Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I
Rezultatele 2571 - 2580 din aproximativ 2873 pentru ��N��I.
... Emil Gârleanu - Voinicul! Voinicul! de Emil Gârleanu L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să ... cu ochii de spinarea măgarului și văzu ce clădărie stătuse deasupra lui, rămase încremenit: „Măi, greutatea asta am duso eu în spate! Până acum n-am știut că-s așa de voinic!â€� Și privea cu mulțumire cum descărca ciobanul pe măgar. Iar când omul dete toate lucrurile jos, măgarul ...
Cincinat Pavelescu - Într-un amurg de toamnă
... nu-mi reamintesc, poete, Amurgu-acelei toamne de demult?... Deși trecut-au anii, parc-ascult Cum îmi șopteai pe bancă triolete... Dar mai cu seamă, n-am uitat, poete, Înfioratul glas, ce-ți tremura Ca frunzele, ce-n păr îmi scutura Al serii vânt, mângâietor în plete! Nu te iubeam, mi-erai străin. Departe Eram cu gând, cu inimă, cu vis... Simțeam că ...
Dimitrie Bolintineanu - Ciutacii turci de la Rusciuc către d-nu Cremieux în privința drepturilor pol
... se da evreilor de Dimitrie Bolintineanu În Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 37-38. În Eumenidele sau Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 4 (Octombrie), p. 7.; S-a citit în Siècle, hava diș franțuz, Un articol mare, articol ursuz, Scris de a ... Când aceste drepturi nu le-avem nici noi? Voi la țara-aceea încă mai aveți Havre și cu dânșii încă o duceți, Iar noi musulmanii n-avem nici geamii, NU ne lasă-n țară fără chezășii. Și cu toate-acestea pentru acest drept S-au luptat cinci veacuri cu noi pept la pept. Și voi iaudii, fără de ... și vlahii nu sunt cilibii, Cu prețul a se vinde către iandii! Iată ce îți zicem, o, mare vechil, În mehtupul nostru și-n al nostru stil. Și dacă în țară ți-am zis vro câtiva Că au țara-a vinde, o, vechil pașa, Să nu crezi ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... asta, toți cei ce și-au dat osteneala a ceti profesiunea noastră de credință ca scriitor teatral [1] cunosc foarte bine că noi n-am cerut nici un fir de păr mai mult peste ceea ce ne permite mijloacele pecuniare ale teatrului nostru. Cererile noastre și ale publicului întreg ... publicul teatrului s-a bucurat cînd au aflat că esploatarea teatrului de operă s-a încredințat unui june român, iar noi i-am strîns mîna cu cordialitate, crezînd că ne va scăpa de spinoasa datorie de a mai scri pentru teatru. Dar cînd am văzut ... privilegiu de a poetiza în toată viața lor. Oamenii aceștia, oriunde își întorc privirile, nu văd decît angeli coborîți din Empireu ca să-i dilecteze prin formele lor aeriane; pentru dînșii, orice femeie, fie cît de urîtă și prozaică, devine o eroină de ale lui Byron sau o virgină ... corbii și ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecți din insula Hioților [2] . Să le fie de bine această fericire, nu-i invidiem, căci ar fi păcat de Dumnezeu să învidieze cineva pe Don Quijote cînd își înfige lancea în morile de vînt sau cînd își declară ...
... peste el, nu mai avea figura străjerului pe care o cunoșteam, ci o înfățișare cu totul aparte, a altei ființi, pe care parcă n-o văzusem niciodată încă. Subt luciul alb al lunii, figura celui ce dormea era aceea a unui om ce pare cuprins de-o ... se trezească, spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere biruitoare o ținea locului și n-o lăsa să se deștepte. Dincolo de marginea gardului și de porțile închise, începea pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei ... și destăinuia fără să vrea gîndurile, ținea legata încă moartea. Și-atunci, ca un răspuns dat gîndurilor mele, un țipăt înfiorător de cucuvae, pe care n-o auzisem niciodată pînă în noaptea aceea, răsună deasupra casei și se strecură prin horn, ca un rîset strident, pînă la mine. Filele romanului început ... luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și cum n-ar fi auzit nici un zgomot, se zugrăvea pe cer și își urma cîntecul, vrînd parcă să mă cheme prin horn, neștiind că moartea pe ...
