Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 1772 pentru FĂRĂ.
... câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins ... al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om în toată puterea, în toată sănătatea ... spuse tare: — Nu, moș Dumitre, locul îi blestemat, locul pe care e casa. — Mai știi, răspunse bătrânul, și ieși pe ușă, îngânând cuvinte fără înțeles. Pe conul Nicu îl duseră la groapă, ținându-se cu toții mai în urmă, închinându-se mereu. La îngropare nu venise nici o rudă ... era: un moș, frate mai mic al conului Iordache. Toată averea i se cuvenea lui acuma, dar, fie din nepăsare, căci era el bogat și fără moștenirea asta, ori de frică să nu-i fie și lui scris s-o părăsească prea de curând, nici nu abătuse pe la moșie. Trimisese ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre ... cât de mică din dragostea lui pentru bani, dar copiilor le trebuie hrană, foc, școală... Îi fusese de ajuns nevasta. Își amintea bine de nevastă. Fără voie, se uită pe peretele din față, deasupra ușii. Acolo îi era portretul. Un prezent al lui Filip, de ziua ei. Simți nevoia să vorbească ... scaun și întrebă răstit: — De ce-ai luat-o atunci, dacă n-ai iubit-o? Toma răspunse liniștit: — Am luat-o pentru bani. Fără zestrea ei, azi n-am sta aici, în casa asta. Filip vorbi cu glasul înăbușit, întretăiat, neputându-și stăpâni furia, care venea deodată, ca un ... care o ținuse până acum ascunsă, ca pe un izvor ce n-are pe unde ieși la lumină, apoi cuvintele curseră repede, dezlănțuindu-se, aproape fără răsuflet: — I-a lipsit, i-a lipsit dragostea ta. Dragostea pe care sufletul tău n-a avut-o
... Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând ... a lui Nietzsche, De care mi s-au strepezit toți dinții! Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice În clipa asta, dacă fără veste Te-ar auzi divina Beatrice? El mi-a răspuns placid: — Amorul este Un ce banal, prin care Firea drege A ... crapă A stâncilor întunecate blocuri Și trec plutind pe-a nopții neagră apă. Fantome prinse-n diafane jocuri Călcau mărunt văzduhul, fără tropot, Ca cei ce poartă cauciuc la tocuri. Apoi un sunet depărtat de clopot Păru că bate-n aer tarantella Și ploaia se porni cu ... caste, mângâieri de soră. Sărutul ei — văpaie purpurie, Privirea — luminiș de auroră... Și-o clipă fu de-ajuns: pe veșnicie Se risipiră toate, fără urmă, Într-un fior de neagră isterie. — Destul! Destul!... Simțeam cum mi se curmă Viața-n piept, — cum vipere rebele Se zvârcolesc în ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... un ceas; Mă deștept, înțeleg șoapte, Simț că de copil e glas. Strigând întreb: "- Cine este? Cine-aicea s-a băgat? Cine-aici fără de veste A-ndrăsnit de a intrat?" Mă uit!... Ce să văz? Minune! Prea ciudat un copilaș Fricos cere ertăciune, Se ... o slavă nu-mi era, Al meu braț viteaz, de hulă, Pretutindeni m-apăra. Iar acuma făr-a prinde Eu de veste nicidecum, Fără arcu a-mi întinde, Fugar m-am trezit pe drum. Mare foarte a fost jocu Și de tot ne-așteptat; Într ... biruitori! Tocmai prin această țară Ce-o știam de tot a mea, D-astfel d-întâmplare-amară Eu nu mă puteam temea, Neferit, fără gătire, La arme nici mai gândind, Plin de râsuri, de iubire, La suppușii mei venind. Zăresc, văz așa copilă, Abia seama i-am luat, Când ... slavă l-Amor; Ne-nsoțite, despărțite, Spre-a jăli cel mai trist dor. Aurora se coboară Din brațele lui Titon Veselă și rumeoară Fără teamă de vrun zvon. P-a ei cale semănată De trandafiri vii la feți Vine, porți deschide-ndată Zâmbitoarei dimineți. Focurile-și respândește ...
