Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATÂTA (FOCUL)
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 335 pentru ATÂTA (FOCUL).
... cu doi copii, sărăcuții de ei. Au trecut însă doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai bine decât ori și cine; dar n-o ... an peste podul de plute de pe Murăș. Nimeni în lumea aceasta n-ar fi putut să facă socoteala aceasta mai bine decât dânsa, care atâta timp a stat pe țărmurii Murășului. Ce-ar fi fost adică dacă ar fi luat din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... folosul ei cunosc. Asemenea cinstire îndeamnă pre cei mulți Spre fapte lăudate; căci oamenii averea, Plăcerile vieții și traiu-n desfătare, În vremile de astăzi atâta nu doresc, Ca numele deșerte ș-al slavei pustiu fum. Dar în zadar sunt toate, când cel ce le pretinde Nu se va face însuși ... umbli. Ți-ai pus o haină care plătește o moșie, Și slugile asudă până ce te gătesc. Când statul lor romanii au vrut să-ntemeieze, Atâta osteneală eu cred că n-au avut, Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ținut atâta sumă de bani și de aceea, iată, mă înduplec și te las ca să pândești, măcar că nu-mi vine a crede că ... de la tată-său ca să-l lase și pe dânsul să pândească, și se lega că el va prinde pe hoții care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi și el; dară păți ca și frate-său cel ... voi scutura frânghia, să mă scoateți afară. Așa și făcură. După fratele cel mare se coborî cel mijlociu și făcu și el ca cel dintâi, atâta numai că se lăsă ceva mai în jos. - Acum e rândul meu să mă las în prăpastie, zise Prâslea, văzând că frații cei mari se ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... oamenii, o putem cârpi mai bine?" Mai departe vorbește dl Philippide de acei care au idealul ,,în vreo himeră de egalitate și pace", ,,în răsturnare, foc și omor cu orice preț". Și mai vorbește dl Philippide de acele cercuri utopiste cărora le pare lesne de ajuns orice țintă, ,,căci cine este ... cine stă la tejghea cu cartea-n mână ca să arate că e grozav, cine imitează ca momița , cine sunt ignoranții, cine se gândește la foc și omor cu orice preț... Toate aceste grațiozități spirituale sunt adresate mie sau prietenilor mei. Nu degeaba e izbucnitor d-lui și nu degeaba se ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... lăsau puterile. În acea seară, eram în așa hal de sfârșeală că n-aș fi crezut să mă pot scula nici să fi luat casa foc. Dar deodată mă pomenii cu mine în mijlocul odăii, în picioare, uitându-mă speriat la ceasornic. Mi-adusesem aminte că eram poftit la masă de ... stârnit împotrivă-i atâtea oarbe dușmănii. Auzisem că aceasta și-o datora în parte înfățișării. Ce frumos cap avea totuși! Într-însul ațipea ceva neliniștitor, atâta patimă înfrânată, atâta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VII Vlad pe-ascuns tabăra cercetează Turcească.-Arginean la minte-ș' vine, Apoi scapă cu mână vitează Din mijlocul oștilor păgâne; Vlad noaptea pe turci face năvală, Sân Mihai frânge-a Sătanei fală. Unde sunt vitejii cei din zile, Eroii cei cu vărtute rară, Carii-înlibovindu-să-în copile Călătoriea întins din țară-în țară Luptându-să cu lei și gligani, Curățind pământul de tirani, Ce nu răbda ca-asuprit să fie Cel mai slab de cătră cel mai tare, Neamuri întregi scotea din robie, La nevinovați apărătoare Mână dând, nice lua vreodată, Nice poftea pentr' ajutoriu plată! [1] Ah! căruntă vechie cinstită! Unde-s a tale sânte tocmele?... Ce urgie-acum lumea-întărâtă Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele? Perit-au credința cea bătrână! Ah! lume-întoartă! vreme păgână! Dar ce vinuiesc eu vremea? care Nu lucrează, fără numa pate!... Martoră fiind și mustrătoare Faptelor noastre pre rușinate! AcestĂ²r, oame,-însuți ești de vină, Ce-închizi ochii și fugi de lumină. Ceriu-ți dede minte și vărtute: Ceaia-întru-întunerec să-ți lumine, Ceasta la nevoie să-ți ajute, Ceaia să-ți arete ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... bilului (nemeșului, domnului de pământ) nimlc afară de haine. Unii nobili opriau fetele și văduvele române dela măritat, numai ca să se pustiească neamul românesc, atâta frică aveau că odată și odată tot vor ajunge Românii la dreptate și libertate. Țăranii erau legați de gliie, lipiți pământului , adecă nu se puteau ... le erĂ iertat să se așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului să poruncească din când în când să se dea foc caselor Românilor așezați în afară de ziduri, dacă li se părea că prea se înmulțesc. Carte rar de puteĂ învățĂ Românul și și atunci numai ... numai cârpituri la car. Când se înmulțeau Românii prea tare într'o comună, în care erau și Sași, veniĂ poruncă dela căpeteniile săsești să dea foc caselor românești și pe Români să-i alunge. În Săliștea Sibiului au încercat cu armata să-i silească pe bătrânii satului să iscălească un document ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... Să n-auză. JUPÂN DUMITRACHE: Aș! de el nu mă sfiesc. La din contra, el știe toată istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ține la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aș fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba ...
Ioan Slavici - Moara cu noroc Moara cu noroc de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII I — Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, ...
... urși!... Unul înțeleg... doi, treacă-meargă... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam, drept să spun, simțimântul soldatului care intră pentru prima oară în foc. Aceeași emoțiune, aceeași strângere de inimă, aceeași groază de necunoscut, cu deosebire că soldatul nu merge acolo de bun cheful, iar eu naivul m-am ...