Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACEIAȘI

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 665 pentru ACEIAȘI.

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...

 

Dimitrie Anghel - Amorul orb

Dimitrie Anghel - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.– Atrași de-aceleași tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Și solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii.– Tot mai aproape se aud, și tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Și dup-atât ocol și cale lungă Se întâlnesc deodată bot în bot Sub bolta nupțială a cupolei... Și iată, astfel se iubesc – sobolii!

 

Dimitrie Anghel - Arivistul

Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...

 

Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului

... Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

... vechei boierimi le impune încă fațada, aparența: și toată truda lor e de a-și îngriji ființa lor exterioară. Eul , la dînșii, este același, căci toți trăind într-o neîntreruptă comunitate, au ajuns să se asemene, în afară de micile lor daraveri cotidiane, de orele de slujbă sau de ...

 

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns

... a făcut să le trăiesc aseară și îi doresc, ca odată ieșit din rol, să arate Quebezilor ce-l înconjură și mișună în lume același

 

Dimitrie Anghel - Fantazie, 2

... Stau notele-aruncate-n vraf, Că-i trist maestrul și visează, Lung firele de telegraf S-aud afară cum vibrează. Vibrează cele șapte fire, Cîntînd același laitmotif. Iar paseri mici vin să se-nșire Ca notele pe-un portatif. Tot una cîte una, vine, Și cu un aer de mister, Înseamn ...

 

Dimitrie Anghel - Hefaistos

... precum știe să fie și scînteie, îi place să se facă temut precum a adorat să fie și divinizat de la începutul vremurilor. Același și divers, fie ascuns îndărătul ochilor noștri sau după colțurata imagine a unei stele, metamorfozat în flacără sau în mare de jăratec, în ...

 

Dimitrie Anghel - Nu știu, n-am văzut

Dimitrie Anghel - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din Capitală, ...

 

Dimitrie Anghel - Numărul 27

... au izbutit să-și scoată capetele dincolo de negrul cerc pe care moartea îl ține, ca un clovn sinistru, la intrarea neantului. Nepăsător și cu același gest teatral și automatic, postumul Nestor Hayek, după ce s-a acoperit cu funebrul giulgiu de mușama, ca să facă întunerec în straniul ...

 

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>