Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI JOS / DEPARTE
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 378 pentru MAI JOS / DEPARTE.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... micului orășel ce abia atunci începuse, numai pe malul stâng al gârlei [4] , a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci ... întoarse iarăși în Curtea domnescă, unde răsunau clopotele bisericii, pe care o zidise chiar Mircea Vodă Ciobanul [6] , și în care, dintre toți Domnii, el mai întâi s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei ... tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă de pe ... ...
Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului
... fără zăbavă s-au învîrtejit înapoi la domnu-său Șărban-vodă, după a căruia învîrtejire pre Șărban-vodă încă boala îl îngreuiase tot mai spre rău den zi în zi mergînd, pînă ce și obșteasca datorie ș-au dat la leat 7197, luna lui octombrie 29 de zile, lăsîndu ... a merge, și așa mergînd toți numaidecît la un cuvîntu fiind, ca să priimească stăpînirea țării l-au poftit, pentru că nu era altul obștii mai plăcut decît măriia-sa, nu numai pentru multă vrednicie și înțelepciune ce avea, ci mai vîrtos pentru multele blîndĂ©țe și faceri de bine care spre toți încă den boierie avea și toți de acestea ale sale bune fapte încălziți ... nenorocitele acestea vremi, ce au fost, cît altul lucrurile la cap și la săvîrșit ca acele a aduce n-ar fi putut, care mai în jos pre rînd le vom zice, pînă încît și la ce stăpîn ticăloasa aceasta țară au ajunsu. Cap. IV - În ce chip rădicarea și înălțarea domniei ... slujitorii și Dionisie patriiarhul Țarigradului, care atuncea aicea să afla, și părintele Theodosie, mitropolitul țărîi, era și un capigi-bașa împărătesc anume Ahmet aga, care
Anton Pann - Norocul și mintea
... arătăm cu dînsul. Așadar d-această amîndoi voiră Ș-un om să găsească să călătoriră. Mergînd împreună, întîlnesc în cale Un om păzind capre în jos pe o vale. Văzîndu-l, Norocul stă în loc, vorbește : -Să mergem departe ce ne trebuiește? Iată domnișorul care mă așteaptă Să-mi arăt cu dînsul vrednicia-n faptă. Și te uită numai că nu-n vreme lungă ... 0 scoase din locu-i, ca un ghigant tare, S-a deșchis sup dînsa o gaură adîncă, Ca de vro doi stînjeni și mai ceva încă, Care avînd scara ca de pivnicioară, Pe trepte-nlăuntru pe loc cum coboară, Vede, grijit bine, ce nu mai văzuse, Și patruzeci chiupuri frumos în rînd puse. Ardică la toate capacele grele, Să uită și vede niște pietricele, Adică : într-unul era diamanturi, Într ... bogăție dacă ei văzură Fără socoteală și peste măsură, Avuta lor marfă pe loc lepădară Și d-acele pietri scumpe încărcară, Alegînd ei numai cele mai frumoase, Care socotiră că sînt mai prețioase. Nici nu așteptară să se lumineze, Ci plecară-ndată să se depărteze, Lăsînd pe ciobanul cu plosca în mînă Și privind la dînșii răzimat ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... s-o aduna. Tudorel se-mbogățea, Dar la biruri Mi-l punea Și haraciuri Că-i cerea, Mare greu l-împresura. Și da Tudor, și mai da Tot pe ani Cinci pungi de bani, Și p-o lună, Pungă plină. Și da Tudor, și mai da Nu da banii Cu punga, Ci da sacii Cu mâna, Lăscăi Cu dimirlia, Parale Cu banița, Dar de biruri Nu scăpa, De haraci Nu ... Nu m-am plătit Și de bir N-am isprăvit, Dar de tot am sărăcit, Ș-am venit Să jeluiesc Că n-am hal să mai trăiesc. —D-alei, Tudor, Tudorel, Pazarghian Tudor, Savalași Tudor, Heisicol Tudor, Nu știi c-ai mai avut Saxanale Cu parale, Sămărași Cu gălbenași, Cirezi multe De boi grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși, Nouă mori Pe subt pământ ... Le-am vândut, Și haraciul Mi-am plătit, Să mă văz cortorosit, Cu măicuța odihnit. Am plătit cât am putut, Dar de bir n-am mai avut, Ș-am venit să jeluiesc, Să mă lași să sângeclesc, Că n-am hal să mai trăiesc! Împăratul, d-auzea, Nici mai ...
