Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVÂND
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 2843 pentru AVÂND.
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... fiecare a căutat să se cearnă și sita fiecăruia a prins să împrăștie pentru el lamura sufletului lui, roditoare plăpîndă, în care avea să înflorească propria lui floare. În paginile multe ce le-a scris fiecare și le-a împrăștiat la cele patru vînturi ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... și toată lumea era mulțumită. Noi, în norodul acesta de postumi care au murit de două ori, ridicăm azi un monument unui om ce nu avea nevoie să se ridice pe înălțimea unui soclu pentru a putea privi peste vremuri. A-i face onoarea aceasta înseamnă a ...
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
Dimitrie Anghel - Reflecţiile unui respins Reflecțiile unui respins de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 33, 2 iunie 1912, p. 257. "Flacăra" îmi cere să fac un gest ostentativ împotriva nemuritorilor noștri. Răspund că l-am făcut în alte vremuri, cînd aveam mai multe iluzii, și că tirada aceea inofensivă a fost destul de popularizată pe scena Teatrului Național de poetul Colum, ca să am nevoie să mai reeditez un gest inutil. Am fost premiat atunci și n-am adormit pe laurii cîștigați, ci am lucrat înainte, conștient de mine, de drumul pe care merg. Ce-au făcut cei mai mulți dintre acei ce alcătuiesc neutrul corp nu știu. Afară de cîteva fericite excepții (vorbesc de "secția literară", bineînțeles), nu văd cîte pagini au adăogat consacrații operelor lor... "postume". Mîhnire eu nu resimt, căci, reluîndu-mi cărțile surgunite din incinta nemuririi, îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele. Aceste cei chemați să ne ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu Scrisori către Mihai Eminescu de Ion Creangă 1887-1888 Scrisoare Bădie Mihai, Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără ...
Ion Luca Caragiale - Mitică Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1900 - Mitică... și mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare. ...
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată Pomada fermecată de Ion Luca Caragiale Multe pomezi pentru creșterea părului pierdut s-au încercat în deosebite veacuri, totdeuna cu sinceritate și niciodată cu succes, amăgind astfel necontenit iluziile bietei noastre omeniri. Dar geniul cutezător al omului nu a desperat. Cu nestrămutată încredere într-un “viitor mai mare, mai bun, mai frumosâ€�, el a urmat fără preget să caute ce-i trebuia — pomada fermecată — și iată că, în fine, providența i-a încununat cu prisos strădania seculară, dându-i acum de curând ceva mai mult decât el ar fi îndrăznit să-și închipuie a spera. Acesta este de aminteri un obicei cunoscut al providenții: după ce vreme îndelungată îți pune la încercare răbdarea, tocmai când, zdrobit, începi a crede că ți-ai sleit toată energia în zadar, îți scoate generoasă înainte o strălucită răsplată. În antichitate, Arhimede, făcând regulat băi reci, află legea greutății specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai târziu, în secolul XV, genovezul Columb, căutând Indiile, dă peste ...
Ion Luca Caragiale - Situațiunea Europei
... lipia caldă. Dela o vreme încoace adevărul este, că s'a urmat în politica Europei o școală nu prea cinstită. Diplomația nu mai avea decât un înțeles cu totul nențeles: mofturi, nazuri, giumbușuri... ba și chiuluri, și tot felul de secături nevrednice de fețele împărătești. Nu este dar de ...
Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm  e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne  Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis al meu căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos Cu nopți senine-n stele, cu soare auros. În sâmburii durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu mai avea mult de trăit. Dar ce putere au asemenea convingeri abstracte față de perturbarea bruscă a unei experiențe perceptuale neobișnuit de intense! Medicul care ... de piață, ci și mai mărunți, însă în care practicismul se luptă complicat cu vanități prea depărtate, de exemplu cu vanitatea de a avea păreri despre artă. Prea am întâlnit, și întâlnesc încă, lume care nu vrea să vorbească decât despre cusururile lui comun umane. Avem români care-l ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... prea mult este stricăcios. Mă duc... însă cu acea încredințare că voi nu veți urma nici un lucru neplăcut. EMILIA: Însă la ceasul hotărât vei avea bunătate a ne chiema. Căci știi, domnule, jocul nostru câteodată e cu sgomot și... uităm să numărăm câte au bătut! QUINT[ILIAN]: Bine ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...