Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE DE ALTĂ PARTE
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 605 pentru PE DE ALTĂ PARTE.
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... gânduri blânde venit din lume-aice. De ești fecior, replică bătrâna îngrijită, Să-ți fie calea floare și urma înflorită, Și-n viață să ai ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... cu ochii marii suferinți privea spre țara ei pierdută Și suspina după părinți. Iar pe obrajii ei, amare, ca pe petala unei flori, dau licăr de mărgăritare Și lacrimile uneori. Dar ea, smerită sub icoană, Îngenunchea cu gând supus, punându-și fără de prihană nădejdea toată-n Cel-de-Sus. Acum ea zace zăvorâtă Într-o chilie mohorâtă de dorul patriei tânjește Și-n nimeni milă nu trezește. O vorbă nimeni nu-i să-i spuie că-n preajma ei un altul nu e ... de la păstori pân-la boieri, cu Domnul țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de-averi. Iar fetele, ca o răsplată, Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea nu-ntotdeauna parte slăvitul țării Voievod cununa gloriei s-o poarte ci omul simplu din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi. Și către el cătau cu-ardoare priviri focoase de femei că nici nu mai știa sub soare mai mare fericire ce-i. O, vremi de înălțare sfinte! Pe
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... control și fără pedeapsă din partea zeiței Themis3. Așa, de pildă, trăia atunci în răsfățare marele boier Andrei KliÂmenko, proprietar puternic al unui șir de moșii pe malurile NiÂprului. Avuția acestui Crezus4 era de dimensiuni colosale, înÂcepând de la a lui corpolență până la cea mai neînsemnată proprietate. Pe el îl numiră corifeul boierimii din Ucraina. ReșeÂdința sa era o casă sau, mai bine zis, o mulțime de odăi lipite una de alta, alcătuind un ciudat labirint de vreo sută de des-părțituri înșirate fără simetrie sau vreo idee arhitectonică. Cu toate aceste, erau curat ținute de o droaie de slujitori aleși din miile de robi. Boierul Klimenko petrecu o viață de îmbuibare, și casa lui era un fel de birt pentru toți migieșii, ce doreau să mănânce și să beie bine. Pivnițele lui, de dimensiunile catacombelor din Roma, conțineau în sine toate darurile lui Bachus. Iară ce se atârnă de accesoriile de vânat, apoi ele se alcătuiau dintr-o turmă de câini de felurite soiuri, începând de la colosalii zăvozi până la cei mai mici mopși și cotei. Boierul Klimenko era om galantom pentru robii săi, dar asemenea și un călău avan
... Cu cine dumneta grăiești așa de tare? POSTELNICUL A, Zoițico, tu! Da ce mai faci, fetică? Eu la stăpână-ta am vorbă mititică: Pe mine dumneaei m-au fost însărcinat Să fac câte ceva; dar nu am apucat A isprăvi nimica. Închipuiește-ți, zău, De astăzi dimineață de când alerg mereu Pe bieții căișori i-am obosit de tot Și butca mi-au stricat potcitul cel de pod, La Trisvetitele am fost la liturghie; De-aici m-am repezit un ceas pe la agie; Apoi la Podu-Roș, apoi prin Păcurari -- Ia judecă, mă rog, ce sărituri tot mari. De-aice am vroit să mă arăt la Curte; Dar acolo văzând că sunt trăsuri prea multe, Nici nu m-am pogorât. M-am dus la ... vistierie; Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie, Am fost prin Tătărași... ZOIȚA Asemene și eu, De astăzi dimineață de când alerg mereu; Pe jos pe la feciori, pe la găinărie, De-aici la cuhnii, de ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... uția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... îi plăcea somnul mult mai mult decât lui moșu Dumitru, și din pricina asta ei foarte adeseori se sfădeau. Lenea mamei Zamfira curat îl mânca pe moșu Dumitru, nu alta. Și satul foarte se mira văzând că așa un om mintios și cu dare de mână în mijlocul sătenilor se sfădește cu femeia mai în toată ziua. Mama Zamfira, pe lângă că era cam nesilitoare la lucru, mai era și cam rea la gură și iubitoare de fel de fel de vorbe atât bune, cât și rele, pe care le purta prin mahalalele satului. Asta îl făcea pe moșu Dumitru s-o urască pe mama Zamfira încă și mai mult, încât moșu foarte arareori se unea cu ea și mereu căuta capăt de gâlceavă. Și acu moșului îi veniră toanele de nemulțumire: — Bine-ți mai seamănă ție fecioru-tău, bre babă, urma între acestea moșu Dumitru. Amândoi fugiți de lucru ca dracul de tămâie. Una doarme pân' amiază, da altul îmblă toată noaptea prin sat, stârnește câinii oamenilor și nu le dă pace fetelor să doarmă. Ia, măi ... el deodată lui Petriță, eu când eram ca tine, apoi numai gustam vinul și niciodată n-am fost așa
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
... Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu ... a focului ardea fără încetare ca în grota lui Vulcan lucrau de dimineață și pînă seara pentru repararea și întreținerea acestor monștri. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. Ferăstraele scîrțîiau și o pulbere măruntă de lemn zbura ici-colo, purtată de vînt. Strujituri blonde ca niște papiliote desfăcute zăceau aruncate în toate părțile, șuruburi și mutelci te împiedicau la fiecare pas, pete de ulei și de văpsele luminau vesel cîte o mocirlă, și toate acestea pentru ce mă rog ?, se întreba d. Panțu. O armată întreagă de mașiniști, cari vorbeau toate idiomele ce mai dăinuiesc ...
