mult ca totdeauna pământu-acesta mare Nu poate să hrănească pe toți câți a născut, Mai mult ca totdeauna, nimic e-o cugetare, Ș-o frunză e poetul de crivățe bătut! Săracul și bogatul n-au loc l-aceeași masă Ș-aceeași atmosferă pe univers apasă, Schimbarea nu există decât ... ieșiți din ea curați! Ce?... Plânsul mă îneacă și nu mai am putere Să-năbușesc în mine accentul de durere Când mumele m-ascultă c-o tristă-ncremenire, Privindu-și copilașii cu inima-n privire! Ce?... Dragile ființe să moară?... Înapoi! Mori tu, poete searbăd, cu drojdii amărâte, Din care pornești ... sale, În zilele-i frumoase de glorii triumfale, Când supunea destinul c-un zâmbet răpitor, Ursită-a fost să poarte pe bietul visător, O ...

George Coșbuc - Regele Pontului

... pace-n văzduhul senin. Trezit de puterea cîntării, Aude, tresare prin somn Din groapă-i, pe marginea mării, Puternicul Schiției domn. Încet se ridică-ntr-o mînă, Se uită pe mare mirat; Cărunta lui barbă bătrînă Îi umple tot pieptul cel lat. Furtunile mării grozave Urlat-au, cu trăsnet trecînd, Și ... Somn fără curmare și greu Dormit-a ! de treizeci de sute De ani el dormit-a mereu ! Și-acum îl deșteapt-o cîntare, Un plînset de glasuri ce pier. Se uită de-a lungul pe mare LA navă, la maluri, la cer, La lună cum ...

Friedrich Schiller - Mănușa

... dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn ... ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc, Cavalerului Delorges: ,,Dac-amorul ți-e fierbinte cum ... aleargă, iute se coboară În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică, Din mijlocu-acelor monștri, Cu-a lui degete-ndrăznețe el mănușa de-o ridică. Cu mirare și cu groază Damele și cavalerii l-au privit, Însă foarte liniștit El mănușa o aduce înapoi. De-a lui laudă răsună orice gură, Cunigunda îl privește cu

Mihai Eminescu - Mănușa

Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)

<<< Anterioarele      Următoarele >>>