Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂCUT
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 722 pentru TĂCUT.
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările cânt mai dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori ...
Duiliu Zamfirescu - Harpista Harpista de Duiliu Zamfirescu Orgia se sfârșise... ieșeau grupe glumețe De capete aprinse, de ostenite fețe, Mergând să se întinză sub cerul cel senin, Beți unii de câștiguri, iar alții beți de vin. În umeda tavernă abia mai rămăsese Câțiva bețivi de fructe ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cizmari Și Paola harpista cu ochii săi cei mari. Cum, Paola, sărmano, vii tu din Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți frunte pe orișicare pernă, La orișicare bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se-mprăștiază...; Din harpa încântată zburând accente vii Spun razei tot misterul cerestei armonii...; Din ochii ei, mari lacrămi, din suflet, trist suspin Spun notelor murinde omorantoru-i chin. Ș-atuncea... tot mai tare la sân harpa și-o strânge Și plâng coardele mute și însuși glasu-i plânge: “Spre tine, ah! Spre tine, țărm vecinic înverzit, E dusă-a mea gândire de-un dor nemărginit... La tine, golf poetic, cu apele senine, Speranța mea visează... la tine, tot la tine! Adio, ...
Duiliu Zamfirescu - Iulie Iulie de Duiliu Zamfirescu Călin, jitarul de la sat, Cu pușca vecinic de-a spinare, Era pe holde împărat Și statul lui n-avea hotare. În el tot câmpul se-ncredea, Toți fluturii și toată floarea: Sulfina, seara-l adormea Și-l deștepta în zori cicoarea. Odată, deșteptat în zori De-acel miros de dimineață, Își ridică ocii din flori Și se uită peste fâneață. Din pricina zilelor calde, Mărica, zână printre fete, Se coborâse să se scalde Ș-acum... se descingea de bete. Jitarul nostru, năzdrăvan, Se subțiè ca o șopârlă, Ș-ascuns de-un ciot, de-un bolovan, Se strecură până la gârlă... Cuptior, cuptior, câte mai faci Cu vinovata ta căldură!... Noroc numai că poți să taci. Așa și eu: streajă la gură. (
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
... un val în alte valuri? Vii să-ți scuturi de pe aripi praful florilor cerești? Ca în schimb să strîngi tot praful mișeliilor lumești? Ea tăcea... dar mîna-i albă se-ncleștase de-a mea mînă Și simțeam, simțeam că-asupră-și ea nu mai era stăpînă. Atunci, surd ...
Duiliu Zamfirescu - La villa Aldobrandini
Duiliu Zamfirescu - La villa Aldobrandini La villa Aldobrandini de Duiliu Zamfirescu Tăcute lacrămi picură din plante Și-alunecă pe jgheabul de porfiră; Sub șipot stă Orfeu cântând din liră Pe-un glob purtat de gârbovul Atlante. Păuni stelați podoabele-și resfiră Pe-un capitel de frunze de acante; Un grup voios de fauni și bacante Ironici stau și de păuni se miră. Domnița vine, văduvă-ntristată, Și singurică șade la fântână, Cântând încet un vers al ei de fată. Un gâlgâit de apă o îngână, Pe când pe vârful plopilor s-arată, În clarul zilei, luna ca o
Duiliu Zamfirescu - O suflet!...
Duiliu Zamfirescu - O suflet!... O suflet!... de Duiliu Zamfirescu O, suflet, tu, văpaie stinsă, Cenușă-a unui dor din ceruri, De ce ți-e umbra-așa de-ntinsă Și golul plin de-așa misteruri? De ce nu știu care ți-e scrisul Și care-i vrerea ta în toate... Așa, eu parcă-s o cetate Și tu că-ntr-însa ești proscrisul. O, suflet, spune-mi ce te doare? La ce gândești? ce-ai vrea să fii? În mine stai ca la-nchisoare, Eu sunt prea mic, — tu ești prea mare, Dar cine ești? De unde vii? Zădarnic mă încerc a-l face Să-mi spuie-o vorbă... el e mut!... În trista mea formă de lut Ca orice suferă, el
Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul...
Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul... Plecată cu capul... de Duiliu Zamfirescu Plecată cu capul pe albe genunche Fecioara cu ochi liniștit Din apa curată adună mănunche De ramuri de tei înflorit. O rază de soare furiș se coboară Și lung o sărută pe gît, Iar dorul deschide în gînd de fecioară O poartă pe-un cîmp de urît. Cu raza cea caldă vin visuri nebune, Vedenii cu aripi de fluturi, Ce cad din lumină pe genele-i brune Ca ploaia din crengi ce le scuturi. Atunci de pe dealuri, văzînd-o că-i goală Și soarele prea arzător Un vînt se adună, din lanuri se scoală, Și pleacă încet spre izvor. El părul ei moale cu vinete unde Ușor i-l desprinde în sus, Și-ntreaga-i ființă în păr i-o ascunde, Și trece tăcut spre apus. (
Duiliu Zamfirescu - Preludiu Preludiu de Duiliu Zamfirescu În fund de peșteri, picură de veacuri Tăcute lacrămi, ce mereu se mână Spre albele misterioase lacuri, Și din adâncul lor răsar fântână. Fântâna rece gâlgâie din stâncă Și răspândește unde de răcoare: Pădurei verzi dă vocea ei adâncă, Câmpiei triste sălcii plângătoare. Așa în suflet picură cu-ncetul Viața, ceasuri de melancolie: Fântână clară, murmură poetul O, de demult uitată poezie.
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...