Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DREPT
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 860 pentru FĂRĂ DREPT.
Vasile Cârlova - Păstorul întristat
... îl întrebai: „Tinere, spune-mi, nu-ți fie silă, Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai? Viața voastră necazuri n-are: E simplă, lină, fără dureri, Și-n toată lumea nici o suflare Ca voi nu gustă multe plăceri. Vouă natura vă este dată; Câmpii și codrii voă zâmbesc; Vânturi ... nici pe câmpii; Așa nu-nceată nici tulburarea De multe patimi către cei vii. Adevăr, slavă, cinste, putere Sau bogăție eu nu doresc. Acestea toate drept o părere, Drept nălucire le socotesc. Dar mai puternic, greu a supune Orice simțire, simț pe amor, El, izvor dulce de-ntristăciune, Lesne aprinde foc tutulor ... numai sunt pătimaș. De lângă mine ea când lipsește, Natura n-are nimic frumos; Sufletul tare mi se mâhnește, Orice privire e de prisos. Și drept
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... după cum ți-am spus, doctor de plasă. Foarte iubit de țărani, făceam și pe duhovnicul, în ciuda popii. Le iertam păcatele pe-un cap, fără de parale, bineînțeles. Așa, nu m-am mirat deloc când, într-o bună dimineață, m-am pomenit cu Turculeț că vine să-mi vorbească. Dar ... — Mocanul, tat-său, mă vrea, că știe că-s om de treabă, om cu stare. Fata parc-ar face nazuri. Că ea, ce-i drept, are de toate. Că nu-i lipsește nimic. De asta nu pot zice. — Ei, și ție ce-ți lipsește? Flăcăul nu-mi răspunse de ... ce era mai însemnat: bietul Turculeț se împunsese c-un țăpoi și pierduse un ochi, după ce stase o mulțime de vreme în spital. La drept vorbind, lucrul acesta nu prea strica unui băietan atât de frumos ca dânsul. Dar pesemne fata era năzuroasă. — Bine, Turculeț, dacă nu te ia ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... vrusei să răspund necunoscutului, dar el băuse cel din urmă pahar de vin, își luase pălăria și bastonul și, într-o clipă, se făcu nevăzut. Fără voia mea, ca și când m-aș fi sculat în mijlocul nopții după un vis care te zăpăcește, mă sculai de la masă, fără să-mi plătesc mâncarea, și mă repezii după acel domn ciudat, fantastic, al cărui glas rece, desprețuitor și totuși blând și bun îmi ațâțase atâta ... L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a arunca privirea în lături. Dar cum dete de șoseaua ce mână, suind cotiș, către Nămăești și Rucăr, iuți pașii, scoțând mâinile din ... îngrădită cu lațe și ocolită cu măturică, cu crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă ... ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
... Deci el orice poftește, Poate să întreprindă pentru-a sa fericire, Iar ce zice pământul sunt fabule și bârfele. Așa răspunde omul acel fără
Grigore Alexandrescu - Toporul și pădurea
... Decît să ostenească.“ Stejaru-avu dreptate: După multă silință, cercări îndelungate, Dînd în dreapta și-n stînga, cu puțină sporire, Țăranul se întoarse fără de izbutire. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. Istoria aceasta, d-o fi adevărată, Îmi pare ...
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
... Te uiți în oglindă și îți plângi de milă: Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte Pe nefericita, dulce și cuminte, Fără nici un reazem, care nu așteaptă Decât moartea care singură e dreaptă... În această viață de mizerii plină Singura-i amică este o albină, Rătăcită ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... deschide nouă căi duhului speculației și ar aduce mai strânse relații și legături între țară și ocârmuire decât acele ale birului. Și cu amortizație sau fără amortizație, se înțelege că dările dezrobiților au a sluji venitul hotărât. Pentru amortizație va fi menit prisosul și sporul dajnicilor noi și al ... grădinărit nu plătea de multe ori hrana și îngrijirea lor. Putem astăzi rezuma proiectul supus hotărârii: 8 și 4 galbeni sufletul de vătrași și lăieși fără osebire de vârstă și de sex; se scot numai nevolnicii. Iar modul despăgubirii se încheie în următoarele cinci articole: 1. Obligațiile despăgubirii vor fi nominative ... cuprinde și rostirea capitalului, pentru odihna duhului încă neînțelegător de aceste operații. Ce câștigă țara și ce câștigă îndrituiții prin acest mod?... Țara câștigă, că, fără a avea comori în monedă, nu are nevoie de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... munte Ce purta prăștii și lănci, Și sărea ca niște ciute Peste șanțuri și pălănci? Și a arcașilor ceată Ale cărora săgeată Pătrundea fără de greș Dușmanii cei mai aleși? Unde-s cete cu sinețe A ghibacilor plăieși Ce la războaie-ndrăznețe Bătea numai în cămeși, Cu ... se scaldă, șuguiesc, Și apoi, împletind gâțe4, Pe pajiște dănțuiesc. Însă una dintre ele Saltă ca luna prin stele, Fiind gigâtă la stat Ca molidvul drept și nalt; Cu ochișorii ca mura, Sprinceana pană de corb, Fiindu-i întocmai gura Pe omăt de sânge strop; Mândră era copilița, Nu-i tăcea ...
Mihai Eminescu - O rămâi, rămâi cu bine...
... O, rămâi, rămâi cu bine Deși-n sufletu-mi te port, N-avuși sânge tu în vine Și născut ai fost tu mort. Da, amor fără de nume Ce în veci am tăinuit, Umbră-ai fost în astă lume Și o umbră ai pierit. Ce m-apuci de gât, iubită, De ... vremuri. În zădar mă ții în brațe, În zădar îmi plângi pe piept, Pentru-a-ți spune neadevărul Al meu suflet e prea drept. Am iubit în tine visul Tinereței mele scump, Dar se duse tinerețea-mi Și din suflet eu te rump. Astăzi trece tinerețea-mi, Ea în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase ... îi rămăsesee pe suflet slăninele, groase ca un lat de palmă. Le simțea pe limbă și în cerul gurii. Pravoslavnicul așteptă pînă după miezul nopții fără să închiză ochii, trudindu-se cu gîndul cum să șteargă slăninele spînzurate în podul casei. Se gîndi el ce se gîndi, și înainte cu â ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... pe Popovici-Bănățeanu, fiu de târgovăț, de meseriaș (nu de țăran) -- dintr-o clasă tânjitoare și rupt si de această clasă, și deci singur și fără atingerea lui Anteu. Replica lui Popovici-Bănățeanu, la noi, și deci în sens invers, e dată de Creangă, care (personalitate puternică; incult; preot; institutor; trăind ... vechi decât ceilalți și deci mai ușoare, și păstrând viu în suflet imaginea vieții din Humulești dinainte de formele noi; trăind o viață de târgovăț fără pretenții etc.) a putut rămânea țăran, ca Slavici și Coșbuc, și a făcut excepție în epoca eminesciană. Dar ca să ne ...