Constantin Negruzzi - Balade (Negruzzi)
... Constantin Negruzzi - Balade (Negruzzi) Balade de Victor Hugo Traducere de Constantin Negruzzi - 1839 Balada I: O Zână Balada II: Silful Balada III: Bunica Balada IV: La Trilby, zburătorul D'Argail Balada V: Uriașul Balada VI: Domnul I. F. Logodnica trâmbițașului Balada VII: Vălmășeala Balada VIII: Domnului L. Boulanger. Amândoi arcașii Balada IX: Mărturisirea castelanului Balada X: La un trecător Balada XI: Vânătoarea ...
Victor Hugo - Balade (Negruzzi)
... Victor Hugo - Balade (Negruzzi) Balade de Victor Hugo Traducere de Constantin Negruzzi - 1839 Balada I: O Zână Balada II: Silful Balada III: Bunica Balada IV: La Trilby, zburătorul D'Argail Balada V: Uriașul Balada VI: Domnul I. F. Logodnica trâmbițașului Balada VII: Vălmășeala Balada VIII: Domnului L. Boulanger. Amândoi arcașii Balada IX: Mărturisirea castelanului Balada X: La un trecător Balada XI: Vânătoarea ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi. Nu vezi pe nimeni bucurându-se, fiind fericit, că în mulțimea purtătorilor de ghiozdane de școală a găsit ... enorme: rezultatul marii majorități a acestor progrese e însă asasinarea savantă a milioanelor de nenorociți care, fără aceste invenții și descoperiri, n-ar fi murit nici așa de mulți, nici așa de oribil, în actualul război. O universitate nouă, în anul de la nașterea Domnului următor imensului ... Milioane în jurul tău spun: așa e viața; zadarnic încerci să o schimbi. Și nu cobori ochii, din viziunile senine unde încerci a-i fixa, asupra pământului forfotitor de lume, fără să vezi confirmarea înmiită a asprului adevăr: până și suferința imensă a marelui război ...
Dimitrie Bolintineanu - Mărioara
... mele La oaste s-a dus, Și de-atuncea soare, stele, Toate au apus! Mâna mea l-a lui plecare Calu-i a-nfrânat. Și-ntr-o dulce sărutare Inima mi-a dat." Astfel cântă Mărioara Dup-al ei iubit, Și pe față ... am lăsat Și la tine-a mea frumoasă, Iată c-am zburat. Căci, vezi tu, o, dulce nume, Înger ce iubesc! Fără tine-n astă lume Nu pot să trăiesc." - "Ce zici tu, o, neferice, Mândrul meu iubit! Așadar eu nu-ți voi zice: Bine ai venit! Dar de ...
Cincinat Pavelescu - Furnica și greierul
... greierul de Cincinat Pavelescu Flămând și blestemându-și soarta, Gonit de ger ca de un bici, Un greier zgârâie la poarta unei furnici. Furnica, deschizându-i, zice cu glas mirat: Afară ce făceai, amice, P-un ger așa de blestemat? Dacă-n zăpadă gem și strig, cerându-ți ajutor, E că mi-e frică să nu mor de foame și de frig! Intră și, până-ți pun ...
Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă
... Seara de toamnă Seara de toamnă de Duiliu Zamfirescu Ah! ce frumoase-s serile de toamnă! Prin frunze reci doar un fior adie; S-arată-n deal, cu fața purpurie, A nopților fermecătoare Doamnă. Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie Strălucitoarea-i negură albastră, O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră Atâta farmec ar putea descrie! Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. În umbra lui mă simt ...