... realitatea ei, mâzgălită în fiecare colț disponibil. Deodată intră bătrânul. — Binecuvântează, părinte. — Domnul. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel și-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ștrengariule? — Eu? Dar când am mai lucrat eu ceva? Această presupunere jignește caracterul meu, părinte... Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnând cai verzi pe pereți; dar să lucrez...? Sunt mai ... iubit... cunosc din tinerețe această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar ... spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase ... ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric care sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... o să ne amețească. - Ba nu, mai bine să ne spuie câte ape de colori vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați ... mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai delicat miros, nici cu cel mai tare. Mă încearcă frigurile. Cânt cu vioara, și ea răsună în coșul pieptului. Mi s-a rupt o coardă... am crezut că a ... muți cu mine. Se vede că nu ții la nimeni pe pământ. - Ba da, ba da, răspunse Trubadurul, ba țin prea mult, dar mă iubește mai mult pământul decât voi toți. Uh! și rece și greu trebuie să fie! Voi nu știți nimic. Nu puteți înțelege pe deplin, bombăni el, plecându ... e? Ce ți s-a întâmplat? Ți s-a înecat corăbiile pe Marea Neagră? Ți-ai tăiat capul și nu-l mai
... și punga asta cu bani și du-te la Iași, la Cutare. Ion punea scrisoarea în sân, punga la chimir sub cămeșă, apoi mergea pe jos, trei zile încolo și trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară ... la un timp observai că de câte ori mă întorceam de acolo, trebuia să întâlnesc pe Ion prin împrejurimi, făcându-și feliurite trebi, însă tot mai trist și mai slăbănogit îmi părea. Oare nu cumva?... gândii eu în mine... Ce vorbă!... Ar pute să-i fie bunic, nu tată!... E cu neputință. Astfel nășteau ... o zi coborându-mă, după obicei, la iaz, văzui pe Ilinca cum sta într-o mică luntre legată de mal. Atunci, fără să mă gândesc mai departe, sării în luntre, o desprinsei, și din două, trei lopeți, o dusei la adânc. Negreșit, n-am avut nici o precugetare când am făcut toate ... că în acelaș timp și ea era cuprinsă de simțirea stranie ce mă turbura: și ea înțelegea că între noi e ceva care nu fusese ...
... s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. Iară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa și cu furca. Dar toate s-au făcut și nici n-au rămas lucru zadarnic. Trandafirică a ajuns popă ... făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac. În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții ... fără popă. Adică era sat cu popă, numai că popa lor totdeauna era popă fără sat. Un lucru singur în felul lui cu Sărăcenii ăștia. Mai că n-a fost încă popă care să fi stat mai mult decât trei zile în Sărăceni; și care a stat mai multă vreme aici s-a curățit de păcate. Iar acum părintele Trandafir ajunsese la acest canon de pocăință. El nu ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc de ceri etc. În unele părți ale României pronunțarea cuvintelor, deși mai puțin corectă, e mai dulce și chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre Ardeal e numită flintă și-n alte localități durdă. ↑ Românul e înzestrat de natură cu un ... care făceau atacul dintâi pentru ca să-l silească pe dușman a-și dezveli puterile. Oamenii însărcinați cu harța erau aleși printre cei mai îndrăzneți și mai iubitori de luptă, de-acolo vine cuvântul hărțăgos pentru ca să exprime un om gata de ceartă. În balada lui Mihnea-vodă și Radul Calomfirescu ... C-avem dor de harățit. Hai la harță voinicească Și la joacă războiască. Etc., etc., etc. ↑ Tablou sublim de adevărată poezie. Una din cele mai încântătoare creații a închipuirii. Ar crede cineva că poetul ce a improvizat balada lui Mihu este același care a dat ... Ca doi negri tauri Și ca doi balauri. ↑ Cântărețul care la începutul baladei numea pe Mihu vătăjel de lotru , cânta în locul versurilor de mai sus pe aceste următoare: Ca să vitejească Și-n frunzi să hoțească! Tot acela zice ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim se plânge-acum degeaba: Savinca-i dusă! Gata-i treaba! Ea face noduri la năfrămi Și pleacă-n țară fără ... Din fălci mereu se-nvârte crugul, Că-așa-i, vezi Doamne, meșteșugul! —„Măi frate Chim! Ești norocos— Vorbește iară păscălăul, Să nu ne mai audă răul! Vezi bobul est mai negricios? Arată drum și zile bune, Că vezi tu, bobul ăsta spune: Savinca ta nu ți-a fugit! Savinca ta s-a ... n-a rămas pom la pământ, Toți pomii fluturau în vânt, Gândeai că au pornit tătarii, Răzmiriți cu solomonarii! Iar biet Achim era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai— Dar el scuipește-o-dată-n barbă, S-așterne iute la pământ, Se prinde-apoi de-un fir de ... —„Așteaptă, gureș blăstămat! De-amar de vremuri tot fac planul, În ce mod aș putea vârâ O zi-ntre zile: cu o zi Mai ...
... singură căutătură. Ferestrele de la pod toate închise și perdelele lăsate. El știe că e frumos... Mama i-a spus-o adesea, poate mai adesea fetele din sat, dar desigur mai mult decât toate sora lui Cuțiteiu, Sultana, care nu i-a spus-o niciodată... Cu dragoste amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el ... arătare!... Ziua trece încet... e însă uneori atâta dulceață și-n chinul așteptării! Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur spre ținta știută. O femeie în umbra gangului!... El se oprește ... și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de a se cunoaște. El avea puțin de povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa de puțin însemnată ... că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire pe sub sprâncenele posomorâte cu bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai ...