Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PARTEA DE SUS A

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 419 pentru ÎN PARTEA DE SUS A.

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... Traian, cântecele sale jalnice și melodioasele și mai ales poeziile sale atât de armonioase! Eu îl iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectează, care-și iubește pământul și care, fiind mândru de numele său de român, îl dă ca un semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz, fie măcar de sânge străin. Am multă sperare într-acest neam a cărui adâncă cuminție e tipărită într-o mulțime de proverburi, unele mai înțelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit satiric se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt

 

Nicolae Gane - Aliuță

... lăutarii îi cântă cântecul: Frunză verde de năgară, A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n boală. De cum i-a răsărit musteața, el s-a simțit cuprins de dorul voiniciei, și maică-sa n-a mai putut să-l stăpânească. În zădar a plâns ea și a făcut rugăciuni pe la biserici, ca să-l întoarcă de la plecările lui; într-o zi de primăvară el își puse pușca pe umăr, căciula pe-o ureche și își luă ziua bună de la maică-sa zucând-i: — Maică, nu mai plânge; eu merg să fac dreptate în țară; să ieu de la cei bogați, să dau la cei săraci și să stric legile cele răle făcute de domnie. Apoi, chiuind și hăulind, el apucă calea codrului care-l chema la viață fără stăpân, și nu mult după aceea se și auzi prin ... care turcul o răzima pe crăcană când se cobora la iaz să împuște rățe. În sat asemenea nu era decât un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu era mare speranță în ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

... părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și la cucerirea binelui; o poate consola de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-și țină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată... Toate astea ... omenirea posedându-le opera acestora, dar necunoscându-le numele ? Deplânge cineva moartea unui Tacit sau a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... e o scară, o sală mai depărtat; Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat. Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot, Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot. Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un căpătâi, Ș-abia mă scap în grădină, asudat până-n călcâi. Fugiți de stearpa-abondanță d-un asemeni autor, Nu vă-ncărcați niciodată d-amănunt obositor; Orice prea mult se va zice e sățios, neplăcut, Mintea, sație de ... el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori, La librari e ocolită foarte des de amatori. Orice scrieți, vedeți bine prea jos a nu vă lăsa Stilul cel mai puțin nobil și-are cuviința sa. Când glumiți, vorbele ... lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În ...

 

Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... e o scară, o sală mai depărtat; Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat. Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot, Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot. Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un căpătâi, Ș-abia mă scap în grădină, asudat până-n călcâi. Fugiți de stearpa-abondanță d-un asemeni autor, Nu vă-ncărcați niciodată d-amănunt obositor; Orice prea mult se va zice e sățios, neplăcut, Mintea, sație de ... el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori, La librari e ocolită foarte des de amatori. Orice scrieți, vedeți bine prea jos a nu vă lăsa Stilul cel mai puțin nobil și-are cuviința sa. Când glumiți, vorbele ... lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... să latre, să scheaune și iarăși să-i lingă mâinile. — Scormon! dragă Scormon! zise ea, plecându-se spre câine și netezindu-l. Cât e de slab, sărmanul! Unde e Pascu? La auzul acestui nume, câinele începu să scheaune încet, mai tare, tot mai tare, în sfârșit el își ridică capul în sus și începu să urle. Sanda îl privi câtăva vreme cu mișcare. — Bietul câine! cum urlă! zise ea înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind ... să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă umbră păstorului. Berbecii sunt bătăuși, mioarele sunt grase și mieii zburdalnici, dar păstorul totuși ... de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de

 

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

... vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos și peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poienița cu casele. Văzu și casele. El se minună când văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbăticime de pădure. De voie, de nevoie, trebui să se ducă acolo, căci ochii nu-i dase în geană de nu știu cât timp. Mai întâi își trimise sluga care nu se despărțise de dânsul nici cât ai scăpăra. El se întoarse și spuse împăratului că este priimit a găzdui acolo cu dragă inimă. Intrând împăratul, își ... pe care o căutau din cizma împăratului. Pasămite gazda se vorbise cu vătaful lingurilor ca să-i joace renghiul ăsta. Împăratul se făcu ca sfecla de roșu de rușinea ce păți și zise încâlcindu-se de ciudă: - Arată-ți, Doamne, minunea ta! Nu știu la sufletul meu de nici un furt. N-am băgat eu lingura în cizmă. - Cum nu știi dumneata, zise și gazda, despre lingură, asemenea nu știu nici eu până în ziua de azi cu cine am făcut copilașul ăsta. Atunci, cunoscându-se, se îmbrățișară și se iertară unul pe altul. Fata

 

Emil Gârleanu - Tată

... scări, al lui Vasilică, dupăit de ursișor plin de viață; îmi lipsește arătarea, așa, din senin, a Miei, cu pălăria ferfenițită, la o parte, crezându-se tare cochetă, cu întreg buclucul de hârtii și poze subțioară, cu zâmbetul cela strâns, ca într-un degetar de argint, în gropița de la colțul gurii. Vezi tu, acestea îmi lipsesc... Apoi se uită într-un colț: Uite, Mia și-a uitat tot buclucul despre care ... e așternut T de la tată. Privește bine cu câtă mlădiere, alintare copilărească e trăgănată coada literei în jos, ca brațul lui când mă apucă de după gât să mă sărute. De multe ori, în astfel de lucruri mici, neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În astfel de clipe cineva trebuie lăsat singur singur cu gândurile lui. Astfel de înduioșări au ceva din poezia plimbărilor ascunse

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de miliarde de pelerini cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure. Fata voi să ia și de astă dată mălai, dară nu mai găsi; se duse la vatră să ia cenușă, dară vitrega o lovi cu vătraiul peste mână. Ajungând în pădure, tatăl lor le făcu focul, și îi lăsă acolo ca să se ducă să taie lemne. Și s-a cam mai dus ... să se milogească pe lângă frate-său, că îi este urât singură acasă. Pentru aceasta îl rugă ca să-i lase cățeii să-i ție ...

 

Ion Luca Caragiale - Două note

... i-a îngăduit să se toarne în veninul lor nativ È™i sincer puÈ›ină apă de trandafir... să i se schimbe FĂ menii în Oamenii È™i scîrbi în mîhni ; dar nu din toată inima a făcut această concesiune, deÈ™i, în discuÈ›ia fără È™ir nici căpătîi ce se iscase, ca de obicei, după citirea poemei, stăruise È™i „votaseâ€� pentru modificarea anodină È™i o damă la care el È›inea foarte mult în acel timp. Le spun acestea ca să nu se creză de către public — mai puÈ›in iniÈ›iat în ale miÈ™cării literare — că ar fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază de ... cîntar, Colbul ridicat din carte-È›i l-o sufla din ochelari, Și te-o strînge-n două È™iruri, aÈ™ezîndu-te la coadă În vreo notă prizărită sub o pagină neroadă.â€� Din această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent, È™i orice generaÈ›ie e mai mult sau mai puÈ›in bogată de aÈ™a grindini

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>