Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUM ERA DE AȘTEPTAT
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 575 pentru CUM ERA DE AȘTEPTAT.
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop știa că, deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-și ție cuvântul, ca unul ce era om de omenie, și-i zise: - Pasă cu Dumnezeu, și să-ți ajute să vii cu izbândă bună. Aleodor plecă. Și cum mergea el gândindu-se și răzgândindu-se cum să-și împlinească sarcina mai bine, căci își dăduse cuvântul, se pomeni pe marginea unui eleșteu și o știucă se zbătea de moarte pe uscat. Cum o văzu, el se duse să o ia să-și aline foamea cu dânsa. Știuca îi zise: - Nu mă omorî, Făt-Frumos; ci mai bine ... mergând înainte, cale de nu știu câte zile, dete de palaturile lui Verdeș împărat. Cum ajunse aci, se puse la poartă și așteptă ca doar de va veni cineva să-l întrebe ce caută. Stete o zi, stete două; și ca să vie cineva să-l întrebe ce voiește, ba. Când ... ce mi s-a întâmplat; nu știi tu ceva să mă înveți? - Să cercăm. Și lovindu-l cu aripa, îl făcu un pui
... dar are și nisip de aur, și pentru dânsa e compus simtimentalul cântec: Dâmboviță apă dulce ș.c.l. Iar apoi ce este mai interesant și mai de luare-aminte în București, acesta e aga Bucureștilor. Niciodată nu mă puteam sătura de privirea-i. Ce bărbat frumos! Ce față blândă, măreață și înțeleaptă! Ce barbă grațioasă, unde și unde cu fire de păr alb, cu toate că Satan a cam îmbătrânit în coapsa vrednicului de respect agă. La București însă nu pricep adevărul acestui proverb rusesc. Aga e deștept și cu inima și cu mintea. De-ați fi văzut Dumneavoastră ce plăcută expresie priimea fața lui, când vizita vreo damă frumușică și o întreba: "Ce mai faci, cuconiță?" sau cu câtă delicatețe răspundea ... ban nici pe logofeții mari, nici pe hatmanul divanului, nici pe marii vornici. Locul lui e până întratâta de însemnător, încât dacă soarta m-ar fi întrebat când m-am născut, ce doresc eu să fiu pe pământ, îi ziceam: nimic altă decât agă de București! Aga are până la una mie de lei venit; el e inspector oborului, comandant și cap poliției, are osebită temniță și însuși cu doi boieri cercetează și hotărăște pricinile atingătoare ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe ... în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ca și sinonimele sale; mi se părea că văd un Platon, un Aristotel... Cât mă umilise de tare! cum îmi căzuse trufia! cât mă simțeam de mic în asemănare cu băiatul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri! Ne-am întors acasă. Tatăl meu, văzându-mă gânditor, mă ... ortografia. Spune-mi pentru ce scrii vie și sară în trei feluri? — Îți voi spune-o la vreme. — Pentru că ai o duzină de i , așa e? Dar cum
... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de fier a lui mână-a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă. Pe stânci de bazalt Stă calu-i înalt Și coama-i i-o îmflă în lună Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri dalbe. De-umărul junilor de razim, zboară, De raze umede ochii-s izvoare, Ca-n vânt se leagănă zveltele poze Prin păr ce flutură cununi de roze... Și beți de muzică plutesc ca vântul, Jocul e repede, încet e cântul Și pe când sufletul stă de beție Plutesc ființele... o vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele orânduite ... i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele le-ncurcă vie, Prin blânde notele lirei de ...
... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de fier a lui mână-a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă. Pe stânci de bazalt Stă calu-i înalt Și coama-i i-o îmflă în lună Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri dalbe. De-umărul junilor de razim, zboară, De raze umede ochii-s izvoare, Ca-n vânt se leagănă zveltele poze Prin păr ce flutură cununi de roze... Și beți de muzică plutesc ca vântul, Jocul e repede, încet e cântul Și pe când sufletul stă de beție Plutesc ființele... o vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele orânduite ... i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele le-ncurcă vie, Prin blânde notele lirei de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare, Care pre cer vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ... de a sa voie, Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor. Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie, Sau vreun ajutor. De ... va vedea la altul un lucru ca să-i placă Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa, În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă, Să-l poată căpăta. Când poate rău să facă prilejul el pândește, Și fără de pricină săracul asuprind, În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește, Spre a-i vedea pierind. Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă, Nici sexul acela gingaș ... De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu hulește Căci n-are Dumnezeu. Cerescule părinte! Tu cârmuiești zidire Acea alcătuită cu însăși mâna ta; ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a unei generații. Oare înrâurirea unui singur om, e vorba de Eminescu, să fi împins literatura noastră contemporană în acest decepționism, după cum zic unii? Mai întâi aci naște aceeași întrebare pe care o fac ateiștii teiștilor: ,,Dacă nu e Dumnezeu — zic teiștii — atunci cine a ... în literatura noastră e pricinuit de înrâurirea apuseană, de înrâurirea literaturii europene. După dânșii, pricina decepționismului ar fi că ne-a molipsit boala de care suferă veacul nostru, de care e covârșită literatura europeană; după dânșii, plânsul poeților noștri nu e decît un răsunet al acelui strigăt de durere , al acestui plâns cu hohot , al deznădejdii făr' de margini, al blestemului împotriva vieții, blestem care a răsunat în Europa prin gura unui Leopardi, unui Byron; iar melancolia poeților noștri este răsunetul ... la locul său, încheie o serie; să privim cum se naște, cum ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... plină de obiecte de artă, ce erau atâtea daruri primite de la atâtea inimi suspinătoare. Și cu toate aceste, Eleonora nu părea a fi mai fericită decât înainte. Ar fi luat-o cineva drept o femeie sătulă de toate deșărtăciunile vieții, sau drept un copil neștiutor de osebirea ce este între lipsă și avere. Ea singură nu-și putea da samă de ce se petrecea în sine. Cu cât înainta mai mult pe această cale de plăceri, cu atât inima ei se închidea mai tare. Adeseori când, amețită de vuietul vieții, ea se uita în jurul ei la turma de curtezani ce stăteau gata să depuie la picioarele ei și punga și amorul lor, ea se simțea singură și parcă îi părea rău atunci după ... piciorușe mici și sprintene ce abia atingeau pământul, nu era trecător care să nu-și întoarcă capul după ea; iar când era în trăsură, gătită cum știa ea să se gătească, nu era regină care ar fi putut să i se puie alăturea. Cochetă și naivă, ușoară și nepăsătoare, și totdeauna veselă: iată Eleonora. Era un flutur atras de orice miros, un capriciu legănat ...
... ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și iarăși pașnica viață, Ce-a petrecut-o, o petrece. Dar ... însă chipul drag Și-n ochi nădejdile-nvierii, Ce chipul luminos îl fac!... III De-atunci, când tânăra fecioară La judecată a venit, De-atuncea lui a prins să-i pară Că el din moarte s-a trezit. În piept a curții desfrânare ... seamă. De-odată via tulburare Se schimbă în adâncă pace. Albin uimit, fără mișcare, Stă ca o umbră, groaznic, tace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și glasul sfintei în tăcere De-odată-n circ a răsunat: V — ,,Eu gura mea tremurătoare N-oi mai deschide-o-n viitor: Iertați creștina, căci ea moare ... i pasă, Și la a sfintei rugăciune Din palme bate zgomotoasă. Această mândră povestire Trăiește din adânc trecut, Vorbind făr' nici o părtinire
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... surpi credința-n judecata ta-nțeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfințită Și în țăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită? De ce-așterni omătul iernei peste floarea lui april Ș-un lințoliu pe obrazul visătorului copil? Pentru ce iai două inimi, căror tată zici că ești ... însa plânsul doar mai era viu! Ochii mari, dar stinși, sub alba-i frunte i se adâncise, Și pe vinetele-i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce ... decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci, Îngeri, rai... o-nchipuire!... Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de înghețul morții Și ieșii sub minunata boltă înstelat-a nopții, Luna galeșă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare, Revărsa atâta farmec, și-n așa sfântă splendoare S-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Și-mi zisei: E ... veșnicia ...
... Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a ... încet alunecare lor. Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec. Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin! De-acuma zvârcolirea voastră numai în ritmul lor se schimbă Și fără vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă, Ce ca o floare otrăvită înalță amarul ... acum voi mi-ați adus întreaga putere-a tainicei păduri, Și viclenia-i mi-ați predat-o cu-nșelătoare cotituri; Iar fluierarea mea, de-acuma, se schimbă-n cântec de izbândă. Mă reazăm de-un copac, ș-acolo aștept tot neamul vostru-nvins, Să mi se-adune la picioare cu trupuri agere