Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... instalează în trupuri firave de copii; Îl poartă-n nas și-n gură aproape-orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are de mult pentru poeți Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!... De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare, Devine melancolic și, câteodată, moare. Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie, Ades, de supărare, el cade-n letargie, Devine colb, se-nalță pe-un strat de aer moale, Plutește-n atmosferă... și dând mereu târcoale În jurul nostru, iarăși găsește un cotlon Și căpătând viață — devine iar baston! Savanți-l ... steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia... Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie, Cu propria ta viață să faci economie. De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz, Evită surmenajul și orice fel de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ştefan şi Radul Ștefan și Radul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. I, nr. 41, 23 august 1870. Cântec Bătrânesc Bate toba la Craiova Și s-aude în Moldova . Zicătoare oltenească Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ștefan cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, Duce o ceată Moldovenească În loc de plată Să-și dobândească Pradă bogată Și voinicească. Radu cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta ... Radule fărtatule! Ți-am mai zis o dată, măi, Tu-n domnie să-ți rămâi: Decât țară de la tine, Iau mai bine Țări vecine De la limbile străine, Dar nevastă vreau de-o viță: Porumbel și porumbiță! Dă-mi-o dară să mi-o dai, Că de nu, amar și vai: Șoimii plâng, corbii vor râde Între noi
... la umăr și tac. Vântul, umed și pătrunzător, le bate drept în față, și copacii, cei nevăzuți, fremătând și scârțâind, aruncă asupra lor picături mari de ploaie. Aleea aproape delaolaltă e acoperită cu bulhace. — Una n-o pricep eu, zise păzitorul după o tăcere îndelungată: cum de-ai nimerit tu pe-aici? Parcă poarta-i încuiată cu lăcată. Ai sărit zidul ori cum? De-ai sărit, apoi pentru un om bătrân așa îndeletnicire nu-i prea de cuviință. — Nu știu, dragă, nu știu. Cum de-am nimerit pe-aici, nici eu nu știu. Ia, o ademenire. M-a pedepsit Domnul. Cu adevărat că-i ademenire, cel viclean m-a încurcat. Da dumneata, dragă, vasăzică, ești aici păzitor? — Păzitor. — Singur pe tot țintirimul? Năvala vântului e ... nici pe astă, nici pe ceea lume. M-am înglodat în păcate, ca viermele în pământ. — Așa, da tot trebuie să mori. — Asta-i, că trebuie. — Un drumeț o fi murind mai ușor decât unul de alde mine. — Drumeți sunt în tot felul. Sunt și adevărați, care îs plăcuți lui Dumnezeu, își păzesc sufletul lor, da sunt și de
... la umăr și tac. Vântul, umed și pătrunzător, le bate drept în față, și copacii, cei nevăzuți, fremătând și scârțâind, aruncă asupra lor picături mari de ploaie. Aleea aproape delaolaltă e acoperită cu bulhace. — Una n-o pricep eu, zise păzitorul după o tăcere îndelungată: cum de-ai nimerit tu pe-aici? Parcă poarta-i încuiată cu lăcată. Ai sărit zidul ori cum? De-ai sărit, apoi pentru un om bătrân așa îndeletnicire nu-i prea de cuviință. — Nu știu, dragă, nu știu. Cum de-am nimerit pe-aici, nici eu nu știu. Ia, o ademenire. M-a pedepsit Domnul. Cu adevărat că-i ademenire, cel viclean m-a încurcat. Da dumneata, dragă, vasăzică, ești aici păzitor? — Păzitor. — Singur pe tot țintirimul? Năvala vântului e ... nici pe astă, nici pe ceea lume. M-am înglodat în păcate, ca viermele în pământ. — Așa, da tot trebuie să mori. — Asta-i, că trebuie. — Un drumeț o fi murind mai ușor decât unul de alde mine. — Drumeți sunt în tot felul. Sunt și adevărați, care îs plăcuți lui Dumnezeu, își păzesc sufletul lor, da sunt și de
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
... după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere ... te-am iubit de tare, Dar această despărțire m-au aprins cu foc mai mare. Giurămînt îți fac din suflet că și ceriul și pămîntul, De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvîntul. De-a te iubi pîn' la moarte, de-a nu avea supt soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cântul Din piele de urs au vestmântul, Și-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. Iar Gel, auzindu-i prin zare, De spaimă și groază tresare El moare! Și cântă păgânii! N-au Domn și n-au țară românii, Și-adușii de vânturi în țară Sunt astăzi stăpânii! Și-n mâinile cui e scăparea? Nu-i piept să le-nchidă cărarea? Nu-i braț de voinic, să-i abată? Și nu e pe lume-o săgeată Ca-n inima gloatei lui Arpad Adânc să străbată? Și Gelu le judecă toate: Se nalță proptindu ... Și-nvârte săgeata și-o scoate Din rană, și-o-ntinde: Și vâjâie slaba săgeată Cu gemetul morții deodată Arcașii trec repezi în cale, Și-i vuiet și-i chiot prin vale: Ce cânt de-ngropare lui Gelu Și-oștirilor sale! Iar vuietu-n neguri pătrunde Și-n inima nopții s-ascunde Departe, și-n valuri de valuri Ecoul izbindu-se-n dealuri De zece ori jalnic răspunde Pustiilor maluri. De zece ori, iarăși de zece, Și scade, și piere, și trece, ...
