Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CURS DE A FACE

 Rezultatele 261 - 270 din aproximativ 320 pentru ÎN CURS DE A FACE.

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... scăpat de aceea pentru norocul meu cel rău, trebuiești îndată după nuntă să viu la voi, pentru cari, iată, am venit. și aceasta nedreptățăluit fiind de întârzierea me, mă rog vouă! Fiindcă acum de departe am priivit folosul ca să-mi dați sfârșit astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești guralivi ritori a cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă ... lăudând, au zis: Nu voi ca să necinstești numai tu sângur însurăciune, fiind un dumnezău și un dumnezău mare ( Imeneu), și povestĂ© pentru oarecare fată de deosăbit neam, în ceasul frumsății, bogată, înțăleaptă și la ale pânzii învățată, și în sfârșit au adaos cum că agiunge să voiesc, și nunta mi-i în mână. Celelalte, i-am zis, lasă-le, atâta îmi spune, ci fel îi la limbă fetișoara? Căci știi, prietine, fire me, că nu pot suferi ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... Să înlăturăm și această greutate etică. Să presupunem, din contră, pentru a simplifica problema în prima ei stabilire, că avem a face cu doi oameni inteligenți, adică, în genere, capabili de a-și da seama despre cele sufletești, care prin o educație intelectuală comună au aceeași limbă cu aproape același înțeles al cuvintelor întrebuințate ... Cauza proprie a greutății de a ne cunoaște unii pe alții este următorul fapt primordial al vieții sufletești: miile și sutele de mii de impresii, de cugetări, de simțiri, de emoțiuni ce au trecut și trec prin capul unui om și-l caracterizează în individualitatea sa nu sunt niciodată în totalitatea lor prezente în conștiința lui actuală, ci stau în cea mai mare parte întunecate și ascunse în sufletul sau în memoria lui. În conștiința lui actuală stă pe primul plan al atențiunii o singură idee, pe lângă ea se asociază, însă în al doilea și al treilea plan, încă vreo câteva altele, poate până la șapte: toate celelalte, sutele de mii, de care dispune acest om în

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

... spuie. Trei zile și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se fi arătat la fereastră. În crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu răbdarea, își întări inima și bătu la fereastra celei mai mari dintre fetele de imparat. - Ce e? cine e? și ce vrea? întrebă fata trezită din somnul cel mai dulce. - Eu sunt surioară! grăi feciorul de împărat voinic împărătesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastră. Fata cea de împărat nici nu se apropie de fereastra, ci grăi cu glas înțelept: - Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și spini să-ți rămână pe urmă. Peste trei zile și trei nopți, feciorul de împărat iarăși bătu la fereastră. Acuma fata de împărat se apropie de fereastră și grăi cu glas blând: - Ți-am zis să mergi pe calea pe care ai venit: spini să-ți crească-n cale și flori ... însă o sărutare pentru ca să-mi fie calea mai ușoară. Și nici n-a zis bine pana ce și fură un sărutat de la fata cea frumoasă. - Să n-ai parte ...

 

Constantin Negruzzi - Chelestina

... va afla pricina întârzierii sale, s-au supus a-i urma. Sosăsc; Alonț aleargă în odaia nepoatii sale pentru ca să o înștiințăzi de primejdie în cari au fost; el o strigă: nu răspunde nimine; întră! Zaluzie deschisă!.. Strigările sale adună slugile; turburare să vestești în casă: Chelestina au fugit! Pedro, în diznădăjduire, vre îndată să alergi după dânsa: Enric, mulțămindu-i de enteresul ce are cătră nenorocire sa, vroiești a-l întovărăși piste tot locul, Dar pentru ca să fie mai siguri de a o afla, Pedro zâci: că el să-s ducă pe de o parte, când el s-a duci pe de ceealaltă. El aleargă să-și găsască oamenii; și ne mai îndoindu-să că Chelestina este pe drumu Portugaliei, aleargă cât poate, depărtându-să de dânsa, în vremi ci Enric călătorești cătră Alpuxari, drumu ci Chelestina apucasă. Trista Chelestina urma drumu Alpuxarilor, întrebând de don Pedro pe orișicine întâlnĂ©. Ea au auzât după dânsa un tropot de cai; gândul său cel întăi au fost cum câ-i don Pedro; al doilea că putĂ© să fii călători sau tâlhari: ea să abate din ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... se prelungea cu toți oamenii casei, amestecând, cu sunetul jalnic și slăbănogit al tobelor, văietările lor, cu călărașii domnești, ce se îngrijiseră a face la caii lor lăcrimarea ochilor cu praf de pușcă [3] , și, în sfârșit, cu tot norodul orașului, ce umbla cu capetele goale, pentru jălire. Alaiul colindă ulițele povârnite ale micului orășel ce abia atunci începuse, numai pe ... pribegilor se-ntoarseră către Pătru, pe care Doamna îl arăta cu degetul, zicând acestea; dar când văzură trupul mic și gârbovit al tânărului, un zâmbet de ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... trupul țeapăn se rostogoli repede pe spate. Pulpana paltonului se desfăcu peste marginea băncii, și pe partea stângă a surtucului se văzu pata de sânge cum se lățise peste tot. Când se rostogoli mortul, țăranii rămaseră o clipă împietriți de frică, cu ochii la revolver, dar arma nu se mișcase din loc. Atunci femeia se liniști și spuse: — În inimă și-o tras! Bărbatul îi bănui: — De ce l-ai întors, fa? Ce-o să zică gvardistul? Dar în aceeași vreme se auzi parcă un fâșâit, un vuiet ciudat, parcă se mișcase ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei ... gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... și, slavă Domnului! sunt de multișor. Toate lucrurile le spune și le face anapoda; când îi zic să-mi aducă dulceți, el îmi aduce ligheanul de spălat; când îi zic să-mi aducă de spălat, îmi aduce cafe. Mai deunăzi îl trimit în târg să-mi cumpere de zice parale tabac, și el îmi aduce pipăruși roși... SCENA IV DAMIAN, GAHIȚA (intrând prin fund mânicasă) DAMIAN: Cine vine?. A!....Cucoana Gahița ... Bonjour, mon cher arhon pitar... lan spune-mi, je vous prie, de unde-ai luat moda să trimiți mojicii din ogradă ca să facă invitații în case cinstite? DAMIAN: Ce spui, cucoană Gahițo?... argații mei au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nebuni! GAHIȚA: Nu te face, mă rog, că nu știi... DAMIAN: De știu ceva, să fiu afurisit!... Da cum socoți c-aș da eu voie să se facă acest fel de lucruri?... Mă rog, cucoană Gahiță, nu mă socoti un om așa făr’ de ispravă, încât eu însumi să poruncesc slugilor mele ca să facă pozne în ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

