Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI BINE
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 1459 pentru MAI BINE.
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... Acolo, Bellini, după ce studie mai întîi muzica vocală și să esersă bine la piano-forte și alte instrumente, la 1819 să consacră cu cel mai mare amor la studiul contrapuntului sever, avînd de maestru pe faimosul profesor Tritta, apoi pe Raimondi, iar mai pe urmă pe Zingarelli, directorul conservatorului, unic maestru care înțelesese adevăratele necesități ale teatrului melodramatic. Cu un asemenea preceptor, Bellini, care era dotat de la ... Bellini se văzură siliți a depune armele și a mărturisi eroarea în care căzuseră numai de gelozie. Anul 1831 fu cel mai fericit din toată viața acestui compozitor. Opera Norma , compusă pentru Teatrul de la Scala, acest cap d-operă de tot ce e mai sublim, mai grandios și mai patetic în arta muzicală, ridică pe maestrul Bellini la cel mai înalt grad de celebritate, la care mulți din compozitori aspirară, dar prea puțini fură cari îl ajunseră. Astă sublimă operă abia se reprezintă și pe ... dată se electriză toată Europa și procură autorului ei cele mai splendite omage din partea tutulor. Dar patria știu a-i premia și mai
... după puțină tăcere. Da eu acu așa socot, că n-am la ce să merg la moara cea din Mitrievo... La ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu mai bine, drăguță, voi sta aici cu dumneata... — Ce să mai stai cu mine? — Ia așa... cu tine mi-e mai vesel... — Ți-ai găsit și tu om de veselie! Drumețule, eu văd că ție-ți plac glumele... — Știut că-mi plac! zice trecătorul ... drăguță. Cred că mult l-îi pomeni tu pe drumeț! — De ce să te pomenesc și pe tine? — Așa, că te-am înșelat bine... Ce crezi, că-s drumeț eu? Nu mai sunt eu drumeț. — Cine ești, dar, tu? — Îs un mort... Numai ce m-am sculat din sicriu... Îl ții minte pe lăcătușul Gubarev ... înferbințeală, celălalt doarme, dar al treilea îl petrece pe drumeț, bombănește trecătorul. Buni păzitori, se poate de plătit hacul! Nu, frate, tâlharii întotdeauna au fost mai harnici decât păzitorii! Stai, stai, nu te mișca... Trec în tăcere cinci, zece minute. Însă iată că vântul aduce un șuier. — Ei, acu mergi ...
... după puțină tăcere. Da eu acu așa socot, că n-am la ce să merg la moara cea din Mitrievo... La ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu mai bine, drăguță, voi sta aici cu dumneata... — Ce să mai stai cu mine? — Ia așa... cu tine mi-e mai vesel... — Ți-ai găsit și tu om de veselie! Drumețule, eu văd că ție-ți plac glumele... — Știut că-mi plac! zice trecătorul ... drăguță. Cred că mult l-îi pomeni tu pe drumeț! — De ce să te pomenesc și pe tine? — Așa, că te-am înșelat bine... Ce crezi, că-s drumeț eu? Nu mai sunt eu drumeț. — Cine ești, dar, tu? — Îs un mort... Numai ce m-am sculat din sicriu... Îl ții minte pe lăcătușul Gubarev ... înferbințeală, celălalt doarme, dar al treilea îl petrece pe drumeț, bombănește trecătorul. Buni păzitori, se poate de plătit hacul! Nu, frate, tâlharii întotdeauna au fost mai harnici decât păzitorii! Stai, stai, nu te mișca... Trec în tăcere cinci, zece minute. Însă iată că vântul aduce un șuier. — Ei, acu mergi ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... sfânt, izvorul și lumina adevăratei științe și înțelepciuni. Ci dar cu greu și cu număr iaste a da, zic, neștine începătură celor ce mai despre toate părțile întunĂ©rec iaste, precum și mie acum să întâmplă a veni, vrând, cum am pomenit mai sus, a istori ale țării, ce-i zicem noi astăzi: rumânești. Cu greu, zic, foarte-mi iaste, de vrĂ©me ce nu aflu ... deadinsul, cum ziși, pare-mi-se că dintr-acĂ©ste pricini vine. Întâi, că mică și can laturi țară multora au părut că iaste, încă mai vârtos acum de când osebită de Ardeal și de Țara Moldovei iaste. (Cum mai nainte vom arăta, când și până când zic istoricii și gheografii că au fost împreună și de când s-au osebit). A dooa ... ce dă; așa de mânăstiri de scrie încă ceia ce acei mănăstiri i să închină și i să afierosĂ©ște, zice, iar alt nimica nu mai lățĂ©ște, nici de alte lucruri să mai întinde, unde dară puțin lucru și puțin ajutor și știință avem și de la acĂ©ștea. Și încă ...
