Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM DE RÂND
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 486 pentru OM DE RÂND.
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... se strecurase o rază de bucurie în suflet cum parcă niciodată nu simțise. Și venitul nu-și credea ochilor când văzu chipul destins întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune... - Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?... Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat? - 7, dragă Costică!... - Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul! - Ei, acuma și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie ... și dumneaei se află în aceeași necunoștință despre numele junelui nostru protejat: însemnărica i-a dat-o amicei sale madam Preotescu. - Ce-i de făcut? - Aleargă la Iconomeasca! Alerg la Iconomeasca... De acolo, la Sachelăreasca... Pe urmă la Piscupeasca... în sfârșit, am dat de izvor... Tânărul este nepoțelul lu' madam Piscupescu, băiatul surioarei dumneaei, al lu' madam Dăscălescu: Mitică Dăscălescu. Nimic nu refuzăm - madam Piscupescu lu' madam Dăscălescu, madam ... Și se uită în cataloage. - Nu; n-am nici unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior. Alerg... de astă data drept la madam Piscupescu. - Madam Piscupescu, de ...
... ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi ... albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar calul ei alb necheza, de clocotea pădurea. Nenorocit, apucai de-a dreptul prin codru ca să scap nu de pedeapsa oamenilor, ci ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... tu muntele acela de colo, să nu te ducă păcatele să vânezi p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop: și cine calcă pe moșia lui, nu scapă nepedepsit. Acestea zicând, căscă gura de trei ori și-și dete sufletul. Se duse și el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea și pământul. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră și poporul; în cele de pe urmă trebuiră săÂl îngroape. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătâne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om ... mi aduci pe fata lui Verdeș împărat. Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebuile împărăției nu-l iartă să facă o călătorie așa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară ași! unde vrea să știe pocitul de toate astea! El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș împărat, dacă vrea să scape de ponosul de tâlhar, de călcător
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata, parcă ... genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... e luat din viața națională, explicațiile fiind rare, aproape curiozități. Apoi, pentru realizarea unor asemenea opere -- mai puțin pentru teatru, unde e vorba mai des de rezolvarea unor "probleme" --, autorul trebuie să cunoască cât mai variat și mai adânc realitățile ce are de zugrăvit, adică pe cele naționale. O bună parte însă din poezie, și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind și în acest gen sentimentul și arta. Și să se observe că mai des e exotic subiectul ... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și
... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă ... Să vedem acuma doamna venerabilă... doi debutanți. (aruncă pe rând scrisorile, luând repede altele.) Lojă în stânga... gratis; lojă în dreapta... gratis; două fotoliuri aproape de scenă... șapte galerii... gratis... Gratis! gratis!! gratis!!! (aruncând scrisorile) 'Aide, pleacă. SECRETARUL Citiți-o și p-asta. DIRECTORUL (citind) „Domnule director, deoarece toate administrațiunile ... dreptul, nu poți fi avocat, ori magistrat; nu știi medicina, nu o poți exercita; nu știi Estetica nu poți profesa o artă. Arta are nevoie
Alexandru Macedonski - La harpă
... n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n ... A! Nouă nu ne pasă de inime-mpietrite, De epoce perverse, de suflete-njosite, De secolii în cari ne naștem și trăim! Planăm mai sus de lume, căci noi, umblând prin tină, Cu sufletele suntem în raze și lumină Și ne începem viața atuncea când murim! V Să fie pe cer ... Cascade-armonioase și dulci privighetoare Și tei care se scutur-în vânturi tremurând! IX Și astăzi mai sunt fluturi cu aripi luminoase Scăldate-n praf de aur și-n pietre prețioase, Ce dau ocol luminii din lampe de cristal; Și astăzi cerul varsă pe frunzele pălite Dulci picături de
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... Să fi poftit însă intrepidul confrate, să mă facă să aflu cel dântâi, atunci când de la București până la Ploești se călătorea în birjă de Herasca cu coviltir și codirlă, cu patru cai în rând, doi la oiște și doi la cetlău! La 9 dimineața ieșai din București pe la capul Podului Mogoșoaii și, după trei opriri (la Săftica un ... și a lepădatului, după farmacopeea orientală; prezicând în cărți, în drojdii de cafea, în palmă, după uitătură, prezentul, viitorul și trecutul; făcând serviciul de mică corespondență intraurbană, scrisă sau orală — îi rămânea destul timp ca să nu neglijeze un moment măcar serviciul de reportaj; și să nu uit a spune că, deși primise o educațiune foarte-ngrijită, fiind de o politeță, de o discreție și de-o urbanitate exemplare, cocoana Luța nu știa nici să scrie, nici să citească, cu nici un fel de slovă. În schimb, însă, ce memorie! Dar să dăm, până una alta, o probă de reportajul ei... Câțiva ani înainte de unirea principatelor, s-a petrecut în Muntenia, un scandal senzzațional, cum se zice astăzi, menit să emoționeze îndeosebi pe creștinii pravoslavnici de „ambe sexe", cum se zicea pe-atunci. De la cine l-am aflat noi mahalagiii