Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NOAPTEA

 Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 1553 pentru NOAPTEA.

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

Petre Ispirescu - Hoţu împărat Hoțu împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă ... a măritat. — Așteaptă, draga mea, ți-a veni și ție rândul. — Tată, dacă ți-aș spune că am visat astă-noapte ursita mea! — Mări, ce zici? mi-a răspuns el, uitându-se cam pieziș la mine. Dar cine-i acel făt-logofăt, pe ...

 

Nicolae Gane - Șanta

Nicolae Gane - Şanta Șanta de Nicolae Gane La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă, Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește. (Poezii populare, Alecsandri) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Într-un fund de pădure unde se-mpreună două râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei doisprezece tovarăși cătră vecinul său, care sta lungit la pământ și fuma leneș din lulea. — Da, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H

... smerită, ca să se nască. Și fu, drept acĂ©ia (zice evanghelistul), fiind acolo s-au umplut zilele ei să nască. Și era noaptea, care noapte era mai luminată decât soarele, întru care au răsărit soarele dreptății. Însă eu mai bine voiu numai zioa acĂ©ia a fi noapte ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... Mișcarea se produce de umbrele respinse De raze; șoapta naște din vânturile stinse Ce-adorm în aste locuri, din gemetul duios Ce Nilul varsă-n noapte sub malul furtunos. Suspinul unei paseri ce-adoarme în ruine. Ce-o supără, în noapte, voioasele lumine. Ce s-a făcut poporul ce-aicea a trăit? Cu vechea-i strălucire el însuși a pierit ... Regreți să lași o lume în care pătimești? Ce te desprețuiește, ce-ți farămă junia, Și inima, onoarea, amorul, poezia? Ce-ți schimbă ziua-n noapte și dulcele-n venin? Ce-ți fură partea vieții la soarele divin? Merită plâns această amară comedie Ce se numește viață? Vis, fantasmagorie, În care ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... scurg ochii părinților voștri, și cari ați uitat ce datoriți, în momente grele, societății și patriei; vouă, în fine, cari munciți din zi până-n noapte, din toate meseriile, și cărora nu vă vine ideea, odată, prin simplă curiozitate, să vă strângeți și să vă numărați; vouă, la toți, îmi permit ... noștri strămoși. Se sculau până-n ziuă și se culcau cu găinele, fără să tresară când, pe stradă sau la fereastra lor, glasul vătășelului de noapte intona răgușit vestitul ,,Cine-i acoloo...o...o?" În viața lor, o programă onestă, etern neschimbată, totdeauna respectată până la venerare; în moravurile lor, o ... să-și stimuleze simțimintele naționali, să-și înavuțească spiritul și să-și dea zbor veselei fantazii, petrecând pacinic câte zece sau douăsprezece ore pe fiecare noapte. O! doamne, sunt foarte lungi nopțile de iarnă. Aci minunea minunilor! demnul locuitor al Capitalei vede desfășurându-se, înaintea privirilor lui setoase de curiozități, spectacolul ...

 

Urmuz - Fuchsiada

... Venerei, servitoare umile la altarul amorului, îmbrăcate în alb-străveziu, cu buzele încarminate și ochii umbriți, înconjurară pe Fuchs din toate părțile. Era o superbă noapte de vară. împrejur, cântece și veselie, șoapte dulci și armonie... Vestalele plăcerii îl primiră pe artist cu flori, cu șervete artistic brodate și cu interesante ... și Adonis - păcătui acum cu gândul și, învinsă de patimă, nemaiputând rezista tentației la audierea lui Fuchs, se hotărî să-l aibă la dânsa o noapte... în acest scop trimise mai întâi pe Cupidon de îi săgeta inima; pe vârful săgeții fiind pus un bilețel prin care era invitat în Olymp ...

 

Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite

... gingașe Le făcea lor dulce fașe, Și pe brațe-i, ca să-i culce, Le făcea un leagăn dulce. Ea-i privea și zi și noapte, Le vorbea cu blânde șoapte, Și, privindu-i, se uimea!... Ea-i trezea și-i adormea. I-adormea tot în cântări Și-i trezea în ... ades trece Vânt de moarte, fior rece, Și pe loc se vestejește Tot ce-n lume ne zâmbește! Seninul se schimbă-n nori, Viața-n noapte fără zori, Veselia-n aspre chinuri Și cântările-n suspinuri! Iată că-ntr-o zi din mai Mers-a vestea chiar la rai ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de miliarde de pelerini cu făcliile aprinse, și iată ...

 

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat

... de busturile atîtor poeți ale căror versuri au murit înaintea marmorei și în vecinătatea căreia am stat și eu atîția ani de zile, nu era noapte tîrzie să nu-l vadă trecînd pe lîngă grilajul ei, îndreptîndu-se spre Mont-Rouge, unde locuia. Cînd zic că nu era noapte, înțeleg ora aceea, cînd ultimele cafenele din cartierul latin își stingeau lămpile, amintind visătorilor și incorigibililor boemi că e ceasul suprem al hodinei. Discuțiile întrerupte ...

 

Dimitrie Anghel - Scînteia

... de a mai vedea crestele luminate și transparența negrelor adîncuri făcute oglindă aprindeau pretutindeni incendii pe care nu aveau cu ce le hrăni. Și noapte s-a făcut iar cu încetul. Negre s-au împînzit întîi umbrele departe, sperioase apoi s-au tîrît mai aproape, roată de întunerec ... tot va pătrunde, de dedesubtul unei uși dunga de strălucire își va scrie oricum aurul ei. Și așa fiind, sătul de negrul întunerec, de imensa noapte ce începea de la infinitul fereștilor lui, de îndoiala cortină de umbră ce se lăsase după el și după care stau milogii ce veniseră cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>