Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru C
Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 1431 pentru C.
Alexandru Macedonski - Când toate trec și-mbătrânesc
Alexandru Macedonski - Când toate trec şi-mbătrânesc Când toate trec și-mbătrânesc de Alexandru Macedonski O! poezie, pe când toate în lume trec și-mbătrânesc, Când nu mai sunt nici eu băiatul cu inimă nevinovată, Când zilele copilăriei sunt o ghirlandă scuturată, În mine iar te regăsesc, O! Poezie, Te regăsesc și tot aceeași: cu tinerețe coronată; Tot călătoare printre stele, sau din nălțimea înstelată Tot coborând și printre oameni și rencepând să răscolești, O! Poezie, Tu singură nu-
Alexandru Vlahuță - Ah! Cântă-mi mereu
Alexandru Vlahuţă - Ah! Cântă-mi mereu Ah! Cântă-mi mereu de Alexandru Vlahuță D-șoarei M. G. Menită din leagăn de blânda-ți ursită, Menită să cânți, În ceruri, cu gândul copilă iubită, În ceruri te-avânți. Și multe din lumea în veci stătătoare, Și multe răpești, Mistere frumoase și fărmecătoare, Mistere cerești. Și vii de la îngeri cu taine sfințite, Și vii pe pământ, Și spui lumei noastre de lumi infinite, Și spui al tău cânt. Ș-ascultă pământul cuprins de uimire, Ș-ascultă cu dor, Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire, Șoptindu-i ușor. Dar cerul se simte prădat de-a ta minte, Dar ceru-i mâhnit, Căci tu ai spus lumii a lui taine sfinte, Căci tu l-ai smerit. Pământul te-adoră răpit de-admirare, Pământ sum și eu. Ah! cântă-mi. Îmi place cereasca-ți cântare; Ah! cântă-mi
Ana Conta-Kernbach - Cîntec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)
... Zîmbet și privire Tainic luminiș, Dragostea ei toată Cald acoperiș. Haide, dragul mamei, Nani, nani, fă, Cît timp sînul mamei Adăpost îți da. Lumea ta c'o vorbă Astăzi o supun, Din povești de-avalma Pot minuni s'adun. Dalbele crăiese, Zîne, feți frumoși Toate-s pentru puiul Cu ochii voioși ...
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit de Antim Ivireanul Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acĂ©ia ce pătimĂ©ște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și cĂ©le înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimĂ©ște mântuit de boală. Așa și preaînțeleptul doftor al sufletelor și al trupurilor noastre, împăratul împăraților Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinții și să umfla ca o rană cu înșălăciunile cĂ©le lumești spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace și au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc, de vrĂ©me ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătății lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmașului și a-l aduce la frumusĂ© ...
Cincinat Pavelescu - Cântec de primăvară (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Cântec de primăvară (Pavelescu) Cântec de primăvară de Cincinat Pavelescu Visând la ochii dulci ai dragii mele, Am aruncat, spre casa ei trecând, Într-un mănunchi, albastre viorele Și dorul meu turburător de gând. Un stol de rândunici gălăgioase L-au prins din zbor și-acum, în adevăr, Îți bat în geamuri, vesele, să-ți lase Amoru-n gând și florile în
Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre
Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre În florile plăpânde din câmpurile noastre de Dimitrie Bolintineanu Și florile plăpânde din câmpurile noastre, Născute pe mormântul vitejilor străbuni, Sunt mult mai râzătoare ca sufletele voastre, O, frații mei cei buni! Oh! sufletele voastre sunt întristate foarte La vechea strălucire sunteți nepăsători; La cântece fatale de doliu și de moarte, Cătați ascultători! Eu vă respect durerea ce viața vă-nconjoară, Cu voi, întotdauna vărs lacrime chiar eu. Dar lacrimile-alină durerea voastră oară, O, mare Dumnezeu! Adeseori un popol ce cade sub durere, Durerile-i amare lui însuși e dator! Să plângă cel ce pierde speranță și putere, Ce merită-al său dor! Dar inima ce-i plină de viață, de mărire, La moarte și la doruri privește cu dispreț! Așa făcea pe timpul de fală, fericire, Românul cel măreț. În inimile voastre de ce nu pot eu oare Să vărs căldura sacră ce-ncinge sânul meu? Atunci ați trece viața cum trece-o sărbătoare Înalte Dumnezeu! O, frați d-o suferință, d-o țară, d-o durere, Se cade ca proscrisul ce voi ați blestemat S-atingă sânul vostru cu flori de mângâiere, El, cel
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură Alvir cătră a sa miniatură de Gheorghe Asachi O, tu, pictură netedă A mânei lui Apele, Ce figurezi avidoma Icoana feței mele! O, mângâiere singură De amorata zină, De când o lege barbară De dânsa mă dezbină! Mergi-unde cu haritele Dulce-Amor domnează, Und-al meu cuget ș-inima De-apurure viază. Ascunsă sub aripele Lui Cupidon, mergi iute; El te-a scuti cu armele Ce-n Olimp sunt temute. Atinsă-i fi de mânele Doritei doamne mele Și te-or privi luminele Acelor vie stele. Pre tine vor să mângâie Mii fericiri dorite; De sărutări adapă-te, Ce mie-mi sunt oprite. Încunguirată-n negură De un suspin fierbinte, Martoră-i fi de gemete, De tristele cuvinte. În acel sân al crinului, Când te-i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului pâraie. Ar alina ursitelor Neomenita lege, Cu amorate buzele Suspinul ar culege. Și mie lin luceafărul Din ceri va să-mi străluce, Când dulce- ...
