Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEAMUL
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 477 pentru NEAMUL.
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
Mihai Eminescu - Freamăt de codru Freamăt de codru de Mihai Eminescu Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din isvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Pintre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri - Cine știe să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Și vorbesc cu-atât de multe Înțelesuri. Cucu-ntreabă: - "Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora." Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist isvorul - "Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?" Am răspuns: - "Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă." Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăș! ...
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă La curtea cuconului Vasile Creangă de Mihai Eminescu Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca pereți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, ...
Mihai Eminescu - Lumineze stelele
Mihai Eminescu - Lumineze stelele Lumineze stelele de Mihai Eminescu Lumineze stelele, Plângă râurelele, Nori-n cer călătorească, Neamurile-mbătrânească Și pădurile să crească Â Numai eu voi rămânea, Gândurile la o stea, Ce au fost odat-a mea: Căci a fost și nu mai este. Dulce gură de poveste Ziua cine mi-o zâmbi, Noaptea cine-o
Mihai Eminescu - Preot și filosof
Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
Mihai Eminescu - Preot şi filozof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Nestor Urechia - În Bucegi În Bucegi de Nestor Urechia MEMORIEI SCUMPEI MELE SOȚII AIMEE Care din Franceză devenise Româncă, nu numai cu numele, ci și cu sufletul, căci știa să prețuiască cuvântul, pământul și neamul românesc. Tabla de materii Prefață Lămurire Partea I: Toamna Partea II: Memoriile lui Genepin Partea III: Iarna - Primăvara Partea IV: Vara Lămurirea câtorva cuvinte Prefața versiunii franceze "Dans les Carpathes Roumaines" TIPOGRAFIA I. BRĂNIȘTEANU, :— BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI, No. 31 Prețul Lei
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum Către secolul de acum de Nicolaus Olahus Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât tine, Secol îngrozitor? Cine, rogu-te, și-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis? Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule? Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război Atât de crud în sânul muritorilor Ca tine, secol criminal și perfid, Vrednic de cuvinte de blestem? Colo, călărețul păgân, pustiind hotarele Italiei, Pradă lăcașurile sfinte, Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc Vai, pe noi, pannonii distruși Și cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte, Ne extermină din cauza discordiei Unor duci și principi Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos; Dincolo, flotele dușmanilor, pline de tâlhari, Tulbură întinsul apelor mării. Otrava stă ascunsă în inimile noastre, Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase. De aceea războiul, foamea și ura Nimicesc, vai, țările noastre. Milă nu mai este, Iar discordia ce bântuie toate țările Aduce primejdie celor buni. ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... mei, Să bântuiești a mea țară cu atât de cumplite primejdii Și cu dușmanul tău braț să năruiești orișice? Până și propriu-mi neam tu l-ai întinat prin o moarte Și din familia mea tu mi-ai luat ce-i mai scump. El a supus nesfârșita ...
... Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. Și, dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurând, E ca un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rând; Și, dacă-n ora fermecată Asemeni zilelor păreți, E că trăiți, ca-n vis, deodată Atâtea ...
Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Cântece şi sărutări (Alecsandri) Cântece și sărutări de Vasile Alecsandri POETUL Ah! câte glasuri de armonie În al meu suflet cântă duios, Toate, uimite, se-nchină ție Când te-arăți mie, Înger frumos! Albă româncă! tu pentru mine Ești adierea lunii lui mai. Darul iubirii, cerescul bine, Naște și-mi vine Din al tău grai. Privește-n lume mărețul soare Cum răspândește veseli fiori. El dă o rază învietoare De orice floare Ivită-n zori. Privește-a nopții mândră coroană Cum lasă-a ninge stele din ea. De orice suflet care-n cer zboară Lin se coboară Câte o stea. O, dulce înger de dezmierdare! De-ai vrea, unită cu dorul meu, Să-mi dai, ferice, o sărutare, De-orice cântare Aș cânta eu, N-ar fi în ceruri dalbe lumine, Nici flori pe lume s-ar legăna, Pe câte versuri de amor pline Eu pentru tine Aș suspina! ROMÂNCA Când primăvara cu lărcimioare În locul iernii vine zâmbind, Inima, dulce privighetoare Scăldată-n soare, Cântă iubind. Dar când se luptă țara-n durere, Tot omul tânăr și simțitor Trebuie să-i deie cu-a sa putere O mângâiere Ș-un ...
Vasile Alecsandri - Deșteptarea României
Vasile Alecsandri - Deşteptarea României Deșteptarea României [1] de Vasile Alecsandri Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce s-nalță pân' la ceruri din a lumei deșteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? Nu simțiti inima voastră că tresare și se bate? Nu simțiți peptul vostru un dor sfânt și românesc La cel glas de înviere, la cel glas de libertate Ce pătrunde și răzbate Orice suflet omenesc? Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieței a sosit! Libertatea-n fața lumei a aprins un mândru soare, Ș-acum neamurile toate cătră dânsul ațintesc Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare Se cerc vesek ca să zboare Cătră soarele ceresc! Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire? Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire, La obșteasca fericire, La obștescul viitor? Până când să creadă lumea, o! copii de ...