Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEGRU
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 905 pentru NEGRU.
Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină
... de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, Frumoșii ochi ! — și dînșii luceau biruitor În liniște senină, și totuși plini de ...
Ștefan Octavian Iosif - Nu știu, n-am văzut
Ştefan Octavian Iosif - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din ...
Ștefan Octavian Iosif - Nu este-așa%3F
Ştefan Octavian Iosif - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne
Ștefan Octavian Iosif - Oglinda (Iosif-Anghel)
Ştefan Octavian Iosif - Oglinda (Iosif-Anghel) Oglinda de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Am o oglindă și mă joc Cu razele ce le răsfrîng, Mutîndu-le din loc în loc, Le risipesc și iar le strîng. Le-adun cu drag ca un avar, Și-ades în sufletele voastre Cînd e mai noapte, ca un far Mi-arunc luminile albastre. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni, Și raza mea strălucitoare E făcătoare de minuni. Mi-o plimb pe-atîtea fețe pale, Cînd cu oglinda mea mă joc — Dar cînd îmi stă ceva în cale, Oglinda mea e-un ochi de foc. Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de
Ștefan Octavian Iosif - Paiangul
... văd din bagdadie Cum un paiang, torcând un fir, coboară Asemenea unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-și pata pe hârtie. Ce cauți tu, o, negru musafir, Ori te-a atras al lirei mele cântec? – Dar el se leagănă pe albul fir: „M-am coborât să-mi ...
Ștefan Octavian Iosif - Se-ntorc iar zilele noroase
Ştefan Octavian Iosif - Se-ntorc iar zilele noroase Se-ntorc iar zilele noroase... de Ștefan Octavian Iosif Se-ntorc iar zilele noroase, Cu negurile somnoroase, Și-amurgurile timpurii — Vin diminețile urâte Și nopțile posomorâte Și lungi, și negre, și pustii... Copacii, despuiați și jilavi Și triști ca cerșetorii schilavi, Gem biciuiți de vânt și ploi — Podoaba lor de-odinioară O zdreanță putredă-i ce zboară Și-i tăvălită în noroi... Veni-vor zilele senine, Vor râde florile-n grădine Sub arcul cerului senin... Veni-vor toate iar, știu bine... Ci eu, cu toamna care vine, M-aș duce, ca să nu mai
Ştefan Octavian Iosif - Solia Solia de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Familia , 24 octombrie/5 noiembrie 1899 Băiete, sus ! — aruncă șaua Pe cal, și-aleargă-n zbor cu el Mai repede ca rînduneaua La craiul Duncan, la castel. Și-acolo-așteaptă pîn' ce-ți iese Din grajd, în cale, vreun argat Și-ntreabă-l: "Care-ntre crăiese S-a logodit cu-adevărat?" De-ți spune: "Cea cu negre plete", Să-mi vii-napoi cît ai clipi... De-ți spune: "Cea cu blonde plete", Atunci, te rog, nu te pripi. Te du atunci în tîrg și cere Un ștreang, și vino-mi înapoi În trap domol; păstrînd tăcere, Să urci ca să mi-l dai
Ștefan Octavian Iosif - Tălăngi
Ştefan Octavian Iosif - Tălăngi Tălăngi de Ștefan Octavian Iosif S-aud pretutindeni tălăngile sunând, Plâng unele cu larmă și altele-n surdină, Răspund și dau de știre că turmele-n curând Vor coborî la șesuri... În galbena lumină De-abia le-auzi cum sună, mai jos, tot mai departe... Le-adună vântul parcă în negre văgăuni Și-apoi le-alungă iar pe văi, și iar le-mparte Ca glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni... Trezite din prăpăstii de plânsetele lor, Cresc negurile sure, alunecând tăcute, Ies după stânci în pripă și pier ca un decor Retras de mâna unei ființe nevăzute... Apar din altă parte, sporind acum treptat, Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte, Iar piscul singuratic, sub cerul întristat, Posomorât își trage căciula peste
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...
Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul
Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste... Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana, Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore... La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ; Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri... Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...
Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism
Ştefan Octavian Iosif - Wagnerism Wagnerism de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție Azi dimineață Cișmigiul părea un parc de vechiu castel Și, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el. Treceam cu mânile la spate tăcut, pe-aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil d-asupra negrelor boschete, Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătând din mii de castagnete. Un teiu stufos ca un Dinicu, s-a deșteptat acum și el . Și amoroso plânge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniștite, Din harfe sălciile cântă ca niște fete despletite. Alăturea, ursuz, platanul, mâncat și găurit de ploi, Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. Tresare ca din altă lume, mișcându-și foile ei late, Și, la răstimpuri, sgomotoasă din talgere catalpa bate. Se întregește simfonia și tot mai veselă devine, ...