Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE DE CEALALTĂ PARTE
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 376 pentru PE DE CEALALTĂ PARTE.
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... făcut gospodar. — Ia, știi că nu m-ai învățat rău? Așa am să fac. Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, își ia boii de-o funie și pornește cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, și toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, și iarmarocul pe sfârșite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că așa îi era porecla, pentru că atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele. — Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot ... te văd că ești bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai găsit într-un chef bun; hai, noroc să dea Dumnezeu! Să-ți aibi ...
... noi necontenit îl încunjuram, îi săream pe genunchi, ne jucam cu barba lui albă sau cu cialmaua cea mare care-i ședea ca o plăcintă pe cap, și când ne zicea el nouă: — Bre, pui de ghiauri, voi dragi la mine! noi râdeam așa de tare, că-l asurzeam pe bietul Aliuță. Numai dimineața când se închina, nimene din noi nu îndrăznea să-l supere, într-atâta părea de serios și adâncit în rugăciunea lui. În genunchi, smerit cu brațele încrucișate pe piept, el spunea când mai tare când mai încet versuri din Coran, își pleca fruntea pănă la pământ, apoi, tăcut și nemișcat, stătea câte o ... făcut rugăciuni pe la biserici, ca să-l întoarcă de la plecările lui; într-o zi de primăvară el își puse pușca pe umăr, căciula pe-o ureche și își luă ziua bună de la maică-sa zucând-i: — Maică, nu mai plânge; eu merg să fac dreptate în țară; să ieu de la cei bogați, să dau la cei săraci și să stric legile cele răle făcute de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un ... curte o țărancă voinică și frumoasă; mă luai după ea; intrai în vorbă: "Ba un' te duci, ba ce-ți pasă; ba ce să iei de la cârciumă; ba o fărâmă de untdelemn, că mâine e Sfânta duminică". La cârciumă, mai dă-i o țuică, mai dă-i alta, mai dă-i și pe ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo da Vinci al Italiei. Și în aceeași vreme au strălucit, fiecare aducându-și partea lui de bine pe lume. Înaintea lui Dumnezeu, în adâncimile tainice ale destinelor omenești, cine știe dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a unui răsărit care întârzie. În ce vifor am trăit noi, e de mirare că mai avem și ce-avem. Mă gândesc la cât sânge s-a vărsat pe bucățica asta de pământ, și, pentru prima oară, bag de semă că în limba noastră instrumentul de țesut se cheamă "război". Cântece însă, cântece de vitejie și de dor, avem cum nici un alt neam de pe pământ nu cred să mai fi avut vrodată. E ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie. Mărturisesc că m-am simțit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu șatra pe ceea lume, ca mulți din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându-mă pe scară mai până în vârful ei și el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani eram amândoi egali dinaintea soarelui, fiind deopotrivă pârliți de dânsul, și formam o pereche nedespărțită de cum răsărea lumina zilei până ce apunea. Poamele din grădină nu apucau niciodată a se coace din cauza noastră, căci
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai ? - Bine vezi tu – Hogea ... Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar ! Dacă-l mai întrebă încă ș-îi răspunse tot la fel, Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el. Și scoțând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut, Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut. Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa, S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa, Și abia găsi pe dânsul numai o oca de tort, Iar celelalte ocale capul măgarului mort. "Mai mare daraua Fu decât ocaua." Ce să facă ?! Pleacă iute să-l caute necăjit, Dar Hogea cum ... judecată adus, El totodată
... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... ( pauză ; Anca se retrage. ) Dacă era să bocești toată viața pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi! ANCA: De ce nu ești mai blând, Dragomire? DRAGOMIR: Pleacă odată...! ANCA: Mă duc. ( iese în fund. ) SCENA II DRAGOMIR, GHEORGHE DRAGOMIR: Du-te la păcatele! ( se ... că te iubesc... ANCA: Lasă-mă păcatelor mele, Gheorghe, și du-te. Ești tânăr, mergi de-ți caută norocul aiurea... Așa cum mă iubești tu pe
... dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele cărți le-ai citit. Ți-aduci aminte și împrejurările. (Era pe vremea...) Câteva... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai importante" le însemni cu trei cruci, care, în curând, încep să-și piardă și ele valoarea selectivă... Iată tratatul dispărut din bibliotecă ... este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri -- două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive -- cu părul lui sărac și lins pe tidvă, a rămas ca la douăzeci
... Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân ... pereți. Da, era bătrân, se simțea mai slab, i-ar fi prins bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... Făt-Frumos din lacrimă. Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse-n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu -îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului. Atunci Făt-Frumos își luă ziua bună de la părinți, ca să se ducă, să se bată el singur cu oștile împăratului ce-l dușmănea pe tată-său. Puse pe trupul său împărătesc haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... tinerii români. Foarte de însemnat e și tonul în care vorbește Alexandrescu de poezia populară de inspirațiile necultivate ale naturii sălbatice, cum zicea dânsul. Era de așteptat ca un scriitor care prețuia atât de mult strictețea strașnică în execuția artistică, să fie nemulțumit de incorectitudinea atât de frecventă în versurile populare. Alexandrescu judecă poezia populară ca un elev pătruns de învățăturile lui Boileau. Ciudățenia sau necorectitudinea facturii literare îl face pe Alexandrescu să nu vorbească decât ironic de vechii poeți ca Pralea, traducătorul Psaltirii în versuri, sau Paris Momuleanu. Critica lui Alexandrescu se rezumă și se precizează astfel în următoarele versuri din epistola ... «Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimesc. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel