Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MÂNCA

 Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 493 pentru MÂNCA.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III Către Teofan arhiepiscopul Novgorodului Arhipăstor slăvite! Tu, căruia puterea Înțelepciunii nalte a spus a sale taine, Și toate de pe lume pre larg ți-a arătat, O, Teofan! Tu care pricepi și înțelegi Ori câte-o minte-ntreagă a le cuprinde poate! Răspunde-mi: când natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... zise: — Acolo ard butii cu catran dinaintea curții colonelului. Ți-am spus că el are astă-noapte o serbare. Dacă numai nu ne vor mânca lupii, când vom ajunge acolo, voi trage și eu o dușcă bună de holercă. Haide, haide, cotonogule! nu te da, că te ajung lupii! și ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... să dea loc celuilalt rând de lacrimi, urmă: Mai bine m-oi vârî slugă undeva, să-mi câștig o bucată de pâine, s-o pot mânca fără bătăi... Iacă, te-oi sluji pe dumneata, moș Cuhulea. Zău te-oi sluji, numai pe mâncare. Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

Ioan Slavici - Spaima zmeilor Spaima zmeilor de Ioan Slavici A fost odată ce-au fost; a fost un om și-o femeie, bărbat și muiere, oameni de treabă, el bun și ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine și toți se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor. Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă și cu ce-și bate capul, căci așa numai ei amândoi își nădeau zilele în sec și nu se alegeau cu nimic din ele. Dădeau dar slujbe pe la toate bisericile, miluiau toți săracii și toate văduvele și se rugau în toate zilele lui Dumnezeu: "Dă-ne, Doamne, și nouă un copil, unul singur, cât de mic, numai copil să fie!" ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... își ia boii de-o funie și pornește cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, și toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, și iarmarocul pe sfârșite. Dar cine poate sta ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă La curtea cuconului Vasile Creangă de Mihai Eminescu Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca pereți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, ...

 

Petre Ispirescu - George cel viteaz

... de zile de aci nainte nu-i va face un copil, să știe că pâine și sare pe un taler cu dânsul nu va mai mânca. Daca auzi așa împărăteasa, mult se mâhni în sufletul ei, căci trăiau bine. Se puse și ea dară a cere sfaturi de la ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... mic se întorcea și, ajungând calul la marginea podului, unde sforăi o dată și sări înapoi de șapte pași. Dară zmeul, mâniindu-se, zise: - Ah, mânca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frică de nimeni, numai de Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... sunetul unui lighean de alamă lovit ca un tam-tam chinezesc de doamna CuĂ©nim; sila la care elevii erau supuși de a mânca bucate cu care nu erau deprinși; o mie de mici mizerii ce sunt legate de bietul copil ieșit din casa părintească, foamea, frigul, neodihna și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... sindicatul falimentelor? De ce pledează numai la aceeași secție? Și cum pledează? Și câștigă patruzeci-cincizeci de mii de lei pe an. Cosmin nu mai mânca, ascultând la amicul său. — Ți s-au răcit perișoarele, îi zise Candian sugând un rac. Te surprinde ce-ți spun? Așa e lumea care ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>