... care ne încredințeză, că eÄ se sporesc, și sporirea acĂ©sta ar fi peste putință, dacă ea n’ar fi o necesitate organică. Ni-e fără îndoială greÅ să ne împăcăm cu gândul, că în actuala fasă a viețiÄ nĂ³stre naționale EvreiÄ ne sunt indispensabilÄ. Ceea-ce îÄ ... nevoie de EvreÄ. CeÄ l’alțÄ, fiind maÄ ca noÄ, aveaÅ nevoe de EvreÄ și li-aÅ deschis drum largih mișlocul nostru. Satana are viață fără de sfârșit și e pretutindenÄ și în tĂ³tă clipa de față. N’a fost între pÄ•rințiÄ noștÄ și nu e între ... și merg înainte pe drumul croit de bÄ•trânÄ; și aÅ fost și atuncÄ oamenÄ, care se încântaÅ, și aceștia nu maÄ puteaÅ să trăiasc fără de EvreÄ cum nu putem nicÄ noÄ să trăin fără de legiunile de ispititorÄ ci de mijlocitorÄ, care toțÄ sunt uneltele SataneÄ. Nu e în lumea acĂ©sta nimanÄ, rÄ•Å orÄ bun însu-șÄ ... vor simțÄ EvreÄ și ceÄ de o seamă cu dânșiÄ, că sunt de prisos în mijlocul nostru și se vor duce, încetul cu încetul, și fără ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... un păhar Să-umplea-îndată de-a muselor har. Dumnezeiescul Platon și el Bea, mânca cum să cade, domnește; Nici iscusitul Aristotel Trăia fără vin, carne și pește. Pentr-acea de-a lor cărți învățate Și-acu ne mirăm; și cu dreptate! [4] Dar' încătro râvna te ... astăzi le plăcea, Aceaiaș mâne toți o hulea! Într-acea de sfadă și gâlceavă Nu era mai nice-o zi deșartă, Ba ș-alte lucruri fără ispravă Să scornea după-adunarea spartă, Căci mergând pe-acasă-într-adevăr Unii cu-alții să lua de păr. Puțin lipsea ca să nu să ... Numa cât s-ațiță vrajbă ș-ură Care sfătuirii bune strică Ș-în urmă nu s-alege nimică. Căci, întru-adunările mai toate, Unde norodul fără-osăbire A vorbi și sfătuire poate, Purure gâlceavă, neunire, PricĂre cu vrajbă stăpânește. Dar' nimic bine să hotărăște. Cel mai obraznic și ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... ad-hoc al Moldovei, cu toate că și unii și alții erau pentru "Unire". Numai atâta, că bătrânii voiau "Unire" cu tocmală, iar tinerii "Unire" fără socoteală, cum s-a și făcut. Toate ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una ... a poposit la Agiud, unde l-a întâmpinat o mulțime de lume, ca pe un domnitor. Printre lumea ce se înghesuia, cu treabă, fără treabă, iaca se zărește o hârtie fâlfâind pe deasupra capetelor mulțimii, în vârful unei prăjini. Cuza-vodă, înțelegând că trebuie să fie vrun suflet necăjit ... — He, he! moș Ion Roată, prietenul și tovarășul meu cel vechi din Divanul ad-hoc, lucru negândit! Ridică-te, moș Ioane, și spune-mi, fără sfială, ce durere ai. Ți-a făcut cineva vrun neajuns? Moș Ion Roată, văzând că, după atâția ani de zile, nu l-a ... ntâi, a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină și să mă aducă la sapă de lemn. Și aceștia, ca oameni fără judecată și pizmași, făceau toate chipurile satanicești, sau ei de-a dreptul, sau prin alții, cum să dea vitișoarele mele măcar de-un ...
Ion Luca Caragiale - Inițiativa...