Gheorghe Asachi - Cântecul unei păstorițe române de la munte
Gheorghe Asachi - Cântecul unei păstoriţe române de la munte Cântecul unei păstorițe române de la munte de Gheorghe Asachi venită întăia dată la Iași Viersul: Între Piatra Detunată Pe la munte-i sărăcie, Brad și pin avem la plai, Noi bem apă din părâie, Turma caș ni dă și trai. Acolo giunea româncă, Când e timpul neguros, Sapă-ogorul pe o stâncă, Sunând viersul ei duios. Multe-odoare văd aice, Să mă-ntorn la munte voi; Cel ce vra a fi ferice, Vie-n munte pe la noi. Pe la munte-i avuție, Că umbrosul verde plai E lăcaș de bucurie, De plăcut și dulce trai. Acolo răsună stânca De un cântec armonios, Ghioacă-n horă cu românca Păstorelul cel voios. Eu mă-ntorn, dar las aice Cugetul mulțămitori; Gândiți, când veți fi ferice, La românca
Gheorghe Asachi - Cărările și calea dreaptă
Gheorghe Asachi - Cărările şi calea dreaptă Cărările și calea dreaptă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea și lungă Călători doi s-au unit, Deși ii aveau s-agiungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăție, Câștig strâmb nu căuta, Fără de fățărnicie Dreptului se închina. Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar șiretul călător, Pintre nobili și popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ție Drumul lung; eu prin potice Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude și parale; Uneori le-am și răpit! Fața, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu ferește nici un lac, Ce înainte ca să poată Păn la brâu în tină-noată, Ș-încărcat cu grea povoară, Deși plin e de ocară, Împroșcat de tot și uns, Așa la scop au agiuns. Însă toți îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică ...
Mihai Eminescu - În liră-mi geme și suspin-un cânt
Mihai Eminescu - În liră-mi geme şi suspin-un cânt În liră-mi geme și suspin-un cânt de Mihai Eminescu În liră-mi geme și suspin-un cânt, Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt. Prin minte-un stol de negre gânduri trec: Spre casa cea din patru scânduri plec, Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni, Se rumpe suflet, mi se rupe sân, Scăpare caut în zădar de chin... Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde  vin! Când te doresc eu cânt încet-încet: Plec capul la pământ încet-încet Și glasul meu răsună tânguios Ca tristul glas de vânt încet-încet. Și orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrânt încet-încet. Săgeata doar a crudului amor În suflet mi-o împlânt încet-încet Și simt veninul pătrunzând adânc... Cu sângele-l frământ încet-încet Și nu-mi rămâne decât să pornesc Spre al meu trist mormânt încet-
Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreț
Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreţ A fost odat-un cântăreț de Mihai Eminescu A fost odat-un cântăreț, Frumos și simțitor. Cântat-a-ntr-un castel măreț La masa regelui. Frumoasă fată el avea, Cum nu s-a pomenit, Cu ochi albaștri râzători, Cu părul aurit. Și cântărețul o iubi Și sara prin grădini Când luna tainic străluci I-o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat: Â În veci nu pot să fiu a ta, De n-ăi fi împărat. Și el s-a dus ș-a răscolit Popoare, țări întregi, Sfărmat-a antice cetăți, Zdrobit-au mândri regi Și i-au supus și i-au silit Să-l aibă împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci Amoru-adânc și drag. Dar vai! când intră-n salele Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins văzu Copila ce-a iubit. Ca ceara palidă era Și, moale, părul blond Sta resfirat, amestecat Cu ...