... veci. Băiatul plânse cu foc, văzându-se singur. Apoi iată, nene, că leul cel groaznic venea răcnind. I se făcu băiatului părul măciucă în cap de frică, dară, aducându-și aminte de vorbele bătrânului, se liniști și privi cum săpă groapa, în care el puse pe tată-său, și îl acoperi cu pământ. După ce băiatul făcu precum îi zisese bătrânul, leul se duse în treaba lui și nu se mai întoarse pe acolo. Băiatul rămânând singur, rătăcindu-se prin desișurile pădurei, plângea și se tânguia de ți se rupea rărunchii de mila lui. Și, aducându-și aminte de cuvintele bătrânului, tatălui său, se sui în podul colibei, găsi frâul, îl luă și se dete jos cu el. Am uitat să vă spui. După moartea bătrânului, smochinul se uscă de tot, nemairămâind decât un buștean pârlit, stând înfipt în pământ. Daca se dete jos cu frâul, băiatul îl scutură și, iată că, se arătă un armăsar cu șase aripi și zice: - Ce poruncești, stăpâne ... dânșii, apoi zise: - Mă voi duce să ți-i aduc eu, mărite împărate. - Fugi d-acolo, voinice, îi răspunse împăratul. Nu-ți mai pierde tinerețele în deșert. N-a putut face nimic novacul meu, n-a putut ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... plăcerile ce îmbată vârsta de douăzeci de ani și le sorbea pe toate plătindu-le cu tinerețea și ochii săi frumoși. Eleonora făcea răul ce face parfumul rozei, care se pierde, fiindcă toți se îmbată de el. II Eleonora era înconjurată de tinerimea aleasă a Iașului. Era în cerințele timpului de a fi primit în salonul ei și o datorie de a-i face curte. Dar dintre toți cel mai îndărătnic curtezan și mai fără noroc era Iancu, un tânăr nalt și uscăcios, cu părul lins, cu ochelari pe ... fanfaron al tinerilor ieșeni, fu surprinsă să găsească în acest june nou-venit un izvor de idei nouă și de simțiri curate. Iar Petru, fărmăcat de ochii Eleonorei, vorbea vorbe inspirate ce răsunau ca o muzică în urechea ei. Este ea oare un înger sau un diavol? gândea Petru. Este el oare visul ce am visat? gândea Eleonora; și de frică să nu-și trădeze taina gândurilor lor, ei nu îndrăzneau să se uite unul la altul. Când însă, împinși de o putere neînvinsă, ei se priveau un moment ochi în ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... din ce în ce pe podeaua umedă și pe murul sur. 2 Ciudată ca o scrisoare în ieroglife sta ulița jidovească a Sucevei în lună. Șiruri de case sărace, peticite, când uniforme ca legile Pentateuchului, când pestriți și mestecate ca hainele rupte și lucrurile vechi din desacul unui jidov. În ferești, bucăți de sticlă colorată, lipite cu hârtii sfâșiate din Gemara, pe care se coc colacii de sărbătoare. Perdele de atlaz roș înșirate pe-un fir de ață și singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferență, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur ― Sionul ruinat ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o ... mică se vedea prin fereasta colbăită și afumată arzând un muc. El s-apropie și bătu încet. Un bătrân cu barba sură și lungă apăru

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>