... zic eu — nu te-a devastat. — Te rog, nu mă-ntrerupe; lasă-mă să termin... Noi ducem greul țării ăștia, care fără noi, ce să zicem?... Parcă n-ar mai merge, să fluieri numa din buze și să umpli doldora punga statului, din care pe urmă să ... chestia, și... — Apoi, dacă nu cunoști chestia — mă-ntrerupe el și mai iritat — de ce te pronunți?... că toți dv. vă pronunțați fără să cunoașteți chestia... Nu, domnule!... Asta, nu noi, eu și cu d-ta; asta, statul trebuie!... înțelegi? — Înțeleg; decât eu ca publicist ce vrei ... egoismul — deși suntem, orice s-ar zice, prea din cale-afară desconsiderați, cu toate că se declamă și se cântă pe toate tonurile că fără cultură o țară nu poate-nsemna nimica; și este foarte adevărat: numai cu cereale și cu zarzavaturi, și chiar cu petrol, nu se poate pune ... pentru dv. publiciștii, dacă sunteți adevărați publiciști, nu moftangii!... — A! Mitică ! — Nu! strigă el în culmea enervării; trebuie statul!... Auzi! doică fără lapte!... Auzi! doică să... Bravo!... Și statul, indiferent... și laptele... laptele ei!... Și pleacă necăjitul părinte, să caute biberon, probabil. Ia, să vedem: cu teatrul ...
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă
... importante centre politice ale țării. El datorește însă în mare parte importanța sa activității, energiei și devotamentului lui Leonida Condeescu. Se poate oare zice Termopile fără a zice Leonida? Nu, desigur. Ei! tot astfel, cine zice Leonida, zice Mizil. Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida. Ce ... de a afirma importanța Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a realiza înflorirea Mizilului. Este Leonida un ambițios? Da, fără îndoială! zic eu; dar când ambițiunea nu este egoistă, ci altruistă; când ea s-aprinde pentru binele public, este nobilă și mai presus de orice ... pentru a face din Mizil capitala unuia dintre cele trei județe limitrofe au rămas infructuoase: era peste putință a se degrada, fără nici un motiv plauzibil, Ploeștii, Buzăul, ori Călărașii. În privința Ploeștilor, Leonida găsise motivul, un motiv destul de puternic: Ploeștii se făcuseră vinovați de o ... facă un trup, care să se declare județ de sine stătător cu capitala Mizil. Soluțiunea era neadmisibilă, din cauza crizei de care suferea tezaurul public. Fără să renunțe a gândi la realizarea visului său într-un timp mai oportun, Leonida a început să stăruie ca barem să ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei
... face un iaz de lumină. Sufletul care am vrut să-l dau lumii pentru ca să regularisesc mișcările și să mișc orânduielile sale, ar fi fără îndoială un frumos lucru, dacă eu aș putea să-mi tălmăcesc cum acest suflet lumesc este tot același în vultur și în cioară, în tigru ... și învățăturile în care eu mă adâncesc sunt de acele poate în care rezonul cel slab al omului nu va afla niciodată decât un haos fără margeni și o lată întunerecime. Aceea ce o numesc înțelepciunea mea ar putea deci să nu fie decât nebunia mea. Căci aceasta este nebunie decât ... de Eghipet și logogrifurile craiului de Ethiopia. Cât pentru tainele firii, el declarisește că nu înțelege nimica. El lasă să meargă lumea după cum merge, fără să vreie să o puie el la cale, și pentru ca să fie mai slobod de nevoi și de griji, ci s-au lăsat de ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... cu plutirea lor în aer, serbarea vreunui iarmaroc și să slujească de pildă pacinicilor locuitori. Cum îți spuneam, societatea noastră se afla într-o uliță fără nume. Ea se alcătuia de cinci tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice ... drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea și femei, va fi totdeauna monotonă și urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă și musteți, ca o zi fără soare, ca o gazetă fără abonați, ca un șes fără verdeață, ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viață fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor și, în sfârșit, ca toate comparațiile din lume. Femeile singure au talentul să însuflețeze conversația, să-și înalțe închipuirea până în al noulea cer ... face de-ți uiți grijile vieții, chinurile ambiției, lipsa bogăției, nemulțumirile politicii. Fruntea ți se dezbârcește, te uiți, te socoți în vrâstă de optsprezece ani, fără supărări, fără ...