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
... Iute-n aer sfârâind. „Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-l iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarcă tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat! Să fie-n veci fărmecat Și de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat! În cap ochii să-i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fier aprins, Din pept inima să-i stoarcă Și s-o ardă-n foc nestins! Fiară-Verde să-l gonească Cât va fi câmp de gonit Și lumină de zărit. Noaptea încă să-l muncească Sânge-Roș și Hraconit!â€� [1] Toarce baba, mai turbată! Fusu-i zboară nevăzut, Căci o stea lungă-au căzut, Pe lună s-au pus o pată Ș-în sat focul a scăzut: „Dragă ... ochi dușmani strălucesc! „Eu pe mândru-ți l-oi aduce (Zbeară-un glas ce dă fiori), Pintre șerpi și pintre flori, La cea baltă de mă- ...
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris
... au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând la el trii zâne, D-osăbite daruri pline, Cea-ntăi, aspră la figură, I-au zis: Te voi înzestra Cu înaltă-nvățătură, De soț dacă mi-i lua! Abie-au zis, ș-a doua zână, Chiar ca Vinera frumoasă, Au intrat de grații plină, Și sub genele umbroase Două stele-i scânteia. Mult nu cred c-a fi zis ea, Că triumful unei fete E d-agiuns ea să s-arete. În asemene minut ... giudecător Paragraf-ar fi pierdut. Chiar ș-al nostru matador, Pe când sta ca fermecat, Zân-a treia au intrat. Era asta grăsulie, De ani nu pre timpurie, Era-n rochie strălucită, Dar la față cam urâtă, Și în spate, ascuns de vel, Firea-i dădu un muncel. Mare nas, cam roșă coamă, Dar de tot îmbrilantată, Și-n casetă ferecată D-olandeji ducea o soamă. Toate aceste, ea zicea, Cu mine-mpreună ia! De departe apoi ținea De ...
... Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă ... o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura ... că stă câteva clipe fără să poată suna, apoi auzi un scâncet ce se schimbă într-un hohot de ...
... încet alunecare lor. Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec. Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin! De-acuma zvârcolirea voastră numai în ritmul lor se schimbă Și fără vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă, Ce ca o floare otrăvită înalță amarul ... ierburi lungi culcată și v-așteptam cu ochi de pândă Ș-acum voi mi-ați adus întreaga putere-a tainicei păduri, Și viclenia-i mi-ați predat-o cu-nșelătoare cotituri; Iar fluierarea mea, de-acuma, se schimbă-n cântec de izbândă. Mă reazăm de-un copac, ș-acolo aștept tot neamul vostru-nvins, Să mi se-adune la picioare cu trupuri agere de spadă, Să-nalț, încolăcind pe brațu-mi, sălbateca mea pradă Și-n cingători însuflețite să las să-mi fie brâu-ncins. Fără de putere împotrivă-mi, pădurea-întragă-mi este roabă, Ea, ce mă-nlănțuia cu aspra-i mireazmă și cu teama-i grea, De-acum împărăția-i toată
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
... patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc ... pe netedul nisip, Cu tâmplele în palme și-adăst în umbră până Când lin și molcom ziua cu noaptea se îngână În fluida oglindă, alături de-al meu chip, În străveziu zăbranic aievea se ivește O tainică-arătare... Adâncele-i priviri Ce se resfrâng prin lacrimi spre mine-și ațintește Iar glasu-i ca-ntr-o rugă, tremurător, șoptește. De mult cunosc ispita acestei năluciri... Întotdeauna dânsa mă mustră cu blândețe: - De ce-mpotriva firii hain te răzvrătești; Tot ce-i frumos în suflet ...