Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE FAȚĂ

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 1041 pentru FACE FAȚĂ.

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... s-ar astâmpăra și m-ar îngădui pe mine, care până acuma n-am făcut nici bine, nici rău, să încep măcar a face ceva. Să încep a lucra și apoi să mă critice, fie chiar nevolnicii și răufăcătorii; dar să-mi dea pace să încep. A ... propriu — sunt puse în neputința de a-și mai realiza în teatru câștiguri nedrepte și arbitrare, sau a-și mai face micile capriții personale. Aceste persoane mă acuză cel puțin mai precis decât cei dântâi: bărbații spun că merg cu spiritul de stricteță la datorie și ... sistemă. După dezordine — intrarea prea bruscă pe calea ordinii, după îndelungă anarhie — restabilirea autorității normale fac efect aspru, efect ce de aminteri îl face orice reacțiune în sensul bun al cuvântului; deocamdată cam doare, ce e drept, dar face pe urmă bine. Așa se întâmplă și cu copiii prea mult răsfățați acasă când dau de ordinea severă a școalei regulate. Dar această ... și nu-mi vine a zice tocmai că nu mă pricep la a alege, ba la nevoie chiar a ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... tavan): E pentru... Cocoana (după ce și-a aprins o țigaretă): Las' să spui eu. (Către avocat:) Eu i-am spus: Lae, nu face pentru tine; dar el, amurezat... n-ai ce-i face! nu și nu! că se omoară, dacă nu-l las. (Către Lae:) Ai văzut acu, mangafache! (Cătră avocat, cu blândă filozofie:) Furia tinereții... n-ai ... lui popa Petcu! (Râde cu multă poftă; s-apleacă s-apuce de gât pe avocat și să-l tragă cu urechea la gura ei. Avocatul face la vreme o mișcare inteligentă și scapă. Ea face mișcarea ei grațioasă cu cele trei dește, întâi pe buze, apoi la stomac.) Ei! Da, uitasem!... Anghelica!... Da' (închide ochiul stâng și cu un zâmbet ... o parte. Mișcarea grațioasă a cocoanii.) Tânărul: Dumneei, domnule avocat, am martori, umblă toată ziulica pe la tanti ale dumneei; știu eu ce face dumneei pe la tanti ale dumneei? că dumneei are vreo patru tanti. Cocoana: Olio! ce spui, țațo? nu zici cinci ?... ba încă șase! (volubil) pe ... fi-s-ar fi stârpit sămânța de liberali! auzi liberali! să nenorocească o lume de se hrănea... Avocatul (plictisit): Țț!... Ce-are a ...

 

Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere

... Alecu Văcărescu Informații despre această ediție     Foarte multă văz plăcere     La a tuturor părere,     Hotărînd cu o pornire,     Făr' d-a face osebire :     Cum că lucruri delicate     Trei se află-n lume date     Care pot să îndulcească     O vedere omenească.     Zic : c-o apă și-o verdeață ... placă,     Și cusur să nu rămîie     Pe cît simte să-l mîngîie.     Dar o minte cu simțire,     Delicată și supțire,     Vrînd acestea să le-adune,     Face judecăți mai bune ;     Nu dă făr' de cercetare     Privileghiu așa mare :     Tot un fel sînt cîte trele     Dopotrivă între ele.     Căci la apă și verdeață ... fire     Orice suflet cu simțire,     Și mîngîie și vederea,     Și adăogă plăcerea.     Acest dar al frumuseții     Cu al apei și-al verdeții,     Avînd și singurătatea,     Face

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

... vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri-ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag ...

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

... vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri-ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează-așa de lin Prin perdelele de in; Și-n fereastră, ca-ntr-un prag ...

 

Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici

... puteți pune și pe hârtie... Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?... Nu vă voi spune ce-am suferit! Marturi zadarnici nu vă voi face A suferinții care-n piept zace, Adevărata durere tace! Și-ascunde fața și plânge-n umbră, O știe numai noaptea cea sumbră, Care ... N-am pus enigme de dezlegat! În poezie nu am misteruri... Tot ce-am scris este raționat! Proză rimată, curată proză, Că-n cer aș face stranie poză! Calea de mijloc iar n-am ținut Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut, Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... 1 I 2 II 3 III 4 IV I Un apartament bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu geamlâc și sonerie. În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns înfășurată în cearceafuri ude... O masă fără picioare ... rezuma rezultatul observărilor sale în afară. IV Fericirile mari sunt totdeauna de scurtă durată... într-una din nopți, Stamate, venind spre a-și face obișnuita-i datorie sentimentală, constată cu uimire și dezamăgire că, din cauze încă nepătrunse, orificiul de ieșire al pâlniei se strâmtase într-atâta, încât orice ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... două-trei orașe din țară erau luminate în centru cu lumânări de seu și cu opaițe de păcură. Acum, în urmă, un împărat venerabil ne face onoarea unei vizite oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai ... pășește în gol, are nevoie numaidecât de un razim pe ce să-și pună piciorul; îi trebuie neapărat o societate, pentru liniștea lui, pentru asigurarea față cu el însuși că existența lui are o rațiune mai temeinică decât norocul, poate necredincios, al câtorva momente. Neavând, așadar, pe cine să-i impună ... nevoile ei, închipuiește el niște nevoi sociale cărora le decretează pe dibuite satisfacerea. El tot speră și nu obosește a spera că va face să rezulte de la dânsul o societate. Trebuie să mărturisim că statul acesta are aci o sarcină titanică, însă, deocamdată, nu chiar imposibilă. Cucerirea bunurilor ... în pripă o societate devine nu imposibilă, ci chiar de-a dreptul absurdă, este pe terenul moral și intelectual. Statul poate decreta și face să se execute încă trei poduri pe Dunăre, treizeci de vapoare pe mare, trei sute de mii de armată și așa mai departe; asta se ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... își legase viața în fața lui Dumnezeu de un altul. Pe drum, băietanul se întâlni cu bătrânul. Ca și cum s-ar fi știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră în odaie, găsi ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea narcisului

... amintirea tristă a celui care-o cîntă, Tu apără-l de lume, de moarte și uitare, Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare. IV În liniștea odăii s-a stins încet-încet... Nu și-a fărmat viața petală cu petală, Ci a ... s-a stins în taină, și nimeni n-a știut, Căci în minuta asta de grea melancolie, Eu singur stam de față la muta-i agonie, Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.   Iar cînd a fost ca toate ...

 

Mihai Eminescu - Un roman

... Aș trebui să turbur a firei lungă cale, Și-n clipa mea ­ ce secoli ai veciniciei sale Abia putur-a face, aceea să fac eu. Nisipul din pustie pot să-l arunc c-o mână În cer ­ și dânsul negru deșert să fie iar? Ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>