Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AJUNGE IN PORT

 Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 439 pentru AJUNGE IN PORT.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Pofta cea mare și dragostea cea curată, sau, mai vârtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înțelepțiia voastră mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta, după putință, cu învățăturile cĂ©le sufletești. Că de pe aceasta mă voiu cunoaște cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc și păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul și spăseniia sufletelor voastre. Și dumneavoastră iară de pe aceasta vă veți arăta cum sunteți adevărații fii sufletești și turmă aleasă și sfântă, când veț priimi cu dragoste cĂ©lia ce vă învăț și după putință fieștecarele dintru voi le va ținea și le va face. Drept acĂ©ia iubiții miei ascultători, câț v-aț adunat la această cuvioasă și sufletească adunare, măcar că iaste astăzi dumineca ce să numĂ©ște de obște a florilor, iar n-am a zice pentru dânsa nimica. Una, pentru că fiind praznicul domnesc și trebuind la dânsa multă materie și multă vorbă ca să descoperim cevaș, cât de puțin, întru cinstea și lauda ei neștiința ne contenĂ©ște și alta, pentru căci ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

Ion Luca Caragiale - Cronici literare Cronici literare de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Voiți cronică literară?... 2 Cronică literară [Desigur, știți ce va să zică...] 3 Cronică literară [jurasem că nu voi mai lua...] 4 Cronica [își pune gazeta sub teasc...] 5 Cronică?... 6 Note Voiți cronică literară?... Ați cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al vițiurilor, ce, din nenorocirea umanității, au bântuit și vor bântui etern societățile? L-ați cunoscut?... Da?... Așa este că era nostim cu verva lui detractoare? Ce geniu! Ce monstru de geniu! Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie. - Cum se poate, — vor striga depărtatele generațiuni cârcotașe și neîncrezătoare - Bucureștii era patria acestui Homer al satyrei? - Da, amabili descendinți ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

... pe zi din gura cucoanei Adela, ca și din gura bătrînilor slujitori, de la un timp nu mai răsuna în casă. Un alt om, ce purta halatul celui vechi, îi luase locul, o altă ființă, spre care mergeau veșnic ochii drăgostitori ai cucoanei Adela, se mișca în cuprinsul cu mobile vechi ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

... n-a ieși este-un calic, Iepure fricos ș-om de nimic. [6] Și pentrucă-au cutezat să poarte Armele ce-a purta să cuvine La voinici, să va certa cu moarte, Drept ce-au făcut armelor rușine!... Iar' muierea lui și copii Nevinovați să vor da robii ... Deacă ne luați dulcea viață Ș-a noastre vor rămânea neveste Cu mititei copilași în brață? Noi om pieri,-adevărat! dar' ele Or purta după noi lungă jele." Aici Neicul era să mai zică, Când Răzvan țiind ochi la povață, Cu bucurie glasul rădică: ,, Eta ! domnul măria-sa, față ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... lase vreun semn gândului. Acum nu se mai simte decât stăpânirea șuieratului întunecat, iar sus în tărie o stea tremură atât de chinuită, parcă ar purta grijă pentru soarta ce se sfârșește. Încă un suflet rece, și lumânarea din ceruri s-a stins pentru veci. După acestea și de ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale

Nicolae Filimon - Schiţă biografică asupra maestrului Bellini şi a operilor sale Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale de Nicolae Filimon Articol publicat în Naționalul , I (1858), nr. 39, 24 aprilie, p. 149—150, sub semnătura N. Filimon Sicilia, acest locaș al soarelui, insulă a ciclopilor, teatrul celor mai poetice aventure mitologice, patria Ceresei și a lui Triptolem, delicioasa grădină a Italiei, care făcu pe frumoasa Venere a-i da preferință mai mult decît încîntătoarelor dumbrăvi de cedri și chiparisi din insulele Cnido și Cipro; patria primitivă a literelor și a belelor-arte, pămînt proverbial pentru eroismul și abnegarea fiilor lui, iată în fine țara care dete lumei pe pateticul maestru Bellini, pe inventatorul școalei lirice și compatriotul tiranului Falaris, ce-și avea și el pasiunea sa muzicală, ba chiar școala sa fundată pe o teorie proprie a sa, și care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binișor, adică pînă se făcea roșu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... de bine, tot ce mai are curaj de a protesta în contra răului. Toate armele, toate mijloacele îi sunt bune, numai să poată ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertății și a intereselor materiale, pâri mincinoase, și chiar calomnia, chiar pamfletul, aceste sunt ticăloasele invenții, ticăloasele instrumente ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD MiseriÄ­ de Ioan Slavici Ioan Slavici, “MiseriÄ­,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 108 (24 Noiembrie), p. 1. N’avem noÄ­ RomâniÄ­ să ne temem de cât de propriile nĂ³stre pÄ•cate. Sunt zadarnice alergăturile luÄ­ Iuda și minciunile lor și silințele lor de a ne îndupleca să nuÄ­ maÄ­ socotim pe EvreÄ­ deopotrivă cu ceÄ­-l’alți străinÄ­ așezațÄ­ pe pământul RomânieÄ­: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ­ noÄ­ nu voim să le schimbăm, nicÄ­ alțiÄ­ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de astă-zi, ba una din nechibzuite, în care s’aÅ­ avântat JidaniÄ­, e că de aicÄ­ înainte EvreiÄ­ le vor fi încă maÄ­ nesuferițÄ­ Românilor și că cererile de împămĂȘntenire ale lor vor trece maÄ­ cu anevoie prin corpurile legÄ­utĂ³re ale RomânieÄ­. Nu are însă să rămâie neschimbată și posițiunea de fapt a Evreilor. Sunt cifre nemilĂ³se, care ne încredințeză, că eÄ­ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste ...

 

Emil Gârleanu - Punga

Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înțelepte", dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași. Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>