Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PĂRĂSIT

 Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 408 pentru PĂRĂSIT.

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de bal; un orhestru armonios se pregătește a suna contradansul cel nou compus pe ariile din opera Trovatore. Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV SCENA I Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie și destul de nevinovată încă. Cea dintâi poartă o rochie de catifea vișinie; cea a doua -- rochie de crep trandafiriu cu bucheturi albe. ROCHIA DE CATIFEA: Cum ai petrecut alaltăseară la adunarea doamnei A.? ROCHIA DE CREP: Cât se poate de bine; am jucat până la trei ceasuri. ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea. ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere și nu cer alta decât să am cavaleri ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

... la 41 de capete zice: Și să vor bucura lipsiții, pentru că vor cĂ©re și eu voiu asculta, Dumnezeul lui Israil și nu voi părăsi pre ei. AsĂ©mene zice și la 29 de capete ale Ieremiei și la al 10 a Zahariei. Și Domnul nostru Iisus Hristos ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură de Antim Ivireanul Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile cĂ©le ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la cĂ©le ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta. Drept aceia n-am pregetat, ...

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile de Antim Ivireanul Duminecă, la vrĂ©me de chindie, prealuminatul domn Io Costandin Basarab Brâncoveanu voevod, având prepus pentru niște lucruri ce le-au adus întâmplările vremii de s-au făcut, cum să se fie făcut cu învățătura și îndemnarea noastră și fiind măriia-sa îndemnat de niște obraze mari besericești și mirenești, pline de zavistii și de răutate au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui pre episcopul Nisis chir Mitrofan Thasitul, carele era sfetagoreț de la mănăstirea Dionisiului, de ni-au zis au să fac paretisis de bună voia mea, și să-mi las scaunul, să es, au să mă scoață măriia-sa cu sila și să scrie la Țarigrad să mă și catherisească. Pentru care lucru, mergând eu la curte marți seara și, vorbind în taină cu măriia-sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie, de voia mea, și într-acel ceas i-am dat și scris acĂ©ste 12 capete, carele însămnăm aici, să se afle la cei de pre urmă, spre aducere aminte și să cunoască fieștecine ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea şi morala în artă Personalitatea și morala în artă de Constantin Dobrogeanu-Gherea Dl Maiorescu a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>