... Ion Luca Caragiale - Începem Începem de Ion Luca Caragiale SCENA I DIRECTORUL — REGIZORUL PROFESORUL COMPANIA ARTIȘTILOR SUFLORUL apoi FRIZERUL (La ridicarea cortinei, forfoteala oamenilor de serviciu. Directorul intră pe o parte; regizorul pe alta) DIRECTORUL (agitat) Nu și-a terminat conferința d. profesor? REGIZORUL Aș!... are încă un teanc de note. DIRECTORUL Ne-am găsit beleaua cu d. profesor! REGIZORUL D-ta l-ai chemat să facă artiștilor o conferință despre piesa cu care debutăm ... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de
Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri
... Cântic haiducesc Făt-Logofăt Hora Zburătorul Tatarul Cinel-cinel Mândruliță de la munte Dorul româncei Cântec ostășesc Dorul Doina iubirii Lăcrimioare Steluța Lăcrimioare 8 Mart De crezi în poezie Adio Pe mare Ursita mea La Veneția mult duioasă Gondoleta Suvenire Pe malul mărei Desrobirea țiganilor Păsărica Zimbrul și vulpea Odă cătră Bahlui Adio Moldovei La mormîntul lui Gr. Romalo Întoarcerea în țară Dor de călătorie Bosforul Strofe lui C. Negri Pe un album Mărgăritărele Deșteptarea României Cînticul Margaritei Păsărica mărei Floarea oceanului Iahtul Sentinela română Moțul și secoiul Vis de poet Muntele de foc Ce gândești, o! Margarită Hoțul și domnița Stelele N. Bălcescu murind Anul 1855 Banul Mărăcină Cântece și sărutări Dragoș Visul lui Petru Rareș 1 ... galbenă Răvaș, puică.. Proză Biografii Nicolae Bălcescu în Moldova Constantin Negruzzi Prosper MĂ©rimĂ©e Călătorii și studii Istoria unui galben Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența Iașii în 1844 Un salon din Iași Românii și poezia lor O primblare la munți Borsec Balta-albă Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar Tovarășul meu de drum Malposta Tuluza, Nima, Marsilia Pe mare Muntele de foc Cel întâi pas în lume Tanger și Maroc ...
... Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai ... întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte tare. Între toate acestea, una sufere mai grozav - e cucoana Lucsița; fiindcă toate celelalte sufăr numai de căldură și ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Nu vezi, dragă, le rezolvez! Întâi mi se păru un maniac blând și nepericulos, dar când sună aprodul și ceru să i se aducă condica de termene, îl întrerupsei: - Dă-mi voie, scumpul meu, să-ți spun că ești cam indiscret. El, râzând, cu un aer de bon garçon, și ridicându-și cu mâna stângă colțul de pe frunte purta părul lipit și adus d-asupra ochiului drept în formă de cârlionț îmi zise atunci șiret: - Drept cine mă iei, frate Cincinat? Eu sunt judecătorul tău. Sunt Fabriciu! - De ce nu spui, omule, așa? Era să pui aprodul să te poftească afară. Așa l-am cunoscut pe celebrul judecător Fabriciu. Ne-am împrietenit iute, mi-a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui obscură, petrecută la o judecătorie de pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a ... vorbească! Un magistrat de la Curtea de Casație, martor al scenei acesteia, mă îmboldi să spun ceva vesel. Vă închipuiți în ce situație mă găseam. De o ...