Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFARĂ DE
Rezultatele 271 - 280 din aproximativ 629 pentru AFARĂ DE.
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă ... care a jucat un rol însemnat în războiul lui Petru cel Mare cu turcii. ↑ Trebuie să presupunem că Iordache al Lupului avea afară de Milești ce se află în ținutul Vasluiului, o altă moșie, pe malul Prutului, unde l-a ajuns urgia domnească ce l-a ...
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
... Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul ... și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ori... Eu dorm... În fine, se scoală, scoate batista, o îndoiește, ca și cum ar vrea să se lege pe sub fălci, și ridicâdu ... pornește spre mine... Se-nsera și lampele vagonului nu se aprinseseră. Atunci trec prin imaginația mea toate reminiscențele romantice, toate istoriile de briganzi în drum de fier... vrea să mă sugrume banditul!... și n-apucă junele nostru să întinză mâna cu batista spre gâtul meu și sar în picioare și încep ... ce tovarășa lui ...
... sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald." Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, gheață, vânt arzător de vară - Departe vede-orașul pe sub arc de pară, Și lumea nebunise gemând din răsputere; Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare; Din tainiță mormântul atuncea îi apare, Și piatra de pe groapă crăpând în două sare; Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... O dulce întrupare de-omăt. Pe pieptu-i salbă De pietre scumpe... părul i-ajunge la călcâie, Ochii căzuți în capu-i și buze viorie; Cu mânele-i de ceară ea tâmpla și-o mângâie - Dar fața ei frumoasă ca varul este albă. Prin vânt, prin neguri vine - și nourii s-aștern Fug fulgerele ... Las' să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai, Las' să mă uit în ochii-ți ucizător de dulci." Și blânde, triste glasuri din vuiet se desfac, Acușa la ureche-i un cântec vechi străbate, Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate, Acuș o armonie de-amor și voluptate Ca molcoma cadență a undelor pe lac. III "... cum
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură, se întoarseră cu lopețile pe umăr, înotând până la gât prin troian. Musafirul ce venise se coborî din sanie și o luă spre cerdac
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... Ion Luca Caragiale - Cam târziu... Cam târziu... de Ion Luca Caragiale Târziu de tot în noapte, trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie — despre ce?... Ei! despre ce pot sta de vorbă trei români așa de târziu?... despre politică, fără-ndoială. În toiul discuțiunii, vorbind despre noul impozit asupra țuicii, printr-o asociațiune de idei inexplicabilă altfel decât numai prin telepatie, unul dintre ei, ca și cum s-ar întoarce cu gândul de foarte de departe, zice tam-nisam: — Frate, ce s-o fi făcut Costică?... Costică Panaite... știi... — Costică Panaite?... zice altul. Curios lucru! Cum ți-a ... imaginația lor, toți trei îi zâmbesc cu dragoste, și unul după altul: — Ei! aș! — Parol? — Ce! ești copil!? Dar, ca prin minune, de la ușa berăriei de-afară, se aude ca un ecou un glas străin: — Ce! ești copil!? Toți trei rămân încremeniți la auzul acestui ecou ce pare că vine dintr ... sosească chiar a doua zi în Capitală. De ce n-a sosit decât peste trei zile și jumătate, se explică ușor. De la moșia lui, din vârful munților, este o distanță ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca ... deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să ... e privit, sub un unghi de ...
... pas deoparte... Mă zari. Vino aici, îmi zise. Simții că nu-mi mai bate inima. Toate dimprejurul meu parcă se șterseseră. Nu vedeam pe nimeni, afară de el. Mi se părea uriaș. Fără voie, pășii spre dânsul. Mă luă de mijloc și, mai înainte să pot scoate un cuvânt, mă zvârli călare. Glasul răsună iar : Stai! Calul și cu mine făcea în clipa aceea un ... din mâinile lor. Ordonanța se repezi, vroi să-l oprească, dar lunecă, și calul îl lovi cu picioarele dinapoi în piept. Toate acestea le istorisea, de-abia vorbind, un biet soldat colonelului, care, îngenuncheat, descheia haina celui lovit. Acesta din urmă rămăsese lungit jos, cu albul ochilor întors în afară, cu gura deschisă, plină de sângele ce picura, înroșind omătul. După câteva tresăriri ușoare, își dete sufletul. Atunci se auzi în poartă tropotul calului. Niște călărași îl prinseseră și-l ... se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel în urma unei întâmplări: Într-o dimineață, pe toate ordinele de zi în josul cărora era iscălit dânsul, se găsi adăugat : Sălbaticul. ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... simțirea, îi cere ființa, Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea Din tălpi până-n creștet îi cere ființa. Dar Meka e-n zarea de flacări — departe De ea o pustie imensă-l desparte, Și pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare, Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Și dulce e viața în rozul Bagdad. Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră ... să meargă Cu pasuri ce-n fundul de zări o răpesc, Și albele ziduri, lucesc, — strălucesc! Ca gândul aleargă spre alba nălucă, Spre poamele de-aur din visu-i ceresc... Cămila, cât poate, grăbește să-l ducă... Dar visu-i, nu este un vis omenesc Și poamele de-aur lucesc — strălucesc Iar alba cetate rămâne nălucă. Rămâne nălucă, dar tot o zărește Cu porți de topaze, cu turnuri de ...
