Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUNOSCUT DE TOATĂ LUMEA

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 422 pentru CUNOSCUT DE TOATĂ LUMEA.

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de ... omenesc, rătăcirile sale, descoperirile geniului, pricinile neștiinței, a superstiției și a întunericului. Simplul particular în citirea istoriei găsește mângâiere pentru relele de față; ea îi arată că, prin o tristă fatalitate, perfecție n-a fost niciodată în lume, că virtutea mai totdeauna a fost prigonită în viață și că răsplata ei, cele mai multe ori, nu i-a venit ... iarăși și pe noi cu semințiile viitoare, cărora are să le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

... toată rânduiala și cu toată dragostea părintească, felurimi de sculișoare: sticlulița cu stricat , pe care dumneaei îl numește dres, pămătuful, alune arse îndestule, făcălețe mititele de paie de mătură alese, firele de ibrișim, hârtiuțele cu stiubeci, pudră, făioară, rumeneală ș.c.l., strânse, rânduite foarte binișor; o, ce dragoste părintească! nostimă și tinerică o să mai fie coconița Drăgana ... marțafoaică să-i meargă înainte la mir. Odată s-a întâmplat una ca aceasta și s-a făcut lucrul dracului în toată mahalaua; dar mai spuie și alții câte mai știu! Aci să luăm vremea când se întoarce frățica de la curte cu călimările la brâu sau (de e îmbrăcat nemțește) cu cravata răstignită pe piept — pentru că și dumnealui se ține de modă. La scară, în pridvor, sunt câțiva hamali ce se țin după un jupân ce strigă: "Marfă! marfă!", cărând teancurile în spinare. Jupânii sunt înăuntru ... mătura în mână! — Auzi! auzi? baraonoaica dracului! și încă mai răspunzi, bătu-te-ar Dumnezeu de afurisită? Lasă că ți-oi scutura eu praful de pe tine! E câțiva ani acum de ...

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă ... vionicelul străin, până a nu-și găsi gazdă, când locul jocurilor ale băieților, când spitalul unde zăceau bolnavii nevindecați, părăsiți în sărăcia lor de toți și de neamuri! Balada lui Donciu spune: Sub cel păr mare din sat, Zace Donciu într-un pat; Și de mult zace, măi frate: Nouă ani și jumătate, Și nouă zile de vară, Și nouă de primăvară; Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de-o parte viermi îl roade. Neamurile l-au uitat, Toată ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia. De-acolo vine și vorba, cunoscută în toate țările locuite de români, și care se adresează aceluia ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul ... îndrăcită și apoi iar îi împinge înainte. Atunci să te duci să vezi Bărăganul! Ai zice că Bărăganul se cocoșează, se întinde, după voință, bucuros de toată lumea asta de ciulini, care se dă de-a berbeleacul pe spinarea lui, pe când crivățul suflă turbat. Uneori, în clipe de liniște, Bărăganul parcă-și reține suflarea, ca să simtă cum trec fugulița trei ori patru ciulini, ca niște buni tovarăși, se ciocnesc unul de altul și se întrec în glumă, dar repede se pun în rând și o pornesc cot la cot. Spre sfârșitul vejeliei vin ciulinii singuratici. Sunt ... băltăreț de la Lăteni, de

