Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂRȚILE
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 607 pentru CĂRȚILE.
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu) Fericirea de Grigore Alexandrescu O vedeți colo, colo în vale, Unde natura vesel zâmbește, Unde păstorul zilele sale În paza turmei le mărginește? Inimă simplă, nevinovată, Orice dorință lesne-mplinită. La câmp simțirea e-adevărată, La câmp viața e fericită: La câmp, nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai mărirea toate supune, Numa-n palaturi e fericirea. Măriri, nădejdea zice, goniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, colo-n războaie, De steagul slavei falnic umbrită? Ochii sunt groaznici, plini de văpaie, De morți, de sângiuri stă ocolită; Apără dreptul, legea, credința, Și răsplătirea-i e nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai pe mare ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
... de loc nu e de mirare Daca chiar și nouă rîndul ne-o veni din întîmplare. Autonomia-mi place, o voi cum e scrisă-n carte, O cer pentru țara-ntreagă, dar și pentru mine-n parte; Adică orce cazuri să urmez eu cum îmi place, Fără a putea ...
Grigore Alexandrescu - Oglindele
... Grigore Alexandrescu - Oglindele Oglindele de Grigore Alexandrescu Am citit altădată, nu mai știu în ce carte, Că într-o țară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumusețe trecea de urîciune: Cîți se-ntîmpla s-o aibă se socotea slutiți; Iar frumoși ...
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
... Vitleem odată stea din cer mântuitoare, Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare, De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt. VI Când citim în vechea carte a istoriei străbune Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române, Care inimă stă rece? care suflet nemișcat? Cine n-are dor să vadă ...
Iacob Negruzzi - Prigonire Prigonire de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Prigonire 'nverșunată Ah! ca mine niciodată Om pe lume n-a simțit De-un chip mândru și iubit De m'afund în cugetare Înainte îmi apare — Nesfârșit îl văd în gând Cum surâde dulce, blând; De mă primblu prin grădine Eu îl văd în jur de mine Printre stele, printre nori Și prin aer și prin flori, De ieu cartea, pe-orice pagini Văd aceleași dulci imagini Iar de scriu, eu scriu cu dor Numai versuri de amor. Și când noaptea se coboară Ș'a mea minte împresoară Eu văd iar acel surâs Zioa 'n visuri, noaptea 'n vis. Chipul, știu, e nălucire, E părere, amăgire — Însă este o părere Ah! și dulcea mea
Iacob Negruzzi - Prolog Prolog de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 6:17 →→ azi noapte sfârșitul lumii a-nceput cu biserica prăbușindu-se cerul s-a-ntunecat brusc și cutremurele nu mai conteneau cu huruitul lor asurzitor mi-am făcut bagajele cu răbdare mi-am împachetat cărțile toate mi-am ascuns pisicile în rucsac apoi m-am așezat în genunchi și-am început să râd ca un dement rămăsesem de unul singur eu care iubeam singurătatea într-o jumătate de cameră cu o jumătate de lumânare aprinsă pe jumătate ceasul se oprise la jumătate pe o jumătate de șifonier (jumătatea mea
Ioan Slavici - Jidanii militanți
... numaÄ cu viuă repulsiune se aproprie de dânșiÄ. CeÄ maÄ mulțÄ dintre aceștÄ luptătorÄ aÄ luÄ Iuda aÅ cu tĂ³te aceste multă știință de carte și sunt destul de deștepțÄ, ca să-șÄ pĂ³tă da sĂ©mă, că relele ce se nasc din reaua lor faptuire se rÄ•varsă ...
Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
... față și pe dos, Din scoarță până-n scoarță retorice sofiate. Demostene, Cicero ar fi rămas pe jos Cu gurile căscate. Nu prea știau de carte ăi judici bestiali, Ș-având cam pe a rânză pe zișii năciunali , Pe unul și pe altul întruna condamnară, Sentința pronunțară: "Tu minți ...