Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU VINE
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 1083 pentru CU VINE.
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... Cum n-a mai fost altă. Domnul o privea Și se-nveselea Și astfel grăia: ,,Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! Spuneți-mi cu drept, Cu mâna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă mănastire Pentru pomenire Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă! Iar cei meșteri ... se-ntorcea, Norii se-nvârtea, Și de pe grindiș, De pe coperiș, Mort bietul cădea! Iar unde cădea, Ce se mai făcea? O fântâna lină, Cu apa puțină, Cu apă sărată Cu lacrimi udată! ↑ După cronicile Țării Românești, Radul Negru voievod domnea dincolo de Carpați, pre Almas și pe Făgăraș, ridicatu-s-au de acolo cu ... baladelor poporale, am auzit multe fluiere răsunând prin poienele codrilor și am rămas încântat de frumusețea originală a acelor sunete pătrunzătoare, iar mai cu seamă la Bicaz, pe malul Bistriței, am întâlnit un păstor anume Brândușă, care se înălța la gradul unui adevărat artist prin talentul cu care cânta Doina din fluierul său. ↑ Superstițiile poporului în privirea zidirilor sunt multe. Așa, el crede că o zidire nu poate avea trăinicie dacă ...
Dimitrie Bolintineanu - Timpul
... lumină, Un brâu lucitor; Eterul albastru cu stele aurite Se scaldă prin valuri ușor încrețite De vântul ușor. Pe fluviul luciu o barcă s-arată Cu pup-aurită, cu flori cununată, Cu văl de satin, Cu june fecioare ca visuri frumoase Ce-n viața fugindă se-nclin amoroase P-al nostru trist sân; Un om cu cosițe și gene albite, Cu brațe secate, cu fețe pălite, Cu coasa de fier, Apare în barca cu dalbe fecioare E timpul; iar ele sunt blândele oare Ce vin și iar pier. Și barca se duce prin valuri purtată; Iar grupa de fete ... visuri se-mbată, De viață se-ncânt; Cosița lor saltă sub aurea dulce Și flacăra lunii pe brâul lor luce, Și iată cum cânt: ,,Vin' cu noi, străine june, Să te-mbeți de răsfățări, Vin' pe tinere cunune De adună desfătări! Vin' cu roze de-mpletește Anii tăi ce fugători, Pân' ce timpul nu cosește Ale vieții tale flori! Să n-amâi plăcerea dulce! Timpul este-amăgitor Ce ... și sufletu-i bate, Răpit de dorințe ce viu îl străbate De vise d-amor; Dar vasul se duce și-n umbră dispare. Se stinge ...
Vasile Alecsandri - Mehedințeanul
... frunzi de fag Ca să fiu la lume drag Și-s scăldat de mic în Olt Să mă fac viteaz de tot Și-s frecat cu busuioc Să am zile cu noroc. După ce am mai crescut Din ochi maica m-a pierdut C-am fugit de la părinți Tot în munți, la Mehedinți ... Apoi m-am lăsat în vale Cu trei rânduri de pistoale Ș-am ajuns un voinicel Cu inima de oțel. Aoleo! ce foc de dor! Veni-va badea Tudor [1] Să mai strângă din păduri Cete mândre de panduri Ca s-alunge de la noi Și pe greci și pe ciocoi ...
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)
... urmă am intrat în iad La Turtucaia, Și încă miroseam a brad Când s-a-nceput bătaia. Acolo jos, un căpitan Cu barba rară M-a pus alături d-un țigan Să-mi dau viața pentru țară. Mi se părea că e un basm, Când ... cu intenții criminale. Mă căutau prin cucuruz Să mă mănânce, să mă frigă! Și când cădea câte-un obuz Cât un ceaun de mămăligă, Trosnea, cu ... mă minunez ș-acum Că nu mi-au spart timpanul!... De-acuma chiar de m-aș zvârli Într-o vultoare, De mine Moartea va fugi Cu
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... în a lui viață Odor așa de dulce Nu l-a cuprinde-n brațe? Îi zic: mă lese-n pace, Ce are cu-a mea gură, Cu ochii mei ce are, De-a merge nu se-ndură? Iar el râzând răspunde Că nu cunoaște mila; De nu-i voi da ... n corabie suind, Merge la preotul Chrise, fata-n mânile lui dând, I-a adus tauri de jertfă, și convoi iar la ahei Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei. ANA Vezi, măi badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu șir. MUȚI Ce mai treabă; a-nvățat-o pe de rost din păr în fir. ANA Tu nu știi să-nveți tot astfel ... ți dea ție plăcinte, Iară leneșului celui chiar nimic, să ție minte. MUȚI Dar de ce-a dat pe Brizeis, spune, mamă, îi cu drept? Să fi fost a mea, mămuță, eu cu toții dedeam piept. Ai spus singură că dânsul pe Brizeis o iubea... Câtu-i lumea și pământul n-o luau din mâna mea. ANA Eu ... ...
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
... veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână... Țărână, suntem toți țărână. III - Iertare Iertare! Sunt ca ... nu este ușoară. V - Zburam Zburam pe aripi strălucite... Copilul cel de altădată Nevinovat ca și o fată Neveștejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Și cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinței, Redă-mi puterea biruinței, Refă-mă omul care-am ... au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră... Onoarea mea o nimiciră, Am sângerat, dar am tăcut. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colț nesfâșiat. Frați, rude, toți mă dușmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O ... XI - M-am uitat M-am uitat la fericiți... I-am văzut nemulțumiți E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpați sunt cu ...
... mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca ... Cum să mă diafendepsăsc? Ce drum oari să calc? Și de-a lui șeretlicuri cum oari voi să scap? Tu îmi pai om cu minte, înțălept procopsit, Cu darurile firii frumos împodobit. La tini, nenorocita, nădejde me o am, La picioari îț cad, căci alt agiutori n-am, Fii-ți milă de-așa ... adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și mai păgubitoare. Minte deci trebuiești, mai bini să mă duc La prietinii mei, cu dânșii să mânânc, Și cu adunare aceasta eu mă voi mai lua, Și patima ce-am pățit poate c-o voi uita." Să duci: dar foarte chefsiz îl înțăleg peșin ... ș arate halu Și pentru a lui pagubă să dei arzihalu, Într-în palaturi, vedi fimei mulți grămadă, Suliminiti pe obraz și unsă cu ...
... mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca ... Cum să mă diafendepsăsc? Ce drum oari să calc? Și de-a lui șeretlicuri cum oari voi să scap? Tu îmi pai om cu minte, înțălept procopsit, Cu darurile firii frumos împodobit. La tini, nenorocita, nădejde me o am, La picioari îț cad, căci alt agiutori n-am, Fii-ți milă de-așa ... adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și mai păgubitoare. Minte deci trebuiești, mai bini să mă duc La prietinii mei, cu dânșii să mânânc, Și cu adunare aceasta eu mă voi mai lua, Și patima ce-am pățit poate c-o voi uita." Să duci: dar foarte chefsiz îl înțăleg peșin ... ș arate halu Și pentru a lui pagubă să dei arzihalu, Într-în palaturi, vedi fimei mulți grămadă, Suliminiti pe obraz și unsă cu ...
Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane
... Fără-a mai puni vadè. Di poftești și dumneata Singură eu ți-oi lua. — Ehei, soro, de voiești, Să mă mai îndatorești Cu-așa facere de bine Cumpără-mi și pentru mine ! — Pre bine, acuș voi zice Numai de mi-a mai aduce ! Și ți ... la fereastră, Că s-aude duruind O butcă hodorogind. — Mări, dă-o la nevoia ! Treacă cine cum îi voia. — Ei dichis, mare minune, Cu căzuta plecăciune, Nu vezi, fa, că să închină Și totuna dă din mînă ? — Arză-l focul cotcodeț Că-i un bou de n-are ... butcă Ca cînd dracul îi apucă, Așa strigă și vorbesc, Ori pe semni să sfăduiesc. — Ei, îl știu, îi Constandin Nătărăul cel deplin, Împreună cu Iordachi. Gugumanul lui Dimachi. — Adevăr că-i gogoman Nu plătești nici un ban, Căci cu totul chiulhaniu, Nu-i ca Razu paraliu. Dar măcar și Constandin Nu-i mai gios, că-l bolîndin, Prè bine s-o potrivit Ca cînd ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toți motanii, fără șagă, Nu-ți plătesc nici chiar doi bani! Of! mări frate, De ai păcate Cu cai de poștă să te pornești; De multă ciudă, De multă trudă, Te simți, cu poșta, că-mbătrânești! Ba nu-s propele, Nici căpițele; Ba ștreangu-i putred de ars în foc! Hi, pliosca, trosca, Hi, trosca, pliosca!... Sluga-n ... Te dau de maluri; Îți sfarmă trupul de nu mai poți! Și de nu-ți pasă, Ajungi acasă C-un ochi, c-o mână, și cu trei roți! CHIRIȚA (alergând în fund): Poftim poște!... dacă nu merg caii, fug surugiii!... Da unde s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta ... te-a vedea ea cucoana acuși. GUGULIȚĂ: Taci, îți zic, c-apoi știi... (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine. FECIORUL: Ce să fac?... că doar n-am zece capete de stricat... GUGULIȚĂ (mânios): D-apoi dacă-ți poruncesc eu?... nu vrei?... Ei lasâ ... â€�) SCENA II FECIORUL (lângă oblon), ȚIGANCA (lângă coada trăsurii), GULIȚĂ (dându-se de-a săniușul pe dinaintea ei), BONDICI, PUNGESCU, un neamț cu ...
... în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate Primenești și nimica să stea în veci nu poate, Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare, Minunată zidire, și el fârșit are. Și voi, lumini de aur, soarilă și luna, Întuneca-veți lumini, veți da gios cununa. Voi stele ... în veci, toate trece lumea, Toate-s nestătătoare, toate-s niște spume. Tu, părinte al tuturor, doamne și împărate, Singur numai covârșești vremi nemăsurate. Celelalte cu vreme toate să să treacă. Singur ai dat vremilor toate să petreacă. Suptu vreme stăm, cu vreme ne mutăm viiața, Umblăm după a lumii înșelătoare fața Vremea lumii soție și norocul alta, El a sui, el a ... voi Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoe. Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulți cu amar să afume. El sus, el coboară, el viiața rumpe, Cu soțiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ceasul. Numai mâini și