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... piațuri a Parisului. CRISPIN:— Ce vrednică de iubit esti Anghelica! VALER: — încâ să socotești că are bani gata. CRISPIN:— Eu cunosc toată mărime dragostii d-tali. Dar pănâ unde ai agiuns cu mititica fată? știi ea plecările d-tali? VALER: — De opt zile de când am o slobodă intrare la tatăl său, așa de bine am lucrat încât mă vedi cu un ochi plăcut. Dar Lizeta, slujnica sa, mi-au spus o vesti care mă diznădăjduiește! CRISPIN:— și ... nu vie vro câteva zile la M. Oront. îndată te agiung. (Să duc.) PERDEAUA A 4-LE ANGHELICA, LIZETA ANGELICA: — Așa, Lizeto, de când Valer mi-au discoperit pătimirea sa, o tăinuită măhniciuni mă usucă și, sâmțăsc că de voi lua pe Damis, îmi va scurta odihna vieții. LIZETA: — Ce om primejduincios esti acest Vaier! ANGELICA: — Cât sunt de nenorocită! Privești starea me Lizeto; sfătuiești-mă, te giur, ce trebui să fac? LIZETA: — Ce sfat poți d-ta aștepta de la mine? ANGELICA: — Acel ce ți-l va însufla interesul cari tu iei la aceea ce să atinge de ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni de știință adevărați, cauza este că mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranți, de funcționari netrebnici, de academici[...], secretari, membri onorifici, asociați în cultură, jurnaliști, ateneiști, conservatoriști, poetastri, spânzurători de pânze la „expoziția artiștilor în viață“, și celelalte, și celelalte. Ai un singur bloc de marmură: dacă îl întrebuințezi pentru o figură caricată, de unde să mai poți sculpta o Minervă? T. MAIORESCU Iași, martie 1874 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI Cartea de față a fost altfel proiectată decât se prezintă publicului acum. Sunt aproape doi ani de când membrii societății „Junimea“ consacră o parte din timpul fiecărei ședințe a lor la lectura poeziior române publicate până astăzi, cu ... născuseră. Cu cât înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... ne ține pe drumul legal, noi ne-am împins moderația până la o vinovată molăciune, numai și numai ca să nu dăm domnului nouă ocazii de pâri și calomnii. Și cu toate aceste, moalea și moderata noastră purtare tot a fost tratată de purtare scandaloasă . Când mai toți moldovenii, bântuiți de biciul holerei, erau răspândiți pe toată fața țării, când mai fieștecare familie era îmbrăcată cu doliu pentru pierderea unui părinte, unei soții, unui frate, unui fiu, urgia domnească îi ajunse până ... cele mai barbare, strămoșii lor n-au cugetat măcar. O țară întreagă este lăsată în libera și neîngrădita urgie a unui domn îmbătat de pofta răzbunării, aprins de setea de a desființa tot ce mai este bărbat de cinste și de bine, tot ce mai are curaj de a protesta în contra răului. Toate armele, toate mijloacele îi sunt bune, numai să poată ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertății și ... putut încheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunoștea domnului Moldovei titlul de autocrator și țării o deplină neatârnare. Rusia, prin tratatul de la Kainargi din 1774, cunoaște

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca să-l puie la vreo muncă. Cu această vulgarizare comodă se însărcinează gazeta de azi, care, pentru un gologan, afară de știri politice din toată lumea, de buletine financiare și economice, dă și recenzii literare și științifice de tot felul. Într-o astfel de recenzie literară, spre pildă asupra celui din urmă roman al lui Zola, criticul gazetei îți va spune că în acest roman Zola a rămas ... mulțimii! — Oh, da, e tot Zola cel vechi, dar, orice ar face, tot romantic rămâne. Nu e așa că pentru un gologan e destul de convenabil? Și în felul acesta, critica, recenzia ,,servește de călăuză în Prin cele spuse sunt departe de a nega folosul recenziilor critice din gazete, precum sunt departe de a tăgădui folosul gazetei în genere; dar recenziile gazetărești sunt tot atât de puțin critică, pe cât de puțin vulgarizările științifice gazetărești sunt adevărată știință. Dacă vom mai ține seama și de faptul că aceste recenzii, fiind foarte bine plătite, sunt scrise uneori

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... Nicolae Gane - Agatocle Leuştean Agatocle Leuștean de Nicolae Gane Chip din lume Numai cine a trăit mult ca Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. Avea o mulțime de ascunzișuri și deschisuri. Mai întăi, singură această împărechere de nume îi dădea un aer ciudat. Parcă-ntr-adins nașul îl botezase cu numele Agatocle, luat de prin cărți, ca să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om ... să mărturisesc că dacă ele ar fi rămas numai în nădejdea lui, ar fi dus sărmanele mult și bine dorul ademenitului, căci, el, bărbatul, în toată viața, n-a ademenit decât o singură femeie, aceea pe care a luat-o de soție și încă și aceea cam fără știrea lui, îndemnat și stărostit de alții. De altfel, om de spirit, șăgalnic, putină de anecdote și de povești. Umplea casa de veselie unde intra el. Însă de toate aceste însușiri nu se folosea față cu femeile. Între dânsele i se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic ... joc;

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>