George Coșbuc - Voci din public
... George Coşbuc - Voci din public Voci din public de George Coșbuc Cuprins 1 Unul din high-life 2 Vorbește măgarul 3 Exploatații 4 Unul de la Mărcuța Unul din high-life Iar omul în lume se naște Cuminte-ori netot, Și scopul său ultim: să caște. Trudit că vieții nu ... rostul, Cumintele cască; iar prostul Stă gură căscată la toate — Și-atîta e tot Vorbește măgarul Intrat-ar și-n sfînta cetate Știutul Isus, De nu l-aș fi dus eu pe spate? Clădirăți degeaba sofismul ! Puteam să-l azvîrl de pe mine, Și-adio, Isuse, cu tine! Dar vrui ca să nasc creștinismul. Voi ce-aveți de spus? Exploatații Plec capul puternic, iar jugul Îmi geme pe gît, Dar fără de mine nici plugul, Nici carul! Din negur-adîncă Prin mine se nalță popoare. Eu ar, gîfîind pe răzoare, Ovăzul. Dar caii-l mănîncă, Nu boii ...
George Topîrceanu - Noapte de mai
... George Topîrceanu - Noapte de mai Noapte de mai de George Topîrceanu Sărman cizmar! Ce demon te-a ursit să stai Pe trepiedul tău barbar, În noaptea limpede de mai?... O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. Prelung și rar, în depărtare Un clopot miezul nopții bate. Coboară vremea ca o apă Nestăvilită ... subțire se ridică Din lampa ta cu abajur... Și iată, ca-n atâtea rânduri, Ai devenit sentimental, Privind cu ochii duși pe gânduri Pantoful delicat de bal. În căptușala-i de mătasă Te-ndeamnă visul tău curat Să pui o formă grațioasă De picioruș aristocrat... ................ O vezi la bal... așa, înaltă Și elegantă ca o floare... În ploaie de confetti saltă Perechile dănțuitoare... Și visul tău acum te-arată Frumos ca un locotenent, Când vii în fața ei deodată Și-i faci ușor un ... domnișoară? — Mersi! răspunde ea încet... Și-n luxul care vă-nconjoară, O strângi la pieptul tău, discret. Te prinde redingota bine. Sunt mândre ghetele de lac: Zâmbești, încrezător în tine... Apoi, când muzicile tac, La braț vă strecurați afară, Prin parcul liniștit să stai Cu ea, pe-o bancă solitară, În noaptea tainică ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... Că ei merg și sar tot peste hotar. Haida hăi, căpăi! hai la la, hai hăi! Când fu spre sară, ieșind o fecioară Din codru afară, cu frumsață rară [12] Ca ș-amĂ³rul blând îi grăi zâmbind: ,,Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu, Lasă, lasă-ți gând de-a prinde-oarecând Sobol fugătoriu, fără de-ajutoriu. Sobolii, să știi, s-află-în vezunii Și trebue-întii ca să-i prinzi de vii. Jură-te mie, făr' viclenie, Tare și vârtos, să-mi fii credincios; Su vezunie voiu arăta ție Ș-un sobol frumos, colea mai din ... cele fără vină, Totuș' spun că bine-au înțăles Cele ce cântasă NeanĂ©s. Iară cimpoieriul Viorel Au cântat miresii pe cimpoi O cântare scornită de el Când fusese-încă la Dorohoi. Fetele să făcea rușinoase, Ș-afară-acum să găta să iasă. ,,Eram tinără ș-încă fragedă, Mi-era lumea și zilele dragi. Într-o zi fără nor și lĂșcedă, Tocma pe ... te, pruncă tinără, Că-mi vei fi bună, eu-s AmĂ³r!..." Zisăi: ,,Juru-mă pe-astă pinară, Că pentru tine eu viiu și moriu!..." De-atunci pare că nu-s dulci fragile Cumu-s murele de ...