... al dragostilor chin? Este ceas, este minută în care s-o pot uita? Și pomenesc-o vrodată fără a nu lăcrăma? Spre supunere mai multă nimică n-am mai ferit: I-am dat armele în mână și i-am spus că sunt robit; I-am spus orice slăbăciune în inimă am avut, I-am ... crudului foc, Afară de al ei suflet unde mila n-are loc?... Această nelegiuită și crudă supus-a ta, Decât tigrii, decât șerpii, mai rea la inima sa, Nebăgând nici într-o samă a mele multe jărtviri, Totdeauna cu mândrie, totdeauna cu-ndoiri, Fără mustrare de cuget ... amoriului s-au robit. La iubit, temut nu are, căci temutul la amoriu Îi a dragostei ș-a ciuzei focul cel mai arzătoriu! Lacrimi, plânsete, suspinuri, la ochii ei nu prind loc! Și scrisorile acelea de-amoriu scrise cu foc, Pentru dânsa sunt de gheață și răspuns ... silește la temut a mă porni! Totdeauna cu-ndoiele, totdeauna amăgit! Niciodată lângă dânsa n-am putut fi liniștit!... În scurt, maică milostivă, mai bine ...
... chinuită, altele se plâng că de când s-au măritat, bărbatul nici măcar le-a pomenit că-i sunt negri ochii, iară altele, mai ascunse la inimă, cu toată puterea rachiului, răspund oftând: „bărbații, ca bărbații, și mai bine și mai rău, așa-i la gospodărie!“ Negurile serii încep a se vărsa, și femeile se ridică și, luându-și ziua bună de ... povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în cărare, parcă-mi aținea calea; aprind într-însa că, Doamne, îndămână-mi mai venea s-o chitesc drept în frunte, încât nici n-a mai mișcat. Era un urs bârz, țântat în frunte, pare-mi-se că tocmai acela care mai astă-primăvară mi-a luat un cârlan, de m-a durut în suflet,— știi cârlanul cel terțin. — Dar dumitale ... de batjocurile și șăgile dupăcite ce pornesc din veselia zburdalnică, ei încep un cântec de inimă albastră, care pune pe gânduri pân’ și pe cei mai zurbagi, iar unii, cei mai ...
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... ori din ambiție, ori din dragoste, ori din “sfânta foameâ€� a banilor, ori din cine știe ce altă netrebnică pornire, sau, și mai bine, din toate deodată, ca să fie melodramă și mai grozavă. Ba încă, mulți intriganți de melodramă, daca i-ai întreba la o adică, nici ei n-ar ști să spuie pentru ce fac atâtea ... statornic. Duminecă seara multe scene s-au jucat așa încât părea că un actor vorbește din pimniță și altul din podul casei; iar când vorbeau mai mulți era și mai ciudat. La o întrebare șoptită, un actor poate răspunde într-un glas cât vrea de tare, însă nu într-un glas mai înalt sau mai adânc decât glasul căruia-i răspunde. Apoi ar mai fi de dorit ca figuranții, coriștii și rolele de a doua și a treia mână să se arate ca făcând parte ... nu vom trece cu vederea dreptul de vechime al acelor actori, ocărâți poate, care au stat la locul lor și atunci când aproape nimeni nu mai venea să-i asculte; nu vom micșora meritul acelora care, lipsiți de povață
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... că-s viță de uriași. Și-n adevăr că cine-l vede pe Toader Odobac, pe moșneagul și pe nepotu-său, pe Mitru Odobac, cel mai tânăr și cel din urmă coborâtor din neamul lor, înțelege pentru ce de vorba lor ascultau până mai deunăzi patru sate: Arșițenii, Moghileștii, Benza și Cotruții. Toader Odobac să fi trecut suta, după cât de multe ține el minte. E un moșneag înalt ... și el; o luă spre Moghileni. Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și ... pietroase; printre ele scăpa un zâmbet, care arăta albul dinților ca pe o rază de lumină ce țâșnea din mijlocul feței smolite. Sub cămașa strânsă bine pe trup, țâțele i se ridicau, repede, în răsuflet, ca două păsări ce se zbăteau în sân. Moșneagul clipi din ochi, tulburat, dar își căpătă ... cal de furat. Pe urmă sări jos, dădu calului o palmă, și surul își luă vânt spre herghelie, iar fata luă mâna moșneagului. — Lasă, mai
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... aromatici și nevăzuți, plutește, se leagănă, se amestecă și se împrăștie pe deasupra acestui covor înflorit. Culeg buchete și le arunc. Din ce în ce, mai colo, mai colo, mai departe, florile îmi par și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele ... vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit ... liniștea sub pluta bătrână. La umbra acestei namile, asurzit de orăcăitul broaștelor din mlaștină, să-mi aud numai gândul, să uit această poftă nestăpânită de bine și de armonie universală. Nebunii pe care cel sătul le găsește fără a le căuta, iar cel flămând le caută fără a ... cine e și cât poate? Ideile sunt copilărești, zadarnice și urâte. De câte ori nu râd de mine cei doi frați, bunii mei prieteni, și mai ...
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
... știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a ... de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și pe acela să-l jertfim, Mai întâi și voi ca mine dreptul să mărturisiți, Și atunci o așa pârgă pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită ... â€� Așa vulpea au grăit, Iar leul s-au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â€� Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â ... năravuri rele...â€� Și unindu-se la sfat, Toți pe bou l-au osândit Și în tavă l-au trântit, Măcar că făr’ să-l mai ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
... știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a ... de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și pe acela să-l jertfim, Mai întâi și voi ca mine dreptul să mărturisiți, Și atunci o așa pârgă pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită ... â€� Așa vulpea au grăit, Iar leul s-au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â€� Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â ... năravuri rele...â€� Și unindu-se la sfat, Toți pe bou l-au osândit Și în tavă l-au trântit, Măcar că făr’ să-l mai ...